Fărădelegea lui Călin – Îngustimea Voastră…

Sire, umilii tăi servi întreabă care vă sunt poruncile….
Să mai invoc ce? Deplinătatea facultăților de minte și rațiunilor toate sunt bifate, divinitatea, soluție ultimă în fața neputinței, slavă…, pământul, cerul și materia universală, prostia…. Am rămas fără sprijin ezoteric, fără instrumentele clasice de comparație și-o voi spune de la obraz…. Dar și-așa mă repet. Art. 221 merită o ramă și-un loc la vederea tuturor. Disperant, dezarmant, enervant de naiv și ilogic. Băbeasca descifrare impune un căpătâi școlăresc, scolastic, cum sugera o bună doamnă la cealaltă perindare printre boacănele uniunii oamenilor în căutare de ligamente amicale. Salariați, angajați pe criteriul unul deodată pentru o serie de îndeletniciri personale, în folosul unei entități economice sau administrative. Aduși la grămadă. Determinați să conlucreze. Forțați să relaționeze. Frustrați de neajunsurile activităților colective, dar mai ales de cele ce-i subminează. După cum invocă articolul, presupunerea se face pe un eșantion de…, în condițiile în care existența sindicatului se exclude din anumite motive, nu se specifică însă care, și creează premisele unei organizații cu drepturi și obligații. Fără punctele de suspensie, le voi explica, nicio fractură, unu-i unul, câțiva pentru mai mulți. Al. 1 afirmă că ,,… interesele salariaților pot fi promovate și apărate de reprezentanții lor, aleși si mandatați special în acest scop.” Ca să nu pară așa, o turmă dezmățată, Al. 2 conferă un statutar mod de funcționare: ,,Reprezentanții salariaților sunt aleși în cadrul adunării generale a salariaților, cu votul a cel puțin jumătate din numărul total al salariaților.” Iar Al. 3, ,,Reprezentanții salariaților nu pot să desfășoare activități ce sunt recunoscute prin lege exclusiv sindicatelor.”, anulează tot din urmă. Și mie modul cutumiar de pricepere. Mă…, organizarea în sine este o prerogativă a sindicatelor, adunarea generală este o practică sindicală, votarea unui șef, a unui secretar și altor trepăduși care să meargă cu jalba-n băț are maniera LEGALĂ a funcționării sindicatelor!
M-am întors la legea 54/2003. Adică 15 inși se pot constitui în sindicat, iar mai mult de 20, aceasta era cifra suspendată-n puncte de la Al. 1, Art. 221 din Codul muncii, prin urmare 21, din mulțimea numerelor naturale, abia dacă se pot gândi să se adune de-a valma ca mai apoi să se aranajeze după carte. M-am oprit aici, după aceste dintâi stipulări ale Capitolului III, fiindcă întregirea lui cu textele articolelor următoare confirmă clar similaritățile propuse. Am mai avut o motivație. Căutând exclusiv pe 221 am dat peste șase explicitări, mai lungi în sine, scurtate de algoritmul afișării internautice, la fel de aberante, avocățești, ce promovează chestiuni presupuse în afara tuturor cuvintelor din Cod. Nici nu mă interesează înțelesul ,,lege ferenda” și ,,lege lata”, nu mă poate convinge nimeni că ar exista undeva excluziunea ori sindicat, ori reprezentanții salariaților, mai ales când se recunoaște că așa ceva la țările europene dezvoltate nu există. Anormalitatea cea mai mare sosește la al patrulea răspuns: ,,Inițiativa alegerii reprezentanților salariaților poate aparține fie salariaților, fie angajatorului.” Nu mai comentez anomalia. Deci. Să-mi fie clar și mie, și vouă. Sindicatul adună neajunsurile celor mulți, contabilizarea lor impune structuri închegate, bine structurate și timp. Consider o eroare înaintarea lui ,,mai mult de 20” pentru alegerea unor reprezentări la discuții, negocieri…, corect ar fi fost, pentru despărțirea și deosebirea de sindicate, ,,mai puțin de 15”.
Dispăreau astfel nelămuririle și inadecvările formulărilor. Plus indignarea mea. Art. 222…. Al. 1: râd și… mă-ncrunt. ,,Pot fi aleși ca reprezentanți ai salariaților salariații care au capacitate deplină de exercițiu.” Dacă nu-mi spui cu ce se ocupă, nu mă deslușesc ce înseamnă exercițiu și capacitate deplină. Caut un sens în atribuțiile din afara celor cu contract individual de muncă, iar celălalt în cel mintal. Ar mai fi și altele, asumare, raportare la timpii familiali…. De aceea râd. Doar n-or alege nebunul satului să bată în blatul biroului angajatorului. Și mă-ncrunt la Al. 2: ,,Numărul de reprezentanți aleși ai salariaților se stabilește de comun acord cu angajatorul, în raport cu numărul de salariați ai acestuia.” Un raport? Unu la 21, doi la 50, trei la 100 de salariați? Nimic? De ce să aleg și după voia angajatorului? Sunt reprezentanții lui? Și-i arăt cu degetul! Al. 3 n-o fi cam ca la sindicat? ,,Durata mandatului reprezentanților salariaților nu poate fi mai mare de 2 ani.”
Știți ce devine imposibil?… O istorioară scurtă întâi de toate. Noi suntem un colectiv mic la Centrul Cultural, cu o încadrare în normalul propus de mine, reprezentare sub cincisprezece persoane angajate. La zece inși maxim unul care să vegheze la ,,respectarea drepturilor salariaților, în conformitate cu legislația în vigoare, cu contractul de muncă aplicabil, cu contractele individuale de muncă și cu regulamentul intern.”, cum bine spune lit. a, Art. 223. S-a ales la momentul negocierilor salariale cineva, toată suflarea administrativă și culturală a încredințat misiunea celui mai vârstnic…. Fără competențele necesare. Ce a urmat, firește, a fost un fiasco, titulatura onorifică a rămas pe o hârtie de ședință de lucru. Nimeni nu era pregătit să dea o interpretare adecvată, exactă, soluția potrivită, dovadă că au durat două luni încheiate până s-a decodat. Morala? Nu orice angajat poate duce la îndeplinire atribuții ce nu țin de competențele lui, toate obligațiile celorlalte litere, b, c, d și e, au nevoie de un serviciu specializat. Elaborarea regulamentului intern, interesele salariale, condițiile de muncă, respectarea timpilor de muncă și odihnă, stabilitatea în muncă, interese profesionale, sesizarea inspectoratului de muncă cu privire la legalitate… cer pe puțin facultăți de management, psihologie, ergonomie, economie….
Mă obsedează ideea că există acel alineat care se dezice, interzice cu desăvârșire, dezminte orice asemănare cu modelul sindical în numele reprezentanților salariaților. Tot o adunare generală de salariați stabilește durata, limitele și atribuțiile șefilor și comitetelor – Art 224; tot despre ore în folosul angajaților se vorbește în Art. 225; aceeași interdicție planează peste mandatul de reprezentare: ,,… nu pot fi concediați pentru motive ce țin de îndeplinirea mandatului pe care l-au primit de la salariați” – Art. 226.
Pe când o remaniere… verbală

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share