Fărădelegea lui Călin – Vitrină


O să ajungem și-n punctul acela. Când darea de seamă va consemna cu amărăciune insuficiențele acestei legi pentru muncă. Precum un manechin, articole, articolașe, ordonanțe și hotărâri de guvern o tot împopoțonează înfoind-o sau pe ici, colo o despoaie de mai vechea lenjerie intimă…. Mai curând comparabilă cu o ceapă ori… o varză….
Fiindcă tot de generalități se ține Codul muncii ca și Constituția. Cât îi trebuia să precizeze ,,muncește atât, primește atât”? În loc de o sută de acte normative adiționale era necesar unul atoatecuprinzător. De aceea varza-mi place… în câteva momente din an, în toate cazurile gătită de la stadiul cum a lăsat-o mama natură: verde. Crud se servește și Art. 166 în patru alineate, trei părți bune, una stricată, Al. 3, ce contravine în multe situații articolului inserat în conținut: ,,Plata în natură a unei părți din salariu, în condițiile stabilite la art. 165, este posibilă numai dacă este prevăzută expres în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în contractul individual de muncă.” Ar atrage nulitatea ambelor hârtii cu valoare juridică, ținând cont că până nu cu mult timp în urmă vreo câteva sute de mii de salarii naționale erau minime, această răsplată fără plată monetară totală are menirea de a contrazice 165-ul, cel ce interzice fofilarea după această ambiguă și vagă exprimare, ,,plata în natură”, ea însăși promovatoare a ilegalităților, îndemnând în acest mod la ocolirea alteia: plata impozitelor. Restul alineatelor asigură remunerarea cel puțin o dată pe lună, prin virament în cont bancar, în caz contrar angajatorul poate fi obligat la plata unor daune-interese.
Trăiești, zaci sau mori, Art. 167 se îngrijește să achite în ordine firească contravaloarea muncii prestate până la acel moment titularului, împuternicitului sau familiei: soții supraviețuitori, copiii majori sau părinților acestuia.
Al. 1 din Art. 168 de ceva ani este imposibil de aplicat, vetustețea textului îl face în prima parte lipsit de temei, semnarea statului de plată la primirea salariului este un obicei ieșit din uz, iar actele atestatoare, mă refer la bănci, nu sunt mai mult de-o chitanță emisă de bancomat și pe ea nu scrie: ,,salariul pe luna…”: ,,Al. 1 – Plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.” A se ține cont că inclusiv fluturașul primit anterior emiterii ordinului de plată către bancă nu demonstrează primirea sumei cuvenite, ci doar o promisiune. Cât privește Al. 2, ,,Statele de plată, precum și celelalte documente justificative se păstrează și se arhivează…”, principalul obiect al său, tabelul cu numele și cifra salarială nesemnată, dacă există, este nul. De aceea toate aceste articole au nevoie de o normă îmbunătățită și înnoită după uzanțele actuale: statul de plată schimbat cu tabel cu plățile către angajat….
Să-și facă meseria cum se cuvine legiuitorul, fiindcă se trezește biata particulă muncitoare executată astăzi fără să știe, i se ia din contul bancar după voia oricui, după ce a dat cu subscrisul pe contractul de muncă și cel de deschiderea contului, chestiune bună de dus în instanță cu tot statutul celor ce li s-a permis să umble brambura prin viețile oamenilor: fiscul în primul rând fără să se mai apeleze la judecarea speței, argumentațiilor, aplicării de pedepse, nu doar pecuniare, ci și ce țin de morala neplății, un obicei ce în loc să vindece înrăutățește mersul societății, atât de clamat în cotidian ca fiind rău. Al. 1, Art. 169? ,,Nicio reținere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege.” Vag. Cu trimitere în neantul legislativ. Orice raționament normal n-ar fi avut nevoie de continuare, adică, și fără celelalte alineate, poziția mea nu se schimbă, rămân la părerea că singurul responsabil pentru fapte sub nivelul legalității este cel în cauză, cetățean și nu angajat, implicarea terțului, angajatorul și cei ce manevrează părți ce revin angajatului, este ilicită, actul de poprire dintr-un drept direct de asemenea. Tot sistemul acesta, după cum l-am prezentat, creat pe o serie de presupuneri și promisiuni, funcționale însă, induce ideea că așa trebuie. Greșit. Chiar și cu reținerea impozitelor la angajator. La fel de ilegală. Se prezumă astfel că salariatul, singurul participant în lanțul economic înfierat fără judecată prealabilă, este un ins rău, fără conștiință cetățenească. Dați-i, domnilor, banii toți, fiindcă-i merită și apoi bateți-i la poartă ca să-i luați toate cele. Iar ceapă, iar varză…. Să vă spun că tot ce voi cita deja se constituie în parte vătămătoare…. Excepție face Al. 2: ,,Reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată ca atare printr-o hotărâte judecătorească definitivă și revocabilă.” Ceea ce încuviințează disertația anterioară. Prin urmare, nici angajatorul nu poate dispune după voia, placul și discreția lui de sumele pe care le datorează printr-un schimb corect contractual muncă-bani. Al. 3 contravine și el acestui flux de normalități: ,,În cazul pluralității de creditori ai salariatului va fi respectată următoarea ordine:…” Cele patru litere vorbesc de obligații de întreținere, contribuții și impozite la stat, daune cauzate proprietății publice și acoperirii altor datorii, fără să le mai spună, generalizându-le se creează portițe pentru orice nimic imputabil de oricine direct din salariu, înainte ca beneficiarul să-l fi primit și să fi semnat pentru el în întregime. Al. 4: ,,Reținerile din salariu, cumulate, nu pot depăși în fiecare lună jumătate din salariul net.” Mie-mi sună a condamnare fără judecată….
Anapoda toate. Tot pe baza unor presupuneri, eronate total, că se poate adiționa înțelesului anterior, se inscripționează aici Art. 170: ,,Acceptarea fără rezerve a unei părți din drepturile salariale sau semnarea actelor de plată în astfel de situații nu poate avea semnificația unei renunțări din partea salariatului la drepturile salariale ce i se cuvin în integralitatea lor…” Pe cuvântul dumneavoastră? Atunci care? Și unde este înțelesul frazei, nu se spune ,,Acceptarea fără rezerve la renunțarea unei părți din…”?
A mai rămas unul. Art. 171. Ca să nu mă lungesc. Doar de semnalat. Aveați dreptul la sume salariale sau părți din ele și nu vi s-au achitat? Timp de trei ani vi le puteți recupera, de nu, se prescriu (Al. 1). Vă salvează doar recunoașterea debitorului după expirarea termenului (Al. 2).

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share