Fărădelegea lui Călin – (m)Angli(a)


O să dorm. Un așa somn cât să-mi amintească de ziua în care am hotărât să stau deoparte și să-mi văz de treburi.
Mai număr și azi la orele depuse în sistem barter, după opinia legiuitorilor corect atât semantic, cât și practic pentru întreaga suflare truditoare. Din toate motivele, abia am putut recupera până acum a douăzecea parte din timpul alocat continuării activității după limita acelui program bugetar ordinar sub incidența căruia se află un angajat al culturii de Râmnic: pregătirile durează la un eveniment precum cele ,,aerisite” în fața Primăriei patru-cinci ore, urmează vreo două de probe, apoi una premergătoare spectacolului cu reverificări, două-trei el în sine, iarăși vreo patru pentru demontat și transport. Și când? A doua zi devii iarăși salariatul model, gata să preiei atribuțiile de la sediu. Numai că nouă, odihnească-ne tihna, nu ni se aplică alinarea ostoirii c-un pat făurit din bancnote după desenul redactoricesc al Art. 123, recompensa cea mai bună se limitează la a fi lăsat de capul tău, liber ca pasărea cerului, dar după ceas: ,,Al. 1 – În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut de art. 122, Al. 1 în următoarea lună, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adaugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia.” Dar nici el nu concesionează ,,respectul total”, în alineatul doi îl dă pe mai puțin de cota aferentă întregului și nu coboară remunerarea sub 75%, iar de dărnicia stăpânului…. Să n-ai nevoie prea des.
În Art. 120, Al. 1, avem conceput înțelesul muncii cu supliment, în Al. 2 chestiunea aceea cum că autodeterminarea salariatului este mai presus de voința angajatorului, dar mai prejos de ,,forța majoră sau lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecințelor unui accident.” Da’ cine se poate pune cu voința omului?
121, dar din perspectiva celui ce comandă, repetă parte din textul lui 120, în limita articolelor 114 și 115.
Abia 122-ul descrie metoda: ,,Al. 1 – Munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia.” Ca urmare, Al. 2 are rol inutil: ,,În aceste condiții salariatul beneficiază de salariul corespunzător pentru orele prestate peste programul normal de lucru.” Și din perspectiva articolului 123, unde analogia poate pierde douăzeci și cinci de procente.
Bine că nu permit impunerea voinței puștilor ordonatorii. Adolescenților, dar și ei tot copii sunt. Neputința lor, ce fusese și a noastră odinioară, nu o poți trece la fapte împovărătoare. Oricum, orarului lor, chiar redus, nu i se cuvenea prestări cu plus: ,,Art. 124 – Tinerii în vârstă de până la 18 ani nu pot presta muncă suplimentară.”
Să nu creadă cineva că gestul meu de a căuta deficiențe este gratuit, când cu gândul nu gândești poate salva de la pierzania deznădejdii orice român, încă muritor anonim, fiindcă ce există într-o lege înscris sub formă concisă, va fi obiectul unei explicitări pe larg în alta. Exemplul celor anterioare m-a convins.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share