Pe urmele… Facebook-ului – S+S=C


Bâști-ul îmi era adresat. La carte, neștiutorule!
Senzația mea primă pare ruptă din altă sferă a rațiunii. Totuși, nu m-am înșelat, cele câteva eșantioane luate epruvă pentru un test de durabilitate peste veac, exact cum se procedează, culegi câteva mostre aleatoriu dintr-un lot consistent și le supui la caznele cele mai drăcești, mi s-au înfățișat ,,nedemne” de-un scriitor de soi, păreau decălite, decalibrate, insuficient tratate cu ,,carbonul” metaforei sublime, mai ales când beneficiarul caută ,,oțelul” dumnezeiesc spre a-și întări credințele în suprem. Am lecturat concomitent în cheile sol și fa ale notorietății și bazelor genului liric, venerant și critic, amator și profesionist, fără cercetări lăuntrice caracteriale fiindcă nu mai știam nicio frântură din toată opera voiculesciană. După, l-am sacrificat rece, n-am avut nicio remușcare să-l degradez. Iar senzațiile mele mă înșeală rar, aceasta fiind una dintre ocazii. A fost suficient ,,bă”-ul aminte al lui Dan M. ca să trezească în mine remușcări, nu îndoieli, lor aveam să le administrez rețeta căutării, tot la întâmplare, pentru remodelarea portretului din galeria marilor învățați ai neamului. M-am simțit deodată vinovat, nerăbdător să înțeleg unde greșisem. Cred nicăieri. Probabil din prejudecata că în sine povestea biblică este doar o poveste, că revelațiile spirituale târzii au o sămânță de frică de moarte lașă, că însăși ideea de ființă-duh supremă anulează orice demers uman de egalare.
De unde să (mai) știu că doctorul fără arginți a fost el însuși un slujitor fără simbrie al odăjdiilor credinței în bine? Nu era nicio urmă de praf pe cunoștințele mele literare, nu avea pe ce să se aștearnă. Și-am citit, și m-am luminat, Ghetsemani-ul, o parte aleasă de alții cu grijă, s-a dovedit curat ca lacrima, figurile de stil au început să se dezvăluie singure și-au explodat în trei nuveluțe, expuse în marea dărnicie a internetului, cât se poate de neaoșe: Ciobănel, Revolta dobitoacelor și Schitul de ceramică. Și-am rămas imediat c-o senzație de….
Și-am rămas câteva zile în urmă cu alt sentiment de vinovăție: cum de mi-a putut scăpa asemenea informație? Caut, caut, zero sediment. Nu că le-ar sta neapărat bine împreună, dar numai cu Shaggy nu cântase Sting, rămăsese printre puținii neabordați din vechea gardă. Părea Gordon Sumner de acum 10 ani în urmă, blondul cu păr, nu bătrânelul retro, tuns cât se poate de scurt – asemenea unui compatriot căruia nu i-am găsit rostul să meargă la frizerie, pentru ca mai apoi să-mi iasă-n cale c-un scuturat multigestual emfatic, probabil un tic necontrolat din vremurile când cele două rărișuri de pe dreapta și stânga erau parte din marele codru numit sui-generis păr – la tricou cu musculatură ponderată, dar vizibil întărită de programul exercițiilor Yoga, de aceea n-am putut fixa cu precizie vechimea materialului video-audio. Nou-nouț. Mi-a trecut și sperietura, și vinovăția. În schimb am căzut în alta, fatalitatea muzicală l-a adus cândva pe Shagy într-un duo de excepție: cu Ioniță Costi. După matematicile mele, de nivel mediu, a+b=b+c dă ca rezultantă o altă echivalență a=c, prin urmare…. Să ne așteptăm pe viitor la un meci cantabil Costi-Sting….
Ferească-ne!

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share