Fărădelegea lui Călin – Auzi, mă, ăla micu’…


– Călin, care ești, mă? Ia treci încoace! Știi ce-i ăsta din mâna mea?
Dau din umeri.
– Șubler, să ții minte câte zilișoare oi avea!
Și-am ținut.
Eram la școală, apoi la liceu și nici vorbă de vreun contract de ucenicie, în anii aceia practicai o posibilă meserie fără semnăturile și parafele alineatului 1 din Art. 208, ar fi fost totuși necesare, uneori produceai bunuri vandabile fără să știi că puteai fi remunerat, atenționat să nu-ți pocnești degetele cu ciocanul, să nu ți se prindă mâneca salopetei între bacurile universalului ori să-ți dai găuri cine știe unde. Nu sunt absurd și înțeleg că se face referire la ucenicul aflat în producție. La Al. 2 apar două cuvinte care îndeplinesc în mare același rol, iar acceptul meu pentru păstrarea ambelor ar fi fost dat doar în cazul unei alte formulări, în loc de ,,Contractul de ucenicie la locul de muncă este contractul individual de muncă de tip particular, în temeiul căruia:” scriam ,,… contractul individual de muncă particularizat…” În sine individualul ține de o anume specificitate. Oricare. Nemulțumirea mea se amplifică pe măsură ce apar cerințe, dar nu și o serie de situații prezumtive și rezolvarea lor aici și nu cum se amintește la alineate anterioare în capitol diferit de cel specializat. De pildă, ce se întâmplă dacă nu se respectă lit. b a Al. 2: ,,ucenicul se obligă să se formeze profesional și să muncească în subordinea angajatorului respectiv.” Dacă nu poate acumula cunoștințele și nu le poate aplica? Dacă nu mai vrea? Dacă se accidentează, părăsește țara, ajunge la închisoare…? Orice altă variantă. Mai departe la lit. a: ,,angajatorul persoană juridică sau persoană fizică se obligă ca, în afara plății unui salariu, să asigure formarea profesională a ucenicului într-o meserie potrivit domeniului său de activitate.” Știam de cele două fațete ale ,,marelui șef de trib”, reiterarea este inutilă, ce mă nedumerește este ordinea principalelor sale atribuțiuni: salariu înaintea educării profesionale. Plus situațiile potrivnice îndeplinirii literei legii și constrângerile compensatorii.
Fiertul fiertelor Codului muncii, ca să-mi demonstreze puterea lui, indiferența și generalismul, că de aceea poartă ,,stigmatul” jumătăților de măsură, este Art. 210, cel ce se derobă de toate obligațiile și le pasează, pe ale ucenicului, unei ,,legi speciale”. Spre nemirare poziția contrară: a articolelor cu ucenici împotriva crezurilor mele, a mea, cu aceeași cerbicie, opusă lor. Că nu-i nicio fandoseală ori o arogare superioară de poziție, ci o cerință de adaptare a textului la sensurile înțelegerii și raționamentelor totale. Ce greutate putea fi în a adăuga uceniciei și pe beneficiar la Art. 208, Al. 1? Doar pentru a forma un alt alineat la Art. 209? Cui să i se adreseze ucenicia, nu ucenicului? Iar pe urmă, la Al. 2, să abrogi în parte ,,de tip particular”-ul de la Art. 208, Al. 2: ,,Ucenicul beneficiază de dispozițiile aplicabile celorlalți salariați, în măsura în care nu sunt contrare celor specifice statutului său.” Păi toate-s diferite!

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share