Căruța cu virgule – Indiferența unui torționar stingher


Se face mare vâlvă pe marginea descoperirii singurului torționar din câți au fost în România. Presa l-a identificat și aruncă asupra lui cu săgețile otrăvite ale intoleranței ipocrite ale unei întregi societăți.
Cu toate astea, părerea mea e că e tardiv de târziu, ca să zic așa! Torționarul a ajuns liniștit la 80 de ani, deci, ce i-ar mai putea face statul român? Să-i ia caii de la bicicletă? Să-i micșoreze pensia? Puțin probabil! Oricum, nu cred că-l mai interesează. Rămâne doar un gest de palidă reparație morală pentru victimele lui. Victime, care, apropo, n-au prea zis nimic împotriva lui. Nici chiar Ion Diaconescu sau Constantin Ticu Dumitrescu la vremea lor, când, deși au fost în structurile superioare ale statului roman, n-au luat nici o măsură împotriva unor indivizi de teapa ăstuia, nu i-au demascat. Ar fi putut să dea o lege, o HG, ceva… Nu din răzbunare ci pur și simplu în numele acelei reparații morale necesare pentru toți care au suferit… Desigur că e ușor să judeci din afară, să-ți dai cu părerea în necunoștință de cauză, când n-ai trăit acele vremuri și n-ai suferit din cauza unuia ca el. Însă e surprinzător ca, după unele declarații ale unor foști deținuți care au avut de-a face cu Vișinescu, se constată o oarecare resemnare, o împăcare cu soarta:,,așa a fost atunci”, ,,așa erau vremurile”. Și cum însuși Vișinescu spune:,,N-am făcut decât să îndeplinesc o funcție…” Asemenea multora din zilele noastre, el a fost ,,sub vremuri”, parte a sistemului de atunci, căruia i s-a supus, făcându-și treaba în felul lui. Nu-i caut scuze, însă câți dintre noi, cei de azi, judecători îndârjiți și cu simptome de turbare ar avea atâta conștiință să se opună unui sistem care i-ar obliga la lucruri împotriva unor semeni de-ai lui? Câți n-ar găsi justificare:,,N-am avut încotro! Astea sunt legile, nu-mi fac decât datoria. Am familie, copii, rate la bancă… Nu-mi permit să-mi pierd pâinea! Și la urma urmei, decât să plângă mama, mai bine să plângă mă-sa!”… Adevărul e crud, dar cred că sunteți de acord că asta e realitatea…
Interzicerea unor drepturi, micșorarea pensiei sau pușcăria ar fi fost doar câteva măsuri care se impuneau de acum 20 de ani… Azi, pedeapsa lui cea mai mare nu e nici măcar moartea, care ar fi o ușurare în condițiile astea, ci stresul cauzat de procesele care ar urma, intrarea în acest malaxor al nervilor care se numește Justiția română…

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share