Fărădelegea lui Călin – Quinze-ină


Forme numeroase: remunerație, salariu, sau salar de fandoseală, retribuție, toate de sorginte nobilă, leafă pentru muncitorul de rând, simbrie pentru rumâni de-alde Păcală, soldă apărătorilor patriei, nafaca și năiem pentru plăieșii lui Ștefan și hac, după dicționar, pentru ăi de-mpușcă bani așa, mai fără merit.
Câștig, venit, și-o să mai adaug câteva sinonime, din muncă. O victorie meritată de recompensare în bancnote și monede a celor veniți din negura timpurilor cu o moștenire aproape genetică, aceea de a se întreține pe sine și familionul producând obiecte ori creând premisele înfăptuirii lor. Să nu se uite mulții ani, cu miile, din câte ne-am putut noi închipui traiul omenesc pe pământ, în care ofertantul efortului propriu fizic în beneficiul angajatorului primea un amârât de dumicat de astâmpărat chiorăiala de mațe, un strop de apă și-o cocioabă de adăpost peste noapte dacă excedata o zi lucrarea. Fiindcă astăzi nici nu se mai concepe acest schimb altfel decât monetar. Art. 159, Al. 1, descrie salariul ca fiind ,,… contra prestația muncii depuse…”, Al. 2 continuă să pună valoare pe ,,… dreptul la un salariu exprimat în bani.”, iar Al. 3 reia, spre neiutare, litera de lege primă: ,,La stabilirea și la acordarea salariului este interzisă orice discriminare pe criterii de…”
Nu mai constituie niciun secret că orice iar trece prin cap inițiatorului activităților din care face parte și slujba voastră, întâi și întâi trebuie să vă recompenseze pentru că-i faceți treaba. Art. 161: ,,Salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor.” Și ele cuprind, după cum spune nu doar Art. 160, ci și toate celelalte edicte legislative adjuvante și explicative până-n cel mai mic amănunt, ,,… salariul de bază, sporurile, precum și alte adaosuri.”
Abia acum apare noima contractelor colective, pe baza lor se stabilesc ,,Nivelurile salariale minime…” (Art. 162, Al. 1). Tot aici, la Al. 3, există răspunsul la întrebarea ,,De ce sunt diferențe între angajații la stat și cei privați?”: ,,Sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.” Iar diferențierea înseamnă discriminare (!). Lor, lucrătorilor în ale privatului, cine le face parte?
Mă tem că această variantă de Cod este anacronică, învechită. Dacă nu, avem o problemă litigioasă. Toate instituțiile publice au obligația de a afișa grila de salarii pentru fiecare funcție în parte, gradație și grad, prin urmare, Art. 163, Al. 1, este ilicit: ,,Salariul este confidențial, angajatorul având obligația de a lua măsurile necesare pentru asigurarea confidențialității.” Nu vorbesc în van și nu am pornit pe drumul citirii și mai ales priceperii Codului muncii doar ca să am ce scrie, îmi doresc să joc rolul principal în piesa aceasta, pur cetățenească, fără ca la un anumit moment să am nevoie de traduceri sau interpretări ultra docte, ultra sofisticate, în genul celor exprimate la Al. 2: ,,În scopul promovării intereselor și apărării drepturilor salariaților, confidențialitatea salariilor nu poate fi opusă sindicatelor sau, după caz, reprezentanților salariaților, în strictă legătură cu interesele acestora în relația lor directă cu angajatorul.” Idioate. Trebuie neapărat să angajez un jurist la lecturare?

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share