Pe urmele… Facebook-ului – De ce nu-s…



Să ia aminte cine? Nouă nu ne trebuie o asemenea lecție, nu ne-a băgat nimeni în închisori pentru deșteptăciune, nu ni s-a pus poprire pe mai mult de-un acces la un loc de muncă.
Ăstor copii de școală și celor mai măricei, până în pragul lui 30 de ani, nici atât. Ei nu înțeleg nu cum s-a putut întâmpla să te ia cineva din pat ca să nu te mai vadă nimeni pe vecie, ci nici ce este aceea muncă și obligativitate a prestării ei. Nici ce este acela rege, război și comunism. Cele trei excese umane sortite astăzi pieirii. Cele trei provocatoare ale unor senzații inutile: supunere, umilință, frică. Ori putere, putere, putere.
M-aș gândi mai întâi cine a fost pentru generația noastră Hitler, cine a fost același pentru părinții noștri. M-aș gândi apoi cine a fost Ceaușescu, fiindcă Gheorghiu Dej e precum neamțul, o poză într-o carte de istorie, un capitol dezavuat la momentul predării lui ca ținere minte, pentru fiica mea. Un nimeni, un mort dintr-o cauză indiferentă, un șir de vorbe privite cu distanța cea mai mare. Firesc. Războaiele, revoluțiile și răscoalele au fost și vor rămâne scenarii în care personajele principale nu vor fi niciodată noi.
Să luăm, deci, aminte. De la ei. De la copii. De la nepăsarea lor bună până la un punct, greu identificabil de noi ceilalți, azi. Să nu-i spunem trend, ci tendință pornirilor de-a deveni universali, de-a lăsa moftul apartenenței unei singure limbi și unui teritoriu. Ambele incerte, aproape imposibil de dovedit. Chiar inutil. Că perioade în urmă, bune au fost naționalismul, descoperirile și afirmările identitare, nimic de obiectat, numai că trapul și galopantele evoluții din ultima sută de ani au decis că trebuie mers mai departe, că jocurile bătrânești au nevoie de o îmbunătățire grabnică și de noi cutume, că ea, omenirea, nu mai are rost decât ca un tot unitar.
Dar câte schimbări nu așteaptă aproape zadarnic? De recunoaștere din partea românească a unui patrimoniu mondial, asumat și sieși. De exemplu: să fim onești când vorbim despre informatica actuală și implementarea ei la nivelul mijloacelor de procesare a sistemelor electronice evoluate. Să tratăm invențiile după terminologia dicționarului explicativ.
Cred că este al treilea copil deștept ales de sorții întâlnirilor întâmplătoare pe Facebook. Printre miile ce pun un strop de speranță în viața de apoi, de mâine. Deține puștiul câteva binemeritate recunoașteri pentru efortul său de-a da bice biților în formă codată, vedeți, am ocolit ,,diplome”, cărora mai toți le spun impropriu invenții, uitând că, la fel ca-n muzică, de la Mozart încoace n-a mai compus nimeni, în domeniul IT, celor ce li se poate atribui dreptul dintâi, unic și irepetabil, sunt fondatorii limbajului de ,,dialog” cu tranzistorii și diodele, cu atât mai mult deunăzi când suporturile de tip ,,C++” așteaptă doar un interlocutor. Brățară medicală cu senzori…. O îmbinare de două elemente deja cu brevet. Temperatură și puls…. Cumpărăm un aparat de tensiune și un termometru digital și-i cam gata gadget-ul. Usb-uri și wireless-uri…. Softuri de Android…. Jucărele. N-om ști noi, ,,boșorogii”, cum să le facem funcționabile, încă!, dar dacă unul care abia știe tabla înmulțirii a găsit o modalitate, nu este chiar atât de greu. Și sub nicio formă de tipul genialității.
Hai să le spunem aplicații. Sau în cel mai exagerat mod inovații. Rămân totuși la prima idee, progrămelul ,,contabilicesc” pentru monitorizarea unui pacient la stadiul pueril de-un grad în plus la căldura normală a corpului, precum și a vitezei fluxului sanguin, are nevoie de-un adaos sistemic riguros. Adult fiind, am tendința de-a ramifica câteodată redundant posibilitățile. În situația curentă mă gândesc la costurile brățărilor, la mijloacele de monitorizare, căci n-or să impună conducerile spitalelor angajaților să-și instaleze programul pe telefoanele proprii, la numărul de asistente ori tehnicieni-paznici ai acestor aparate, la interpretarea avizată a datelor, la verificările necesare, la calibrările personalizate, știți, sânge din venă i se ia oricui, numai că unuia i se implantează acul într-o secundă, iar altuia în jumătate de minut…. Multe și multe altele. La inutilizabilitate peste câțiva ani. La pasul intermediar inutil. La tânguirea ulterioară, specific românească, de a fi fost o idee însușită necuvenit de alții. N-ar fi întâia dată….
Veți citi articolul despre Alexandru Tălnaci, ,,einstein”-ul de 13 ani care, ca adolescent de 14 ani, a ,,revoluționat” lumea medicală. Vă las acest privilegiu oferit de ,,România în imagini”. Cu atragerea atenției asupra pasajului în care la doar șase ani o tragedie îngurgitată vizual are efecte binefăcătoare peste ani. Maternitatea Giulești….
Și încă o stație la formularea din antetul paginii lui, a lui în… persoană.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share