Pe urmele… Facebook-ului – Glas nost'(im)


Concursurile ucid sufletul. Și muzica. Își asmut casapii să taie notă cu notă până nu mai rămâne nimic.
Unde-ar fi ajuns americanii dacă și-ar fi ținut artiștii doar în lagărele de concentrare competiționale și s-ar fi raliat ordinelor acestora spre conformism unitar? Probabil acolo unde zboară astăzi cai mai mult sau mai puțin verzi pe screen-ul imaginilor proiectate. După astfel de rigori, un Radio kill the Video Star ar fi zăcut în mintea unuia dus deja pe altă lume.
Ce a făcut televiziunea națională intențional m-a bucurat. Într-o oarecare măsură. Ce-a ieșit însă…. Exclud participarea mea. Articolul trecut mă adusese în pragul ultimatumului, de la care nu abdic, un soi de calm s-a așternut peste voința muzicală și mi-a propus dicteul literar cu ajutorul căruia îmi iau oficial rămas bun de la creație. V-am dezvăluit că m-am dat în stambă, ca un maimuțoi bătrân – dar nu o spusesem la maniera francă, încercându-mi puterile de contratenor după ce solistul Lion’s-șilor își antrena ,,roar”-ul, serios, pentru a scoate din pălăriile juzilor cartonașe cu calificative cât se poate de măricele și Bernice mă determinase să regret a suta mia oară că nu m-a făcut mama fată. Părere de rău de-mpărtășit lipsei unei voci ca a acesteia. Sunt sigur că au ciulit urechile și ei ulterior, ca și noi primordial, iar gândul solitudinii lor pe podium, datorat micilor noastre rateuri la repetițiile de Sâmbătă, s-a risipit într-o mare de neliniști, codașii devenindu-le astfel adevărați rivali. Măcar de-o sperietură.
Cât am stat pe-acolo, prin peștera-salină, am studiat, nu tehnici deosebite de interpretare ori mișcări scenice epatante, ci oamenii. Atât cât le arată fețele. Unele relevante, altele fără pic de expresie, mascate de exasperantele machiaje…. Probleme tehnice începute pe la 10 ale lui Duminică, interminabile, biciclite medicinal în viteza și nervul cele mai epuizante, repuse în drepturi pe la 19:30 după o gureșare, evident a mea, către responsabila cu deplasarea noastră spre scenă. O intervenție corectă, fetele cucuietele intraseră a doua și a treia oară la ciufulit. De fapt, cred că unuia singur i-am ghicit perspectivele, adică niciuna, nici el nu-și dă vreo șansă, sigur, la ultimul mic dejun: după copioasa masă luată-n încruntare ori seriozitate, greu definibile cu precizie, cu degetele debarasate de tacâmuri și palmele lipite de imaculata față de masă a rămas în perspectiva unui surâs tâmp câteva secunde, în trei patru rânduri, la distanțe constante de alte frânturi de minut, cu privirea fixată…. Inflexibil, imperturbabile grimase observate și pe scenă, momente în care mi-am oferit două perspective: sau tvr-ul avea procent de tipi cu dizabilități pentru orice manifestare competițională, ori din 2019 trebuie să instituie controlul medical psihiatric pentru participanți. Simionescu devine astfel candidatul perfect pentru picatul permanent pe motivele din urmă.
Caz izolat. În rest tipi și inse atinși de normalitate. Una ce n-ar fi punctat la nivelul minimal două din cele trei glasuiri și piese ce mi-au plăcut, meritorii, atenția specialiștilor a fost superficială, atât Chitiul, cât și Jeckel au cam dărâmat sarea de pe pereți, ca să nu mai vorbesc de Țicală căreia i s-a oferit punctaj dublu față de cele două, dar la jumătate față de prima clasată, o…. Aici n-am înțeles pe cine au trimis în finală, pe Bonnie sau Tina? De apăsat pe glotă apăsăm și noi, tehnică desuetă, știu, dezavuată azi în procent majoritar. Nu vreau să vă exemplific limbajul producătorului și susținătorului felinei Ciornea după scorizare, fost Etnic, holul de acces în salină a reverberat de pășunile pe care sunt trimiși aluziv-peiorativ muzicanții de nimic în ritm vulgar, tropi populari, pot doar să vă scriu cuvântul reprezentativ: văcari!
De aceea m-am exclus, ca să vorbesc degajat, dar obiectiv. Zoltan a cântat o părere de melodie, probabil cea mai proastă interpretare, adică nu cred că a atins corect vreo notă din creație. L-a salvat videoclipul de sprijin. Mi-a părut rău pentru fetișcana care cu o seară înainte ne exemplificase ce-i poate glasul, Paula, și-i putea destule pe partea de operetă, cântecul n-a fost calat exact pe acest atu. Tiri…. Ce să zic, părticica de căpătâi a baladei lui nea Ciprian le-a căscat gura decidenților, dansul le-a belit ochii, aici pe drept, fapt ce i-a împiedicat să asculte atent interpretarea. Da’ scuzabil, puștiul rasta dă lecții Loredanei de chitară, îi mai completează pachetul vocal adițional…: spicuire din declarațiile proprii. Cât despre Feli…. Ea este tratabilă cu totul special. O demonstrează intrarea încă din prima zi de repetiții în față. În spate, adică pe spate, ascultător fiind, nu m-a dat. Ca unul care mai știe câte ceva am sesizat niște neconcordanțe la backing… și o lipsă totală de mișcare scenică. Pe braziliano-africanismele acelea se cereau măcar…. Da’-s rezolvabile pe viitor și ele. Să se vrea….
Ps: Și s-a!

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share