Fărădelegea lui Călin – … și se făcu… întuneric


Dacă Domnul a comis-o încă din faza preliminară, Domnii de-au făurit Codul în peste 200 de articole și-o asumă.
Numai că ,,acel de sus” a zis că-i suficientă una bucată zi pentru truda săptămânală. Art. 137 dă dublu după sintagma prefăcută ,,De la Dumnezeu mai puțin, de la noi încă pe atât!”: ,,Al. 1 – Repausul săptămânal este de 48 de ore consecutive, de regulă sâmbătă și duminică.” Ținând totuși cont de multitudinea apucăturilor omenești, religioase ori de natură logic-aiuristică, am așezat ,,mediul înconjurător” influențat de-un viitor articol citit în treacăt, legislativul s-a gândit la toți și în Al. 2 permite, în partea a doua, acordarea ,,… și în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau regulamentul intern.” a degajării de tot ce înseamnă muncă. Acasă, nene! Încă surâd și râd de-a binelea când lucrurile capătă seriozitate maximă acolo unde ea a cam spus adio. Avem granițe de apărat, avem sistem medical de urgență, o mai fi vreo centrală de cartier și sigur cele naționale pentru producerea electricității, însă fără să le precizezi formularea din prima parte a alineatului doi pare sobru-gratuit, ilar și din alte vremuri: ,,În cazul în care repausul în zilele de sâmbătă și duminică ar prejudicia interesul public sau desfășurarea normală a activității…” Să ne fixeze statul limitele acestui interes. M-aș fi exprimat c-un ,,în mod cu totul excepțional” sau cum debutează Al. 4 ,,În situații de excepție…” Continuarea mă lasă perplex, inversiunea frazală îmi sucește logicile cu totul: ,,… zilele de repaus săptămânal sunt acordate cumulat…” Niciun sens contrar, decât pentru situația în care sâmbătă și duminică ar fi fost despărțite de, să zicem, Luni sau Vineri. Alta era dacă după excedarea de la regulă urma ,,… după o perioadă de activitate continuă ce nu poate depăși 14 zile calendaristice…” și apoi vorbea alineatul despre repaus. Mai simplă era nedisecarea în zile. O analiză serioasă a articolelor precedente ar fi exclus cu totul o asemenea posibilitate, această pereche de două săptămâni consecutive întrece oricare dintre celelalte derogări, toate în detrimentul slujbașului, ceea ce încuviințează atributul Codului, dar sclavează întemeietorul ei: particula muncitorească. Se șterg cu buretele cele maxim 48 de ore și alte stipulări cu depășire de normă, evident îngroșate de la obraz. Ehehe! Unde-ar fi ca Al. 3 și 5, ce se puteau contopi pentru economie, să se lase aplicate peste tot? Cum știu eu, în domeniul administrativ, o 153/2017 rade sporul de salariu pentru chestiunea cu prejudicierea interesului public și vezi o…, da’ nu mă exprim popular-golănește, ,,dublul compensațiilor cuvenite potrivit Art. 123 Al. 2” la 14 zile continue de muncă.
Eram convins că preț de vreo 20-30 de articole începe fiesta. M-am înșelat. Se scot din pălăriile limbii române fel de fel de năstrușnicii, de te ia frica pentru viitoarele reglementări. Oare ce mai inventează? Poftiți la Art. 138, să vedeți contraveniri! Al. 1: ,,În cazul unor lucrări urgente, a căror executare imediată este necesară pentru organizarea unor măsuri de salvare a persoanelor sau bunurilor angajatorului, pentru evitarea unor accidente iminente sau pentru înlăturarea efectelor pe care aceste accidente le-au produs asupra materialelor, instalațiilor sau clădirilor unității, repausul saptămânal poate fi suspendat pentru personalul necesar în vederea executării acestor lucrări.” Calificat, nu? Se dărâmă o hală de producție. Cad grinzi metalice și de beton armat, se desprind fire de curent electric, ia foc, etc. Cum acționezi? Iei lăcătușii, sudorii, strungarii…, ăștia sunt singurii disponibili, prin urmare ,,necesari”, și le ordoni timp de… sâmbătă și duminică să degajeze terenul, nu? Au ei semnată protecția muncii pentru astfel de operațiuni? Nu li se pune inclusiv lor viața în pericol? Cine răspunde pentru efectul efectului? Salvarea bunurilor angajatorului context de viață și de moarte? Astăzi, când sunt asiguripsite și garantate până și clanțele de la uși?

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share