Fărădelegea lui Călin – Progresul și numai progresul


Pacoste mare muzica. Și scrisul. Te subjugă chiar stând nisnai cu ochii pe televizor. Te apucă așa, dintr-o dată.
Cu toate astea, nu-i nimeni pe lume să-ți plătească chestiunea care te fură realității preț de câteva ore, acasă doar satisfacția nemărginită a unor idei strălucite umple buzunarul sufletului doldora. În intimitatea căminului ne trimite capitolul IX, debutând cu Art. 108 așează munca acolo unde banii vin de obicei și pleacă pentru serii lungi de nimicuri: mâncare, haine, plata gurilor de apă potabilă, evacuarea resturilor menajere și nutriției. Și-un strop de lumină și căldură. Al. 1: ,,Sunt considerați salariați cu munca la domiciliu acei salariați care îndeplinesc, la domiciliul lor, atribuțiile funcției pe care o dețin.” În toată vorbăria asta care stabilește normele de conduită a unui proces debutat odinioară pentru nevoile enumerate mai sus mă deranjează escaladarea terminologiei, precum aici, unde s-a ajuns la deturnarea unor sensuri și atribuirea lor incorectă până acolo unde un simplu salahor deține o funcție, apanaj anterior al marcării unui teritoriu elitist, diferit de cel pur muncitoresc. Greșit este să se spună x-ulescu are funcția de lăcătuș, ci pur și simplu este angajat în meseria de lăcătuș.
Pe lângă Art. 109 și 110 defilăm ca la paradă, stipulează rapid și pe scurt cum arată contractul, ce trebuie să cuprindă, unde se livrează materiile prime, de unde ridică produsele finite angajatorul…. Repede, repede, de parcă-i mâna ceva de la spate să scape urgent de categoria asta controlabilă, dar dezavuată de omologii ce sunt nevoiți să deschidă timp de cel puțin cinci zile pe săptămână poarta intreprinderii, instituției, sediului firmei particulare….
Sau șase? Păi să-mi intre și mie în cap sub formă de raționament logic: Art. 114 sau Art. 112? 112 zice că norma întreagă este acoperită de ,,… durata normală a timpului de muncă… de 8 ore pe zi și 40 de ore pe săptămână.” La adulți. 114 vine c-un plus și fixează ,,Al. 1 – Durata maximă legală de muncă…” la ,,… 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare.” Al. 2 trece și mai departe și-ngroașă obrazul, merge o zi, merg poate și două: ,,Prin excepție, durata timpului de muncă, ce include și orele suplimentare, poate fi prelungită peste 48 de ore pe săptămână, cu condiția ca media orelor de muncă, calculată pe o perioadă de referință de 4 luni calendaristice, să nu depășească 48 de ore pe săptămână.” Mai departe avem de-a face cu impertinență: ,,Al. 3 – Pentru anumite activități sau profesii stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil, se pot negocia, prin contractul colectiv de muncă respectiv, perioade de referință mai mari, dar care să nu depășească 6 luni.” Până aici expresia românească potivită se poate numi măgărie. Sclavie pe față ceea ce urmează: ,,Al. 4 – Sub rezerva respectării reglementărilor privind protecția sănătății și securității în muncă a salariaților, din motive obiective, tehnice sau privind organizarea muncii, contractele de muncă pot prevedea derogări de la durata perioadei de referință stabilite la al. 3, dar pentru perioade de referință care în niciun caz să nu depășească 12 luni.” În ritmul ăsta, de la patru la șase la douăsprezece luni, după formula ,,Al. (a+2) aparține {f(a)=2x(a+1), unde a>0 și aparține N}”, am fi ajuns la o diferență uriașă între un articol și altul la lunile de medii ale lui 48 de ore săptămânale de excepții….
Rezultat așteptat după ce Art. 111 declară că ,,… salariatul care prestează munca, se află la dispoziția angajatorului și îndeplinește sarcinile și atribuțiilor sale…”
Am omis de la Art. 112 Al. 2, cel care obligă ,,șmecheriile legale” să-și țină mâinile lungi departe de puștime: ,,În cazul tinerilor în vârstă de până la 18 ani durata timpului de munca este de șase ore pe zi și de 30 de ore pe săptămână.” Și că nebunia extensiei lunilor de referință nu se aplică și lor. Găsiți conținutul la Art. 114, Al. 6.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share