Fărădelegea lui Călin – Fleașca-fleașca


Expeditiv. ,,Încercați la…”, va să spună articolul 172, ca orice funcționar plictisit de banala muncă de birou.
O umbră de imagine încerc să creionez acestui ,,… fond de garantare pentru plata creanțelor salariale…”, dar de fiecare dată iese o măzgăleală ilizibilă. Asta mă și îngrijorează, că nu am cum și unde să mă agăț de o certitudine, liniile generaliste ale lui ,,constituie”, ,,utilizare” și ,,lege specială” din corpusul silfid al lui 172 mă fac să mă gândesc la o chestiune cu iz de secret de stat. În plus, lipsa explicării termenului ,,creanță”.
Datorii și drepturi se generează și în relațiile de cedare, cel puțin asta induce Art. 173, ce concluzionează în Al. 3: ,,Transferul întreprinderii, al unității sau al unor părți ale acesteia nu poate constitui motiv de concediere individuală sau colectivă a salariaților de către cedent sau cesionar.” Sunt convins că rara avis-ul în această situație încâlcită, fiindcă nu se ajunge facil la o astfel de decizie de transfer sau cedare totală a afacerii, cu oameni și mijloace de producție…, produce efecte felurite, cu toate restricțiile legislative, noul proprietar reorganizează toată activitatea, încercând să elimine disfuncția ce a condus la scoaterea la mezat ori după bunul plac să facă orice dorește. Este de adus aminte vinderea pe un leu a fabricilor dinainte de ’89, diversele contracte colective, sindicale, infailibil concepute, aruncate la gunoi după foarte scurtă vreme. În acest sens, protecția drepturilor salariaților de la Al. 1 devine inoperabilă.
Am o logică de fier. Era normal să mă îngrijorez și să mă îndoiesc de aplicabilitatea normelor în lamentarea din urmă. Fără să vreau, fără să lecturez Art. 174, am ajuns la o părere apropiată: ,,Cedentul și cesionarul au obligația de a informa și de a consulta, anterior transferului, sindicatul sau, după caz, reprezentanții salariaților cu privire la implicațiile juridice, economice și sociale asupra salariaților, decurgând din transferul dreptului de proprietate.” Există, deci, schimbări, nu cum îi place Art. 173 să ne mintă că toate-s bune, frumoase și ca-nainte, majore.
Să ne ‘grijim de sănătate! Cea mintală. A creatorului de Cod. Mi-e că nu deține. Art. 175 are patru alineate, două dintre ele, mijlociile, contrazicându-se: ,,Al. 2 – Dacă un angajator apelează la persoane sau servicii exterioare, acesta nu îl exonerează de răspundere în acest domeniu.” – unu – domnii se încurcă gramatical, dacă vorbim ca alternativă între una ori mai multe persoane…, folosim forma de plural, ,,acestea” era corect; doi – ,,apelează” este de asemenea eronat, raportul între angajator și orice altă entitate se numește ,,angajament”, firește, de muncă; ,,Obligațiile salariaților în domeniul securității și sănătății în muncă nu pot aduce atingere responsabilității angajatorului.” Ori, ori. La unii da, la unii ba! Că se duce la îndeplinire sau nu Al. 4, este bine de știut că toate măsurile ce privesc securitatea și sănătatea în muncă nu implică financiar salariatul, fiindcă Al. 1 alocă aceste obligații strict angajatorului.
De-acum în colo câteva articole ne regularizăm și ne protejăm procesul de muncă. În linii mari debutează Art. 176 și același tratament de stipulare succintă îl aplic în continuare. Propunerile vizează măsurile generale de protecția muncii pentru prevenirea accidentelor de muncă și a bolilor profesionale, măsurile de protecție a muncii specifice anumitor profesii și activități și organizarea și funcționarea unor organisme specifice de asigurare a securității și sănătății în muncă

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share