Fărădelegea lui Călin – De la… Domnul toate!


Preaslăviți-l! Aducător de liniște în sânul tensiunilor este.
Fără Dânsul stăruiați cu umilință pe lângă șefi să vă dea o cât de mică perioadă de relaxare, măcar o săptămână de lucru mai scurtă sau un weekend prelungit o dată pe lună. Că stând la numărat tot cam atât dă și Art. 139, chiar un dram mai multișor, anual, românul creștin-ortodox și catolic este scutit timp de 14 zile de muncă, unde mai pui că i se servește și o remunerație, este, nu este prezent încasează și-n contul sărbătorilor legale. Le cam știți. Alea cu Paștile, Rusaliile, ziua nației, Crăciunelul, unirea lui Cuza, ziua de dat în mintea copiilor…. Dar poți fi inclusiv…. Oricare dintre celelalte culte primește un 6 zile libere pe an. Și cine le acordă? Nu Codul, așa cum credeați, ci angajatorul, confirmat și delegat de Al. 2.
Motiv simplu. Fluxuri, precum cele în schimburi, de sănătate, alimentație, pază și apărare ori altele stringente, nu se pot plia pe întreruperile astea ce produc bucurie imensă în inimile majorității salariaților. Nu precizează Art. 140 fiecare dintre domeniile în care nici nu se pune problema eliberării tuturor în onoarea preceptelor religioase, puneți problema numai ce s-ar face pușcăriașii fără gardieni și bucătărese. Aidoma se fundamentează textul Art. 141: ,,Prevederile Art. 139 nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producție sau specificului activității.”
Conținutul Art. 142 nu este o premieră, ni s-a mai spus că în compensarea zilelor muncite în afara cadrului obișnuit se acordă zile libere în următoarele 30 de zile. Noutatea apare la Al. 2 ce porționează abia acum drept cantitatea de bani în cazul imposibilității transformării în timp liber, sporul de care beneficiază angajatul ,,… nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător…” Ce poate fi cu adevărat un beneficiu? Ceea ce înșiră Art. 143: ,,Prin contractul colectiv de muncă aplicabil se pot stabili și alte zile libere.”
Benchetuială, frați români! Mic, mare, cu vechime sau fără tot ai 20 de zilișoare concediu – Art. 145, Al. 1, în același chip răsplătit, dar mai sofisticat la punerea în aplicare, dar garantat tuturor – Art. 144, Al. 1, și fără fasoane de renunțare, limitare sau cesiune a acestui drept – Al. 2, vrei ori ba, îl iei, că-i al tău!
Eu m-aș mai socoti a doua oară. Așa, cu de la mine îngăduință, am ajuns astfel la aproape patru zile lucrabile pe segmentul săptămânal. Ce mai vrei, popor al meu, mai mult de-atât? Mai ales că se specifică foarte clar în Al. 3 al Art. 145: sărbătorile legale ,,… nu sunt incluse în durata concediului de odihnă anual.” Boierie!
Unii-mi consideră, poate, inutilă perindarea prin litera legii, însă un alineat ca 4 din Art. 146 vă va face să vă răzgândiți, nu toți știu că este obligatorie: ,,Compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este permisă numai în cazul încetării contractului individual de muncă.” Angajamentele mele de până la intrarea în sistem erau lipsite de această posibilitate, în cele două cazuri când am fost ,,tocmit” cu toate documentele perfect licite, n-am apucat acest privilegiu. Oricum, știința mea despre ce înseamnă drepturile mele era limitată, iar la cântat nu-mi permiteam să lipsesc din vederile clienților, o săptămână de pauză golea buzunarul cât ai clipi. Cât despre drepturile bănești…. Multe nu onorau nici măcar prestațiile efective. Concedii restante? Vrabia…. Fiindcă se întâmplă oricum. Al. 1 spune că ,,… se efectuează în fiecare an”, atenție, nu cu titlu de obligativitate strictă, Al. 2 și 3 vin cu excepții, când nu se poate acorda, concediul cuvenit este arvunit pentru anul următor.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share