Pe urmele… Facebook-ului – East way


Să vină la noi, îl primim cu bucurie și-i asigurăm traiul pe o mie de ani! Ba ni-l facem și stăpân!
Cu istorie sau fără, găsești la fiecare popor pe lângă limbă o caracteristică anume. Unii sunt blonzi și reci, alții au o pădure de sprâncene și-ar da în cap oricui le-ar trece prin față. Nouă românilor ne-a fost lăsat genetic ceea ce un anume Thornton a găsit de cuviință ori necuviință, sensuri valabile cu toată antonimia lor, încă vreo doi străinezi și-un românaș, toți plecați să întărească mitul lumii subpământene, să sorocească: lașitate, resemnare, defetism și supușenie. De-i așa sau nu suntem cei din povestea lui Herodot, ori am fost injectați până la înmuierea amintită, fiindcă fără o intervenție directă în Adn nu se schimbă firea omului nici într-un milion de ani, deodată cu apucăturile ar dispărea și particularitățile fizice, din alb faci negru, din înalt pitic și din chinez european. Accept teoriile veneticilor de început și fine de secol 19 cu îngăduință, ochii națiilor abia începeau să vadă și altceva în afara ariei foame-sete-somn, nu și pe-a acestui Drăgicescu, o inducție falsă despre pierderea deprinderii de a mai ataca, având ca efect ,,… moleșirea voinței, alterarea caracterului și a spiritului de neatârnare, frica și supunerea.”
Frică? Inacțiune imediată poate, dar fricosul se ascunde în pământ, nu dă în cap pe la spate. Ieri. Spectacol pentru copii. N-am stat să văd toată tevatura intrării în sală, am plecat spre bancă, după o sesiune de telefoane inutile în încercarea de-a afla dacă le-a venit curentul (în era cea mai electrificată) ca să pot depune suma promisă fie-mii. Misiune îndeplinită cu mențiunea că am stat sechestrat alături de alți deponenți timp de zece minute pentru moftul unui amploiat-subșef de-a deschide ,,comoara” unui bancomat, blocat probabil de atâtea cereri. Mai așteptam, numai că stau rău cu nervul și acționez ca atare. Verbal. Liniște pe stradă, fulgi și…. Fatalitate. În dreptul Bcr îmi iese în cale ,,fanul” numărul unu al meu și al lui Dan, de pe timpul titulaturii Soda, Marian. Abordare, a mea, obișnuită. El, drăcuieli și alte invective, pre puterea lui. Că nu l-au primit și pe el în sală. În zadar explicațiile mele, că-i pentru cei mici. Am uitat că el este în sine un copil. Român. Adică blând, ofertant cu gratulările odihioară, plin de ură acum, în stare, să fi fost întreg, să mă căpăcească, cum înaintasem ipoteza, pe din dos. Suntem, prin urmare, cum eram în primordialitate. Perfizi. Sub aparenta manifestare afabilă se ascunde cel puțin un gând rău.
De aceea, printr-un act justificabil și la fine justițiar am putea deveni gazda cunoscutului muzician Steven Tyler. Ar găsi la noi un climat propice lipsurilor de capital pe care le invocă, ar sta bine mersi în dormitor și printr-o singură apăsare de tastă și-ar asigura legea necesară recuperării ,,prejudiciului”, fără toată alergătura de-acasă către Congresul american. În plus, avem deja un mecanism prin care artiștii, unii, nu fitecine, ciugulesc gras, radiouri, restaurante și dj-ii plătesc o cotă oficială către uniunile de creatori și interpreți. El însă dorește mai mult. Cele câteva milioane de dolari ,,furați” de platformele digitale: un appstore, playmagazine și altele ce vând la bucată melodiile. Și la urmă l-am impozita. Ca să afle cu adevărat cine suntem.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share