Cenaclul Alexandru Sihleanu – 27 Ianuarie 2018


FANTOMELE TINEREȚII, SUBIECTE LITERARE

Sâmbătă, 27 ianuarie, ședința Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu”, de la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat, a debutat, la cafeaua literară, cu un moment de divertisment, pentru îmblânzirea spiritelor, susținut de Matincă Costea pe un cuplet de Matincă Costea, „La Râmnicu Sărat, în port”, un cuplet de Ion Măgârdiceanu, „Ziua și noaptea”, un cuplet de Matincă Costea, „Nu mă-nsor” și miniaturi umoristice, culegere. Momentul s-a încheiat cu un omagiu Unirii Principatelor Române. Matincă Costea a recitat poezia „Hora Unirii” de Victor Tulbure. Pentru memoria sa de invidiat și modul de interpretare, asistența l-a răsplătit cu aplauze.
Ca un echilibru cu umorul, muzica și-a făcut datoria. Eduard Macovei, invitatul invitatului special Manea Agheană, a cântat două melodii: „Ploaia care va veni” de la „Pasărea colibri” și „Tânăr și liber” de Ovidiu Mihăilescu. Manea Agheană a cântat „A trecut o caravană”.
A urmat lectorul de serviciu, Aneta Pioară, cu un grupaj de poezii și o piesă de teatru într-un act „Inelul de logodnă”. În poezie, dna Aneta Pioară caută să treacă de la stilul clasic la cel modern păstrând detaliile în asocieri de imagini. Este demn de subliniat curajul, voința autoarei de a convinge asistența. Ex. „(La margine de tine) La margine de tine,/ țărm al copilăriei,/ rămas în umbra vremii,/ îmi lăsam cămașa/ de borangic./ Altceva nu mai purtam…/ era vară/ cald, soare și apa tu sărută…/ Desculță eram/ și eram fericită,/ să intru în bulboana/ adâncă de sub mal./ Nu mă bălăceam singură/ nu/ eram mai mulți…/ băieții, sus la cotitură/ și noi, fetele mai jos, în aval. Ce fericiți eram!” În teatru, expozițiunea creează personaje și dialoguri, cu multe detalii, în timp și spațiu, iar celelalte părți se succed victorios spre satisfacția egoului autoarei și sper, ca cititorul să fie și el de acord.
„Autoarea lecturii de azi ne demonstrează, încă o dată, că este foarte prolifică și manevrează cu îndemânare, competență și talent condeiul creației literare. Sunt convins că lectura a a suscitat interes și ca atare o aștept, cu plăcere și altă dată.” (Matincă Costea)
„Dna Pioară, la nivel de Cenaclu literar, este unică, cu teatru, așa cum dna Popa este unică cu fabulă. Eu consider că piesele de teatru ale dnei Pioară pot fi transformate în proză, așa cum și proza poate fi scenariu de teatru și film. Poeziile prezentate sunt plăcute, din care am parafrazat: (Amurgul de lângă mine) La margine de tine/ Să cadă un amurg/ Mai vine nu știu cine/ Pe râuri sloiuri curg. Și două epigrame: (Generația Marii Uniri) Cine-a făptuit Unirea/ Spiritul unui popor/ Au transmis în lume știrea/ Astăzi spunem… slavă lor; (Salariul la români) Românii nu vor să spună/ Ce salariu au pe lună/ Mai puțini, dar totuși sunt/ Cu salariu… pe pământ.” (Dumitru Hangu)
„Am audiat, cu deosebit interes, în primul rând monologurile interpretate de dl Matincă Costea și am remarcat talentul de actor al d-lui și de asemenea remarc și interpretările celor doi folkiști. Chiar îi mulțumesc dlui Agheană că ne-a adus un tânăr talentat. Mergând mai departe, la lectorul de serviciu, dna Aneta Pioară, am remarcat frumusețea creațiilor în versuri, varietatea mijloacelor artistice, pe care le mânuiește cu măiestrie dovedind mult talent, chiar și utilizarea unor moduri de expunere care se interferează. Apoi, ineditul imaginilor artistice, pe un ton de romanță, evocator. Mi-a plăcut în special poezia ,,Decor” unde autoarea realizează un tablou reușit al lunii octombrie. În celelalte două poezii ,,Judecata lupilor” și ,,La nicio ușă nu mai bat”, autoarea adoptă un ton declarativ și declamativ. Teatrul l-am găsit interesant, dacă mă refer și la construcția piesei și la succesiunea momentelor subiectului.” (Mihai Constantinescu)
„În primul rând, sănătate dlui Matincă și minte luminată înainte. La fel și dlui Manea Agheană, un fler și o capacitate de a cânta cât mai frumos, în stil propriu. De la dna Pioară îmi plac toate poeziile, mai cu seamă o strofă dintr-o poezie ,,Decor”: ,,Lângă pârâu o salcie pletoasă/ Se jeluie că vijelia cea de ieri,/ I-a rupt cu dinții ramura cea groasă/ Lăsând-o ciungă fără de puteri”. Și celelalte îmi plac, chiar dacă unele sunt fără rimă. Acum vorbind despre piesa de teatru, mie mi-au plăcut întotdeauna cărțile cu subiecte istorice, de unde afli intrigile familiilor conducătoare și dramele lor. În piesa dnei este vorba despre o familie, mai săracă cu duhul, dar până la urmă se descoperă că fiecare cunoștea o parte din adevăr și în final, a întregit atât familia, cât și piesa.” (Valeria Popa)
„Poezia lecturată de dna Aneta Pioară este o poezie modernă care te îndeamnă la meditație, o poezie plină de imagini plastice deosebite, imagini pline de culoare, lumină și mișcare. Din toate poeziile prezentate, se degajă un sentiment de nostalgie față de copilărie, de tinerețe. Despre ,,Inelul de logodnă”, autoarea a plasat acțiunea în vechiul București, undeva pe str. Domnească. Personajele sunt luate din lumea negustorilor evrei. Din dialogul celor două personaje se desprind sentimente de nostalgie față de anii tinereții, de timpurile de altă dată. Piesa este străbătută de un umor fin, care reiese din diferența de cultură dintre cele două personaje. În ultima parte ies la iveală secrete din tinerețea celor două pesonaje, care sunt primite cu oarecare înțelepciune de ambele părți. Piesa este bine realizată din punct de vedere al exprimării și al stilului. Felicitări! Să mai scrie. Dl Manea Agheană și-a ales un repertoriu potrivit timpului prezent, lunii ianuarie plină de evenimente culturale și istorice. Despre Eduard Macovei, un repertoriu ales în conformitate cu vârsta, voce puternică, timbru plăcut.” (Stana Miloș)
„DL Matincă Costea și dl Manea Agheană sunt sufletul Cenaclului nostru. Îi așteptăm cu interes, respect și considerație. Mii de mulțumiri pentru acești doi trubaduri și le dorim sănătate și viață lungă. Referitor la dna Aneta Pioară, este o prozatoare și o poetă cu multă imaginație și singura din Cenaclul nostru, autoare de teatru. În poezie folosește metafora. În poezia ,,Decor”, mi-au plăcut câteva metafore: Plouă cu frunze de arțar, Salcie care jeluiește, Vișin goluț ca o nălucă, Crizantema emană culori de foc. În poezia ,,Judecata lupilor” figuri de stil, incantație: ,,lupilor, devorați-mă”. Comedia ,,Inelul de logodnă” mi se pare o piesă reușită. Mi-a plăcut și apreciez munca dnei Aneta Pioară. Îi dorim o creație tot la fel de bogată și pe viitor.” (Mioara Zaharia)
„Ca întotdeauna așteptam să mă delectez cu umorul maestrului Matincă. În continuare, momentul muzical a fost înfloritor ca o primăvară, deoarece am avut lângă noi, alături de dl Agheană, un tânăr talentat care promite. Legat de acest moment, am scris o epigramă: Azi Cenaclul a-nflorit/ Prin tânărul nou venit./ Doi folkiști și-a lor chitară./ Simt că este primăvară. Legat de lectorul de serviciu, dna Aneta Pioară, astăzi, poet și dramaturg, m-a încântat atât poezia, cât și teatrul. Remarc că perseverează. Felicitări! Închei cu o epigramă: Tot ce scrie, evident,/ Că o face cu talent./ Dialog mai sus de fire,/ O fantomă și-o iubire.” (Constantinescu Nicolae)
„Spre deosebire de alte ședințe ale Cenaclului nostru literar-artistic, a avut ca primă parte desfășurarea activității artistice, începând cu dl Matincă Costea, care nu mai are nevoie de nicio prezentare și s-a continuat cu partea muzicală, susținută de dl Agheană și de tânărul Eduard Macovei, care are, după părerea mea, calități vocale deosebite, este în formare, și se lansează la Cenaclul nostru. În partea a doua am ascultat lectura scriitorului complex, poet, prozator, dramaturg, Aneta Pioară. Ne-au fost prezentate, mai întâi, câteva poezii, fiecare poezie are un mesaj puternic exprimat, într-un limbaj artistic încărcat de figuri de stil. Lirismul este profund. ,,Dialog cu fantoma iubirii” – mesaj – iubirea. ,,La margine de tine” – mesaj – întoarcerea în copilărie. ,,Decor” – mesaj – o spledidă descriere a unui peisaj de toamnă. Eul liric își exprimă gândurile în mod direct, emite judecăți, ,,Judecata lupilor”, (că tot ce-am scris va tăinui în veci). Poeziile sunt scrise în vers liber, dar prezentate într-un mod extraordinar de bine. Partea a doua, comedia ,,Inelul de logodnă” respectă toate canoanele unei piese de teatru. După ce prezintă personajele și indicațiile de regie, se deschide acțiunea, prezentarea a două personaje de sexe diferite care-și fac confesiuni din vremea tinereții. O încrengătură de personaje, de grade de rudenie, cu multe momente de suspans. Mesajul care se desprinde, în final, este înțelepciunea și acțiunea toată se învârte în jurul inelului de logodnă. Este o mânuitoare deosebită a condeiului, privind teatrul. ” (Floarea Stănescu)
„Mulțumesc dlui Matincă Costea. Este personalitatea locală care a promovat și promoveavă cultura mai mult decât cei care ar trebui să o facă. Mulțumesc dlui Agheană pentru că ne unge sufletul cu melodiile interpretate în funcție de evenimentele culturale și lector. Și nu în ultimul rând, vreau să mulțumesc tuturor membrilor Cenaclului că ne întâlnim și ne delectăm cu diferite momente culturale. În ce privește lectorul de serviciu, din modestie, nu ne-a precizat că piesa de teatru a fost premiată în orașul Panciu, pe 28 oct. 2015, la Vrancea literară. Poeziile dnei sunt frumoase, mă duc cu gândul la Macedonski.” (Costică Drîstaru)
Ultimul cuvânt l-a avut invitatul special Manea Agheană și chitara sa, cu „Șapte văi și-o vale-adâncă” și „Omul bun și pomul copt”.
Sâmbătă, 3 februarie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” va fi Dumitru Hangu. Vă așteptăm, cu drag!

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share