Pe urmele… Facebook-ului – Voi ce…


Valabilitatea succesului a expirat, m-a coborât de pe scenă….
Copilărește mi-am prelins degetul pe hematomul de sare al peretului, cum imediat după am dus arătătorul spre gură. Așa am aflat ce gust are. Să aștepți închis în munte nu e prea comod, să privești entuziasmul celorlalți capătă altitudine similară, zăcământul stă la vedere fără să-l mai poți extrage sinelui. O clipă m-am simțit în al nouălea cer, am avut senzația rostului pe planeta cu vise, doar o clipă. Dincolo de paravane se rosteau motivele abdicărilor mele: tinerețile și glasul de cristal pierdute. Esențele unei arte, ajunsă prea departe din prea multă fudulie și exces de zel. Și mă tem că din prea multă muzică o să ajungem să tăcem într-o zi.
Mi-am luat porția finală. O!, am operetizat razele de soare, m-am agățat de frâiele unei biciclete medicinale imaginând vechile curse urban-puerile, ba chiar am înfipt ștrengărește un picior într-o minge de târât fundul ca ăi mici, gata să fac afront unor sticle golite pe o masă părăsită. Apoi am privit iarăși și m-am potolit, eram totuși un om mare devenit puști pentru a supraviețui în grămada împestrițată de culorile anilor puțini. Lucru vizibil și condamnabil de prezența aerului tineresc.
Ei!, mă apropii cu pași repezi de final, constatare din ce în ce mai pertinentă și acoperită de precizie, ceva-urile lăuntrice dictează faptele, pricep de unde atâta suficiență la cei în vârstă, de unde atâta liniște când orice crâmpei de carne se lamentează iremediabil. Bine, n-o să trec în barca luntrașilor pe apele morții, nici dascăl la biserică n-o să mă transfer cum ultimativ îmi propusesem ca alternativă la stadiul de speță joasă a măturătorului în caz extrem, atunci când cei din jur o iau razna și nu se mai pot împăca până nu curge sângele șiroaie, dar nici nu voi mai încerca să mă resuscitez, picătura mea de creație și expoziție nu mai poate fi decisivă. Cea muzicală. Poate și literară. Bate-un vânt de ,,pân-aici!”….
Să dovedesc ce? Cui? Mie, și nu este nimic filistin, mi-am satisfăcut orgoliile, am depășit oarece granițe și, cel mai important, m-am încredințat că nu sunt mai prejos, în notă optimist-egoistă, și nici mai presus, pesimist fiind din fire, dar educat în morala cea mai pură, de ăi mai mari din lume. Nici voi.
Aș putea depune pe larg descriptiv impresiile din duetul salină-eurovision, însă n-am fost mai mult de-un vizitator și-un adjuvant la un vis mai îndrăzneț. Pereți încremeniți în cristale de clorură de sodiu, ici colo câte-un cotlon zăvorât cu drugi de lemn, țurțuri stalactitici încătușați în plase protectoare, ghețuri sărate prinse de treptele scărilor și balustradelor, guri de acces astâmpărate de lumină, insulițe prinse de ape și priponite la mal cu otgoane, roți până-n zenitul cerului de peșteră și baliverne omenești pentru pierderile de timp. Plus necesarul tehnicist de adus dinăuntru afară artiștii pe sticlă. Vociferare….

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share