Fărădelegea lui Călin – Ghenar


Să ne calendariscim. 28 zile, cel puțin opt nelucrătoare, 160 de ore minim pentru un salariu întreg, că așa zice și Codul, opt ori….
Februarie al nostru. Normal. La stat atât-îi norma, o faci, ce-o fi în plus asta este, ori, dacă mă înșel, se ia luna cea mai mare, se scot sâmbetele și duminicile și rămân maxim 22 și minim 21 de zile trase la șaibă. Și să fiți sigur că se poate aplica și metoda salariului fluctuant, funcționează cu succes pentru cei ce au program fracturat și de lucru după cum vin clienții. Ce a făcut statul în cazul salariului fix lunar? O medie anuală a orelor de muncă.
Din punctul meu de vedere este chiar un progres, dacă informația colegului Marius C. este viabilă în privința modificărilor la legislația muncii, instituțiile publice ar putea trece la eficientizare, la scoaterea din fluxul lucrativ a timpilor morți, revigorarea nervului muncitoresc ucis de programul strict 8-16 și la obținerea de venituri suplimentare din alte activități în dreptul angajaților. N-ai ce face la…, o oră, două dai la sapă pentru baba Floarea, sclivisești un mur lu’ moș Arvinte…. Plătit.
Dar ca să primești, este necesar să prestezi, și ca să prestezi bine ai nevoie de siguranță. Se pare că Art. 177 are premisele de a ocupa locul întâi pentru oportunitatea existenței și detaliere. Al. 1 are o mică omisiune, scuzabilă fiindcă imperativul ,,trebuie” lipsă este transferat la ,,propriilor responsabilități” în dreptul angajatorului, ce astfel ,,obligat” ,,… va lua măsurile necesare pentru protejarea securității și sănătății salariaților, inclusiv pentru activitățile de prevenire a riscurilor profesionale…” și continuă…. Referințele mele de premiere erau pentru Al. 2, ce enumeră principiile generale de prevenire: ,,a) evitarea riscurilor; b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate; c) combaterea riscurilor la sursă; d) adaptarea muncii la om, în special în ceea ce privește proiectarea locurilor de muncă și alegerea echipamentelor, metodelor de muncă și de producție, în vederea atenuării, cu precădere, a muncii monotone și a muncii repetitive, precum și a reducerii efectelor acestora supra sănătății;” Pân-aici m-a uns pe suflet! ,,e) luarea în considerare a evoluției tehnicii; f) înlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce este mai puțin periculos; g) planificarea prevenirii; h) adoptarea măsurilor de protecție colectivă cu prioritate față de măsurile de protecție individuală;” Cu ăsta din urmă au sfeclit-o! Protejezi individul, protejezi colectivitatea! Și invers! ,,i) aducerea la cunoștința salariaților a instrucțiunilor corespunzătoare.” Cu adaosul ,,și punerea în practică” de la mine. 177 este primul dintre articolele specializate, majoritare fiind până în acest loc cele ce țin de raporturile de muncă și nu de munca în sine. Este primul dintre articole ce recunoaște că a munci este echivalent în parte cu a fi riscant. Este primul care ar putea schimba radical structura contractului individual de muncă, cu efect și impact direct asupra remunerării și prețuirii elementului lucrativ așa cum se cuvine, și nu întârziat când la pensie oferi te miri ce și mai nimic pentru riscurile mai mici sau mai mari de a fi servit, atenție, nu o carieră ori un hobby, ci un angajator.
Credințele mele. Al. 3 al Art. 178, după o părere pur personală, are iz de neprofesionalism. Au toate organismele și entitățile muncitorești specialiștii lor, dar pentru ,,… elaborarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă angajatorul se consultă…” cu specialiștii, nu doar cu ,,… sindicatul sau, după caz, cu reprezentanții salariaților, precum și cu comitetul de securitate și sănătate în muncă.”, când nu le specifici competențele. Al. 1 certifică la rându-i ce afirmam pe la Art. 175: ,,Angajatorul răspunde de organizarea activității de asigurare a sănătății și securității în muncă.” Se întâmplă o nenorocire, are o parte din vină, orice disfuncție i se poate datora.
Puneți la socoteală și Art. 179: ,,Angajatorul are obligația să asigure toți salariații pentru risc de accidente de muncă și boli profesionale, în condițiile legii.” Ca să nu vă treziți cu buzele umflate de necaz.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share