Pe urmele… Facebook-ului – În celi bat…


Am fost corect. Și rămân!
Îmi îndrept greșelile de ortografie și gramaticale, un bun exercițiu de proprie conștiință la care văd că se apelează din ce în ce mai rar. Și este pricină mare, receptarea mesajelor devine greoaie, chiar dacă în conținut sunt lesnicioase, în percepțiile mele un proces asemănător cu prima descifrare forțat conștientizată a poeziei lui Nichita Stănescu: vrei să mergi mai departe și ți se pune un nod în privire. Nu se exclud cele sinapsale. Afurisitul text încurcă raționamentul. Sau cum m-am uitat la Fanionul lui Stoiciu. De altfel o narațiune, aproape de cele obișnuite, dar când găsești pauze pe unde te aștepți mai puțin și lipsesc semnele distinctive – la inșii mei referențiali abundă – fug personajele, metaforele se disipă, epitetele imigrează în derizoriu. Însă cazurile incriminate sub incidența anonimatului sunt pur științifice, de-o logică primară, mai sus cu cel mult două clase de Abecedar. Iar șansele pentru îndreptare sunt maxime: butonul virtual pentru corecții stă ascuns sub ,,Mai mult” pe telefon și are antetul ,,Editare”. Rogu-vă, uzitați-l!
Aceeași idee. Nivelul următor. Semnificația. Toți oamenii deștepți cunoscuți pe Facebook au avut astfel de porniri măcar o dată, ori protestatare, ori normalizatoare, fiindcă nimeni nu oferă lecții de dragul de-a privi profesoral peste marea masă de elevi ignoranți, nu garantat, ci pentru a putea parcurge repede, fără fracturări intelectuale și siderări de moment că patria comună adaugă zilnic regimente de neștiutori. Doamnelor, să mă scuzați! Parte dintre dumneavoastră. Iulian Bunilă are dreptate, ziua de 8 Martie este dedicată anual femeilor, mamelor implicit, dar nu exclusiv. C-un studiu minim al terminologiei, semantic, se pot găsi diferențe semnificative, pentru că femeia este în primul rând opusa de gen a bărbatului, pe când mama este parte integrantă într-un grup minimal mixt de trei. Lăsând deoparte năstrușnicia cotidiană de-a defini familia altfel de cum este lăsat. Nu vă gândiți la creația divină, nu acolo dau să se priceapă. Simbolistică pură. Frumusețe, respect și nediscriminare. Asta se serbează. Drepturi câștigate. Renegări sociale eradicate. Egalitate cu reprezentanții masculinității. Vă spun drept, cei ce-ar fi cei mai îndrituiți să aducă omagii femeii sunt bărbații, nu copiii, bieții, trași de o mână sau alta să ajungă la festivitatea care gâdilă orgoliul matern și stoarce colțului de pleoapă picuri de fericire.
Mamă, mi-e dor să fiu copil! De ce nu-mi spuseși totuși că îți puteam cânta ,,De ziua ta…” în Aprilie și nu în văzul tuturor ca să tremure carnea pe mine și oscioarele să se înmoaie de emoție? Paradă opt-martie-ală întârziată, combinată cu motive verbale mămoase! Festival al elevilor buzoieni. Concurs de casă, cu elemente constitutive majoritare locului de desfășurare, inutil în forma de organizare, exasperant de obedient cuvântului… mamă. Femeii-mamă. Discriminatoriu. C-am ajuns și noi, bărbații, despuiați de dreptul….
Pierderea de timp, tradiționalizată, este un obicei nu numai orășenesc sau județean, ci are prerogative naționale, iar orice inițiativă, pe cât de tranșantă, alipită nostalgiilor cauzează eșec. Printre ele se va număra și reluarea Cerbului de Aur, ținta nou-veche a televiziunii române, temerară, trebuia să-și aleagă întâi un pisc mai ușor de abordat, Mamaia, manifestare muzicală interpretativ-creativă scoasă la pensie anticipat, pentru ca mai apoi să caute-n coarne internațional duetelor vocal-componistice.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share