Fărădelegea lui Călin – Epocalipsă


112! Urgență! Nu prima, nici cea de pe urmă….
Mă simt asediat, de parc-aș fi în stare de război, nu la munca aceea ordinară, monotonă. 211! Articol de debut din Titlul VII ce se vrea numit ,,Dialogul social” și m-a pus pe cele mai negre gânduri. Când discuți în acești termeni despre cine este clasa salarială presupun că ai avut două variante cel puțin ca ipoteză: consideri muncitorimea proastă și o constrângi să nu se răzvrătească ori ți-e atât de frică de forța ei încât induci o stare artificială tot pentru a o controla: ,,Pentru asigurarea climatului de stabilitate și pace socială, prin lege sunt reglementate modalitățile de consultări și dialog permanent între partenerii sociali.” Serios, domnilor, suntem doar muritori de foame, cârpaci ai unui trai din ce în ce mai mult complicat de inutilități! Nu dușmani, nu destabilizatori și nici declaratorii răzmerițelor!
Așa-l interesează pe întreprinzătorul particular comisiile și comitetele…. Dovadă că sunt la primul contact cerebral cu Consiliul Economic și Social, se opinează la Art. 212, Al. 1 a fi ,,… instituție publică de interes național, tripartită, autonomă, constituită în scopul realizării dialogului tripartit la nivel național.” Da’ nu spui cine, cum, nimic? După ,,constituită” nu trebuia să urmeze x, y și z, repeți 3-ul, vorbești despre aceeași partitură de discuții fără să amintești care sunt interlocutorii? Apoi trântești la Al. 2 că acest consiliu are organizare și funcționare speciale, dar în altă parte.
Abia în Art. 213 se bâiguie ceva, că ar funcționa în cadrul ministerelor și prefecturilor niște comisii de dialog social, necum Consiliul din urmă, consultative între administrația publică, sindicate și patronat. Miroase a regalitate vetustă, a jalbă-n băț depusă, dar fără efecte directe și imediate.
Am tras o concluzie. Avem iarăși două lucruri ciudate: lipsa echivalenței între consiliu și comisie de dialog social; lipsa stipulării exacte a părților din parteneriat. Chiar în plus. Nu se pot sustrage responsabilității din această rețea cel de-al patrulea, poate al cincilea și neapărat al șaselea: puterea judecătorească, parlamentul și președinția. Una care să probeze legalitatea, altul la nevoie să o adapteze și ultima să o ratifice.
Numai din cele ce urmează, scurtele coordonate de ghidare a celor trei actori principali, în fapt doar doi, reprezentanții salariaților ce-s tot una cu membrii sindicatelor, pălmași, și patronatele, angajatorii în fapt, realizezi încrengătura dificilă, trei legi speciale derivate și falsa impresie că toți aceștia au autodeterminare.
În situație normală organizarea sindicală ar trebui să aibă un comitet ai cărei membrii sunt salariați, deci cu obligații de serviciu specifice meseriei, opt ore de muncă, etc…. Așa crede oricine parcurge articolele 214-220. Se înșeală ca și mine. Doar legea 54/2003 la Art. 11 luminează calea dreptei cunoașteri: Al. 1 – ,,Pe perioada în care persoana aleasă în organul de conducere este salarizată de organizația sindicală contractul său individual de muncă sau, după caz, raportul de serviciu se suspendă, iar aceasta își păstrează funcția și locul de muncă avute anterior, precum și vechimea în muncă, respectiv în specialitate sau în funcția publică deținută, în conditiile legii. Pe postul acesteia poate fi încadrată o altă persoană numai cu contract individual de muncă pe durată determinată.” Privilegii, nu? Ca și cel din Art. 10 al acestei legi sindicale unde ,,imunitatea” celui din conducere este prelungită cu doi ani de la terminarea mandatului, dacă nu se iscă vreo vendetă în mintea foștilor colegi.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share