Pe urmele… Facebook-ului – Văcuța


Mi-aș dori să trăiesc o veșnicie, dar nu cred în ea.
Putem discuta despre antipatii fără patos? Impresia mi-e contrară atât timp cât subiectul va fi un om, român înainte de toate. Primul criteriu ce ,,clădește” imaginea distructivă are ca bază aspectul fizic, capitol la care nici DNA-ul, nici Justiția nu au reprezentări inscriptibile în modelul perfecțiunii, ambii reprezentanți sunt ciopliți după cum a putut natura încastra dalta în trup de femeie și bărbat: ba trunchi din materialul cel mai lung, ba scalp pleșuv și ten noduros…. Al doilea sistem evaluativ este puțin mai complicat de măsurat cu normative la îndemâna oricui fiindcă implică două tipuri de rațiuni: a evaluatorului și a evaluatului. Două ființe rupte din același copac educațional, despărțite ulterior după criteriul fals al aleatorismului hazardului: unul cât se poate de obișnuit, altul zeificat de meseria ,,aleasă”.
Eu sunt omul ordinar, atins cumva de legile firii societale, dar prea puțin impurificat, așa încât mă încred în părerile mai mult decât firești ce mă străbat cu această ocazie. Nu cred în permanență, existența noastră are bunul simț al unor numere finite, întinse uneori comic de unii într-o epatare vocabulescă exagerată, poetul, sculptorul…, culmea, Brâncuși devenise cobai experimentului ,,Adam și fiii” reprodus de una dintre televiziuni, ar fi împlinit vârsta de 142 de ani, nu cred în ideea unei singure persoane-călăuză, nici când individul driblează, fentează…, inițiază și monitorizează propriile acțiuni, în ecuația aceasta se află cel puțin o a doua persoană implicată. Recte aici. Și mai ales.
A se înțelege că rolurile, avem în cazul funcțiilor de conducere această definire, sunt parte dintr-un scenariu, vrând sau fiind obligați ne supunem vremelniciei lui. Un plan, mai bine zis, care debutează și sfârșește după un termen scurt ori mai lung, dar supus unui ciclu terminabil curând, nu încadrabil la moșteniri regale. Din pură plictiseală se poate argumenta demiterea, cetățeni și autorități să mai dorească și alte ,,arfuri” de gestică, alură și exprimare. Din maniera în care se perindă acolo sus, în vârful republicii, așa brigand cum o închipuiseră francii, oricine. Din evaluarea ce nu mai satisface cel puțin una dintre cele două părți contractante. Din motive politice: majoritatea impune majorității. Din voință populară. Din inutilitatea unei instituții. Precum și ministerele se prefac după cum i se năzare fiecărui șef de cabinet și partidelor ce-l promovează și-l susțin.
O vrajbă căzută pe conștiența națiunii ca nenorocirea cea mai cea. Ași! Nici Tudorel, nici Codruța nu-s mai breji, dar cum nu-i sufăr unuia protuberanțele de parte dreaptă a obrazului, tot așa mi s-a acrit de fața lungă, baschetbalistică a șefei peste toate neregulile. Căci astfel a lăsat a se înțelege, că justiția supremă i-a fost dăruită și, proprietăreasă fiind, poate dispune oricând, oricum de oricine. Și amândoi sunt închiși în mentalul, păcat primordial, că lor nu li se mai poate întâmpla nimic. Oare?

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share