Cotețul cu metafore – Antifumat


Antifumat

S-a dat deunăzi o lege aspră în țară,
Ce spune că nu mai ai voie cu țigară,
În spațiile noastre publice închise.
Iar legea-i dată de cei cu minți… deschise!

Acuma, nu vă mint deloc, să mor!
Am fost și eu în viață, odată, fumător!
Și pufăiam cu… foc chiștoace
Pe care le-ndesam stupid în moace…

Pe vremea aia n-aveam nicio lege
Fumam țigări întregi, aveam de unde-alege.
Căci fumătorii erau liberi, peste tot
De-aia și noi, copiii eram cu fumu-n… bot!

Eram copii atunci, dar mare era teama
Odată-ntorși acasă, să nu ne simtă mama
Și-abia mai respiram să nu miroasă gura
Încât, la masă, nu mai mestecam friptura…

Vremea a trecut, de-acasă am plecat,
Și chiar dacă de-atunci eu nu am mai fumat…
Vă spun că-i înțeleg pe cei care fumează
Și personal, pe mine nu mă deranjează…

Dar legea asta zice că, de fumezi țigară,
Să faci matele bine să o fumezi afară…
Că, altfel iei amendă, de ești cu capu-n nori
Și deranjezi pe vreunul dintre… nefumători.

Ceea ce nu-i rău, vă spun părerea mea
Că nu mai este cum era pe vremea mea…
Iar legea asta pentru fumători, dă dreptul
Să-nvețe fiecare om ce e respectul.

Căci poți să faci ce vrei cu viața ta
Atâta timp cât n-o afumi pe-a altuia!
Și dacă ăsta-i viciul, n-ai ce face,
Fumează mai departe, dacă ție-ți place!

Dar lasă-i și pe cei de ce n-au fumat
Ca să respire-n voie aerul curat!
Iar pentru această minimă senzație
Ar fi nevoie doar de… educație!…

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share