Pe urmele… Facebook-ului – Pom bun


Om mai auzi și altele. Asta-i doar așa, de-o gustărică cu iz caritabil, din bunăvoința unuia ce-a stârnit valuri….
Și-om cântări. Cine este publicul pop-dance-afectatele? Copiii de sug la țâță, ăi de-au învățat să apuce lingura și-au primit premiu o jumătate de oră de promenadă pe field-ul display-ului de telefon. Preșcolarii, fetițele cu fundințe, vreo doi fătălăi de clasă primară, răgușiți, codanele gimnaziale și fumătoarele înrăite de materiile liceale dificile. În rest chiote pe stadioane și piețe sub influențe termice, bahice sau anabolizante. Să fim serioși, la buletine pierdute reacționează doar oportuniștii pentr-un ban de cerut proprietarului, domnișoarele de furt ori împrumut aparțin de drept zonei rural-ciotoistice, chiar de-s transferate momentan în urban, mașinile parcate pentru mașiniști….
Eu o numesc josnicie, umilire. Băiețaș, cine te crezi, salvatorul, conservatorul artei muzicale? 126000 de priviri pe-un filmuleț e-o picătură în oceanul de produse actuale, un eșec. Ce să revitalizezi? Un mort este bun de dus la groapă, să-și facă veacul pe-un epitaf sau vreo cruce. Vorbim de ,,centrul atenției”? Să discutăm despre raptul atenției, despre canalizarea ei cu preponderență către o mână de puști fâșneți manevrați cu abilitate de o turmă de urechi incerte ce n-au găsit alt corespondent muzicii românești decât în mamele lor englezo-americane.
Era suficient și-un dos, nu doar o parte reconoscibilă. Iulia Radu, fiindcă ea scornește expresia ,,și-a întors fața”, îl scoate astfel pe Smiley la raport curat și decorabil pentru gestul de-a transfuza creația, numele și cariera unuia care, pe corecte, nu avea nevoie: Alexandru Andrieș. Mai grav la cuconiță este transportul ilegal de stiluri muzicale, depunând în recipientul greșit piesele arhicunoscutului cantautor. Genul practicat este nu jazz, ci blues-rock-aluziv. Ultimul termen desemnând abilitatea de a se fi strecurat necenzurat cu texte și practică muzicală mai puțin agreate de zona politică socialist-comunistă. Ceea ce era extraordinar la acea vreme.
Dar așa-s bătrânii, mai îngăduitori, fără păsarea tinerească de odinioară potrivnică oricărui act impertinent. Și când o fi avut Andrieș nevoie de glorie? Așa cum l-am perceput în câteva rânduri, pare un tip prea modest ca să susțină că ar fi inventat muzica, darămite că a scos la vremea lui de la naftalină mai marii instrumentiști și vocaliști alături de care a performat și a inovat. Erau ei mari în sine. În locul lui ridic o țeapă în care să fie trase toate binefacerile…. De-o veni și Țepeș să făptuiască judecata….
Un addendum face lucrurile să se limpezească oricând. Sau să încurce. Se prea poate ca fiul nației târgoviștene, prin maniera sa nesofisticată mintal, să nu lase unor astfel de cuvinte înțelesuri dubitabile, ceea ce nu-l absolvă de culpă, el ori altul dădeau la sapă pe vremuri sau agățau gagici ca-n anii de liceu aidoma ziariștilor ce-mpopoțonează manechinul-reportaj-articol cu strasuri de cea mai proastă calitate, nu s-ar fi ajuns până aici fără aportul de indiferență maximă pentru o istorie importantă, controlabilă, predictibilă, ajustabilă. La acest moment singurul apriorism lasă spațiu de difuzare câtorva, șablonând aventura imanentă a muzicianului la două clișee legiferate: x și y.
S-a nimerit să mă găsesc în fața ecranului doar preț de trei numere Eurovision, două țigănești adaptate și unul moldovenesc. Din ele am tras cu regret, dar și din acest subiect detaliat, o concluzie amară: rațiunea românească nu se fundamentează pe niciun criteriu de apartenență etnică, suntem doar de-un egoism feroce, agresiv. Distructiv.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share