Fărădelegea lui Călin – La crimă…


Tot cârpim societatea pe ici și pe dincolo fără picul acela de înțelepciune….
Ne trebuie oameni pregătiți pentru… orice. Tinichigii. Am crezut că se poate obține o calificare de la un meșter, așa cum ne spune legea, însă o întrebare către forul îndrituit să ligamenteze pretendentul la muncă cu o meserie și la final cu un angajament ferm și pe durată… mi-a infirmat posibilitatea unei ucenicii acolo unde îi stă bine învățăcelului. La atelier. Numai că n-are tata noroc să ne fie vreunuia îndrumător, deși eu o țin pe-a mea, că nu-i interzice nimeni să dea o țidulă pentru atestare de îndemânare în domeniul tablelor. Trec din acest motiv direct la Art. 193 unde se enumeră modalitățile profesionalizării. În linii mari: cursuri organizate de angajator sau furnizori de servicii de formare… (de-acilea sau de aiurea); stagii de adaptare la cerințele postului…; stagii de practică; ucenicie organizată la locul de muncă; și alte forme de pregătire convenite între salariat și angajator.
Dacă studiam atent descopeream cauza răspunsului negativ oferit fratelui meu, la pachet cu două file tabelate în care Anofm a dat la iveală meseriile cărora le poate da curs: Al. 2, Art. 192 – ,,Formarea profesională și evaluarea cunoștințelor se fac pe baza standardelor ocupaționale.” Ceea ce anulează lit. a din Al. 1, parte din obiectivele formării profesionale: ,,adaptarea salariatului la cerințele postului sau ale locului de muncă.” Toate stipulările fac lobby ideii de învățătură în interesul celor doi parteneri, dar cu predilecție în al angajatorului, iar câteva sunt de-a dreptul… mincinoase. Cea despre dezvoltarea carierei și anterioara: ,,f) prevenirea riscului șomajului.” Teoretic…, practic…. Nici nu știți, sau ați testat pe piele proprie, ce greu se obține un loc eligibil de muncă, cu cât înaintezi în cunoaștere și capeți mai multe diplome, pe atât ai șanse mai puține să găsești postul pe măsură, fiindcă pălmași sunt cu duiumul, șefuleți câte unul răzleț.
Lângă mitomanie și ciudățenii. Stătucul nostru obligă după un standard frate cu multipli lui 7 angajatorul la asigurarea unor programe de ,,culturalizare” astfel încât pentru o ,,instituție” cu cel puțin 21 de salariați cel puțin o dată la doi ani se impune un spor de cunoștințe, pe când pentru cei cu mai puțin de 21 de salariați ajung minim 3 ani între reprofesionalizări. Pun rămășag pe orice că nu există alt articol itemizat până aici să-l întreacă în absurditate. Stupiditate totală. Mai ales unul cu puțini salariați are nevoie de un efort mai mare pentru a ține pasul cu schimbările tehnologice, punând la socoteală partea concurențială…. Și cât de simplă și folositoare ar fi fost propoziția ,,Angajatorii au obligația formării profesionale a salariaților, funcție de nevoile îndeplinirii dezideratelor economice proprii și nevoilor profesionale ale angajaților.” Al. 2, în schimb, conține partea cea mai importantă din lanțul profesionalizării, cheltuiala ce se trece în contul angajatorului.
Ipoteza absurdului avea nevoie de o întărire, 21 se transformă-n 20 și pentru prea multul său, ,,angajatorul persoană juridică” ,,elaborează anual și aplică planuri de formare profesională” la Art. 195, Al. 1, cu consultarea sindicatului sau…. Plan ce la Al. 2 devine ,,anexă la contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate.” și este adus la cunoștința salariaților în Al. 3.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share