Pe urmele… Facebook-ului – De ce-s prematur…


Și primatele sunt inventive. Luați un exemplar de maimuță spre surprinderea dumneavoastră totală.
Inventăm sensuri noi. Folosea românul trucuri pentr-un consum redus de electricitate la plata facturii, o lobotomie în țeasta contorului crea căi de comunicație sinuoase înspre pulsul crescut al voltamperilor, ,,gătejul” de cupru trefilat ameliorându-i temperamentul impulsiv. O tentație ilicită necesară, câteva exemplare bovine instalaseră în rețeaua națională un muget prelung doctrinar, cuvântat într-o limbă de execuție tâmpă, asemenea celei împotriva căreia complota.
Te înspăimântă amintirile dureroase, când le ai. Impresionantă piesa de teatru ,,Candele nestinse”, text și interpretare aduse din condei cât să ai reacții indiferent dacă empatizai sau nu cu subiectul evenimentului. De ce s-a râs? De ce nu? Jocul actoricesc are intrinsec ilarul, persiflă, schimonosește, provoacă râsul în hohote chiar atunci când tristețea atinge cote alarmante. Cum să nu râzi de prostia împrejurărilor ce au făcut posibilă situația în care terchea-berchea au urcat nesperat în ierarhia socială și de-acolo au spânzurat și tăiat în cale tot? Cum să nu se fi gândit intelectualitatea de pericolul iminent, sădit tot de ea în masa largă populară, să nu fi putut anticipa nu doar momentul, ci și gradul maxim de furie de care urma să aibă parte? S-a râs fiindcă azi inșii se calcă în picioare fără reactivitate cetățenească. Unii se scoală ca și când o protuberanță i-ar face una cu asfaltul din pură întâmplare, alții sunt lăsați să zacă acolo până la proximul girofar. Și să vă spun pe-aia dreaptă, râsul este sănătos, nu ucide, dă speranță și se aude la fel de tare ca tusea, semn că publicul n-a ațipit din plictiseală. S-a lăcrimat totuși. Motive din belșug. Temeiul diversificat. Se poate merge cu închipuirea că orgoliul actual are momente de slăbiciune și se înduioșează la pierderile omologilor din vremurile înfierate dramaturgic. Se poate plânge de ciudă că niște papițoi au putut dispune la discreție de avutul și viața unor oameni de vază, asemenea participanților audio-vizuali. Se poate înnegura însă oricine știindu-se cu viața amenințată.
Cei mai mulți, dacă nu toți, după pleiada de procese fizico-chimico-mecanice au revenit instantaneu la normalitate, s-au înturnat la vechile obiceiuri fără remușcări. Câțiva au rămas totuși siderați, realizând speriați, culpabilizându-se, că fuseseră la fel de vinovați ca torționarii, lăsaseră nu mai departe de un gard să se întâmple grozăvia reducerii semenilor la mai puțin de-un animal, în timp ce ei mâncau un blid de fasole în libertate, iar vecinul încarcerat aduna din țărână și scârnă coltucul de pâine uscat, aruncat cu silă. În timp ce ei dormeau, deținutul politicilor contrare, dar mai ales al urii, era purtat în tura de noapte prin anchete și torturi.
Măcar să fi fost vorba despre comunism și de spaima întoarcerii într-o zi. N-avea cum. De mirare că a fost. Sunt curios cum au reacționat în sine câteva dintre asistentele și la ședința Clubului Femina, și la piesa pusă în scenă, la mai puțin de o săptămână de la încurajările unor gusturi muzicale vădit muncitorești s-au trezit în fața ororilor înfăptuite de aceeași clasă acompaniată patriotic și conducătorii ei.
Mie mi-au dat lacrimile de atâta râs audiind în reluare, dar în voie, refrenul ,,E pentru că Partidul pe lume s-a născut!” Fie-i doctrina ușoară!

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share