Cont(r)abilitate





O ratare era suficientă. Nu și cu ocaziunea Orei de Muzică. Mi-a rămas acel gust amar al eșuării și-un spasm însoțit de oftat, mă furnică de fiecare dată zona talpei unde stau sudate de la mama natură metatarsienele și falangele cinci, plus o tentativă de injurie soră geamănă cu mama mă-sii.
O senzație ca multele din sfera viselor călătoriei cu avionul. O dată și bine, și de nivel înalt. Mi-o fi îndrumar pentru circumspecție până la sfârșitul sfârșitului. Dar, când navighezi în apele teritoriale proprii căile-s line, de la proră faci cu mâna zeului soare, scoți chipiul în fața echipajului și comanzi program de voie.
Conexiunea cu alte prezentări de carte rămâne, personajele principale, autorul și volumul, caută să se desprindă de intimitate spre a se reîncarna în altele cu aceeași doză de sinceritate din care s-au împerecheat. Aici am greșit eu atunci, rețeta prescrisă pentru însănătoșirea culturii râmnicene nu putea cura plebea literar-asistentă a Buzăului, singurul medicament minune se servea sirop cu obstinație din farmacia doctorului Ilișoi, leac sigur pentru intelect. De aceea am ales tratamentul alternativ, inversat, întâi limbă de clopot din ograda proprie, după, sunătoare de pe imașurile amicale. Cine altul să semene relevanță? Creatorul. Critic și apărător fervent, părinte de ambe sexe, adult și copil, stângaci și abil în a-și purta cuvintele dincolo de sine.
Diferită prin dezbrăcarea de conformism. M-am putut legăna pe două picioare de scaun lejer, doar culcat n-am stat, mi-am frământat picioarele în pașii de dans executați în mod obișnuit, parcă vorbeam la telefon, mi-am privit prietenii în ochi ca-n fiecare altă zi, le-am zis pe nume, am cântat într-o doară, am fost bun ascultător, am fost și nedrept…, dar cât să pot astupa mai degrabă gurile văduvite un timp de căldura gogoșilor și plăcintelor, servite doar ca bucate.
Specială fiindcă o parte din mine a plecat în sfârșit întreagă către ei, interesantă doar cât să i se atribuie titulatura ,,normal”, variată cât să ne jucăm închipuindu-ne că suntem oameni mari, nonconformistă, aici mama a dat tonul, ea, care nu numai că m-a lăudat, dar a făcut-o, bineînțeles cu emoție, în audiția tuturor, rarisimă, hmmm, n-o să mai am ocazia să mai pun atât de mult suflet pentru muzicienii mei, apusul le este aproape. Încărcată de speranțe.
Prima pe anul acesta. Aniversară. Al treilea subiect al Ziarului de Rîmnic publicat pe hârtie. În frăție de cântec cu Dan Manciulea și fetele mele dragi, Anya Bunduc și Delia Porumb, mândriile mele maxime; în legământ de prietenie eternă cu cei trei mușchetari ai peniței, Athosul, Portosul și Aramisul revistei Literadura, Camelia Sava, Theo Cabel și Costel Suditu; în ipostază de elev ascultător al domnului Istrătescu Nicolae; în schimb de daruri cu doamna Cambeșteanu, roșu pixul dânsei, roșu tomul meu; în dueluri epigramistice tată-fiu, Mihai și Nicușor Constantinescu; în pase stilistice cu domnul Liviu Nicolae; în evocări ale Sensului râmnicean, interpretate cu blândețe pamfletară de Viorel Dodan, ispitit de directorul muzeului municipal, Marius Niculae, dar la cererea mea; în pititul lui Marius Cernea după necuvinte, fript odată o dată, crede el, cu ciorba discursului de la Zăngănele; în momentul cel mai neferice pentru reumatismul meteorologic al junelui Matincă Costea, rezumat la formule lapidare; în vârful uneltei cronicărești a secretarului de servici, mereu cu aceeași conștiinciozitate, Vasile Ghinea; spre surprinderea lui Edi Antochi, nevoit să interpreteze o partitură comună cu etichetă Bluemotors; asistată de doamnele Stănescu, Pioară, Valeria Popa și domnul Costică Drîstaru; savurată, cred, de două glasuri colegiale de invidiat, Genovel Frățilă, penel literar de valoare internațională, și Dănuț Bălăcianu-Oltianu, în toată splendoarea sa admirativă pentru artă, cu slăbiciuni pentru litera încondeiată cu meșteșug, el însuși o idee inedită de compoziție literară; condimentată pe sub mustăți mucalit-năstrușnic de ,,tovarășul” Adrian Câmpeanu; analizată timbral printr-un fericit concurs de împrejurări de Ecaterina Chifu. Administrată și mediată magistral al Capo și al Fine de Corina, soția mea. Supravegheată foto și-mbă(rbă)tată demisec de Nelu și Valentina Bunduc. Binecuvântată la urma urmelor de Fănel Andrei Costache, la capătul unui maraton de spovedanii lumești, trecând cu bine linia de sosire a promisiunii ,,Vin!”
Fuse pohta ce pohtii!

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share