Cenaclul Alexandru Sihleanu – 17 Februarie 2018


VIAȚA LA ȚARĂ, VERSIUNE MODERNĂ DE VIOREL DODAN

​Sâmbătă, 17 februarie, ședința Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” de la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat a debutat cu „Imnul orașului Râmnicu Sărat”, interpretat de invitatul special Manea Agheană și chitara sa, versuri Matincă Costea, muzica Manea Agheană și tot același invitat special, „Trăiască România”, versuri Ion Nicolescu, muzică Nicu Alifantis.
​A continuat, la cafeaua literară, cu un moment de divertisment, Matincă Costea, pentru îmblânzirea spiritelor, cu un medalioan I.L.Caragiale, secvențe din piesa „O noapte furtunoasă”, „Reacționarii”, dialog de Sadi Rudeanu și un cuplet de Matincă Costea, „Să se știe” și… aplauze!
​A intervenit din nou invitatul special, Manea Agheană și chitara sa, cu câteva melodii de dor și inimă albastră.
​A urmat lectorul de serviciu, Viorel Dodan, cu poezie, epigrame și proză: (La noi….) „La noi, încă mai sunt păduri de brad/ Și lefuri care cresc atunci când… scad!/ La noi, încă se crede în promisiuni,/ La fel ca în icoane făcătoare de minuni…// La noi, se pune bir pe oul din ogradă,/ Cu care vrem să construim autostradă!/ La noi se nasc genii din semințe indigene,/ Care, vorbesc duhnind a damigene…// La noi, se fură-n mod tradițional căciula,/ Iar primul de-a pățit-o, fu regele Gerula!…/ La noi, încă mai sunt pământuri nelucrate,/ Căci cârciumile sunt mereu aglomerate…// La noi, sunt casele cu multe turnulețe,/ De care Fiscul are multă grijă, cu tandrețe,/ La noi, se fură zilnic miliarde doar din pix,/ De către unii cu discursul flasc, prolix…// La noi, am vrea să fie Rege, monarhie,/ Dar ne simțim mult mai comod în anarhie!/ La noi, ajung conducători toți cei cu ,,escu”/ Însă nici unul n-a mai sfârșit ca Ceaușescu!…// La noi, bisericile încă aduc profit imens,/ Iar Dumnezeu e doar o vorbă, un nonsens!/ La noi, la supărare, dăm cu pumnu-n masă,/ Dar, când începe lupta, nu ne găsiți acasă!…// La noi, sunt munți înalți și culmi de… nesimțire,/ Și cimitire ne-ngrijite, morminte-n părăsire!/ La noi, copii ne mor la naștere-n spitale,/ Din cauză de… prevederi constituționale!// La noi, toți infractorii ajung în Parlament,/ Unde sunt ,,condamnați pe viață”, permanent,/ La noi, străinii vin duium să ne jupoaie,/ Din pielea noastră își fac ei manta de ploaie!// La noi, avem de toate dar n-avem nimic,/ Căci ăl de-ajunge mare, uită c-a fost mic!/ La noi, se practică trădarea, conspirația,/ Și numai o minune mai ține-n viață nația!//. (Dlui Hangu, în cenaclu) „Domnu’ Hangu, ce să fac?/ Stau cam prost la cantitate!/ De va trebui să tac,/ O s-o fac cu…calitate!” (Cenaclul) „Ca să intri în Cenaclu,/ Nu-ți trebuie vreun șperaclu./ N-ai nevoie nici de chei/ Doar cerneală de condei!” (Dlui Marafet) „Că nimeni nu-i profet în țara lui/ Și nici etern pe lume asta,/ O știe bine, chiar de e poet// Și ca și el, o știe toată casta…” (Dnei Pioară) „Dânsa bate apa-n piuă/ Pentru-a nu știu câta oară…/ De aceea, biata piuă,/ A rămas doar o… Pioară!” (Membrilor cenaclului) „Mie-mi place mult catrenul,/ Cu plăcere-l folosesc,/ Dar nu vreau să plictisesc/ Și să faceți toți ca… trenul!” (La ,,urne”) „Scăpați de tot de grijile diurne/ Ajungem pân’ la urmă, în pământ./ Doar unii, mai cu simțământ,/ Ajung doar praf înghesuit în… urne.” (Dlui Ghinea) „Critic dar și cronicar,/ În cenaclu, președinte…/ Toate la un loc, mai rar!/ Chiar… dincolo de cuvinte!” (Emancipare) „-Stai, măi, femeie, ești nebună?/ Ce tot mă bați la cap mereu?/ Ne cheltuim salariul împreună,/ Dar la facturi, plătesc doar eu!”
Un fragment dintr-un roman în pregătire „DINCOLO”:
-Haoleo, mânca-v-aș sufletu’ vostru! Dă ce nu ne lăsați să trecem, mo?
– Nem tudom rumano, ziceau într-una vameșii, înadins pentru a nu intra în prea multe explicații.
În disperare de cauză, unul dintre țigani scoase un teanc de dolari și îl flutură pe sub mustața unui vameș cu față de husar veritabil.
-Dolar, dolar! striga țiganul înnebunit la gândul că se întoarce de unde a plecat.
-Bă, dă-te dracu’! îi zisese Radu, țiganului tupeist. Tu nu vezi că nu-i doare p-ăștia de dolarii tăi? Bagă-i dracu’ în buzunar că oricum nu trecem!
Țiganul rămase cu mâna suspendată în aer și cu teancul strâns în pumni și se uita prostit la Radu, neștiind dacă să creadă ce zice ,,românul” sau să-i zică vreo două… Până la urmă se așeză pe locul lui și-i lăsă pe ceilalți să se agite. Din când în când îi mai arunca o privire bănuitoare. Vameșii unguri s-au ținut tari în fața amenințărilor, rugăminților și din nou amenințărilor cu toate bolile și relele pământului din partea pirandelor și îi dădură jos din tren. Drumul înapoi a fost atunci, pentru Radu, unul al deznădejdii, al frustrării. Îl sună pe frate-său, Titi, plecat deja de aproape un an în Spania.
-Alo! Ce faci, mă?
-Hai, mă, tu ce faci? Unde ești? Ai trecut?
-Ei, am trecut pă dracu’! Nu, mă, m-au întors ungurii… ‘Tu-i în gât de bulangii! Sunt pe drum înapoi!
-Bă, du-te…! Cum dracu’ mă? Futu-i în gură de bozgori!
-Da, mă! Asta e! Dă-i dracu’! Am fost în vagon cu niște țigani nemernici. Au început ăia să le-arate teancurile de dolari la vameși și ăia s-au ofticat… Ce panaramă făceau țiganii! Ai dracu’ cocalari!
-Bă, ce ghinion ai și tu! Și-acuma ce faci?
-Ce să fac? Ce mă mai întrebi? Mă-ntorc acasă!… Morții mă-sii!
A urmat o pauză lungă, apăsătoare, în care se simțea o disperare abia stăpânită de ambele părți. Titi își reveni repede și zise:
-Bă, fii atent cum facem! Acuma te duci acasă și mai încerci o dată mai la toamnă!
-Da, bă…nu știu! Oi vedea! Tu ce faci p-acolo? Ești bine?
-Deocamdată nu-i rău, e binișor! Mai sunt cu alți români… ne descurcăm. Am găsit un apartament și stăm toți ca să plătim mai puțin, dracu’… Ptiu, băga-mi-aș…! Ce mă oftică treaba asta! Și vorbisem cu unu’ cu mașina să mă aducă până la locu’ de întâlnire să te luăm…
-Asta e, bă! Ce s-o mai… Poate mai încerc odată! … Hai că nu mai am minute pe cartelă! Te sun când ajung acasă! Vezi să ții telefonu’ ăla pe lângă tine, să nu mai faci ca atunci când io te sunam și tu… nimic!
-Bine, bă! Hai, pa! Vorbim!
S-a întors în Roșieni, satul lui, cu capul în pământ. I se părea că totul îi era împotrivă. Ajunse în oraș după-amiază, dar se învârti pe ici pe colo până la lăsarea serii când avea autobuz spre casă. Pentru că nu știa nimeni din sat că plecase, nici prietenii lui, nici nu voia să fie văzut de nimeni că s-a întors și că a eșuat în încercarea lui. Nu voia să le dea subiecte de bârfă pe la colțuri. Autobuzul de noapte era aproape gol, doar câțiva călători întârziați moțăiau pe banchetele incomode din placaj. Niciunul nu era din Roșieni și Radu răsuflă ușurat… Nici nu-i sunase pe ai lui că se întoarce. Când îl văzură intrând pe ușă, au rămas cu toții mirați, de parcă fusese plecat de mulți ani. Vorbiseră să aștepte telefonul lui când trece de unguri și uite că el s-a întors. Rozica, nevastă-sa izbucni în plâns și îi sări de gât, maică-sa Sofica rămase nemișcată plângând în colțul basmalei, iar taică său, Neculai, se abținea cu greu să nu plângă… Înțelegeau cu toții că se spulberaseră toate speranțele lor, toate planurile pe care și le făcuseră. După ce trecu momentul de uluială, Radu se duse la patul copilului și-l privi îndelung… Se gândea că dacă ar fi putut vorbi, l-ar fi întrebat ,,Unde-ai fost tati?”… Dar Adrian, copilul lui, nu putea vorbi, nu se putea mișca, deși avea doi ani… Fusese nenorocit la naștere de către niște asistente criminale care nici n-au băgat-o înseamă pe Rozica atunci când urla în durerile facerii ore în șir. Mai apoi, la naștere, l-au strâns de cap, afectându-i creierul, condamnându-l astfel la neștiință de sine și la o viață vegetativă, iar pe ei, părinții lui, la grea și nesfârșită durere. Și totul pentru că n-au ,,cotizat”, conform obiceiului…
Un urlet de revoltă îi umfla pieptul iar ochii i se umezeau de lacrimi dar se stăpâni și se așeză oftând pe marginea patului. Întrebările celor din casă îl readuseră în prezent. Le povesti apoi pe îndelete toată aventura…
-Bine că te-ai întors sănătos, iubire! îi șopti Rozica la ureche. Lasă, nu mai fi supărat, că o să trecem noi și peste asta, ne descurcăm noi…nu ne lasă pe noi Dumnezeu! Bine că ești acasă! Îl mângâia într-una pe obrazul aspru, neras, cu urmele oboselii încrustate la colțurile ochilor și nu-l mai slăbea din strânsoarea îmbrățișării. (…)
Trei cuvinte sunt suficiente pentru a defini arta literară a lui Viorel Dodan: talent, imaginație și intuiție. Spor la muncă!
Până când asistența își cristalizează ideile despre ședința de astăzi, muzică, la cerere, cu invitatul special Manea Agheană și chitara sa.
​„Lectorul de serviciu de astăzi ne-a oferit un întreg ansamblu privind creațiile sale, o împletire armonioasă între poezie, proză și epigramă. Nu este un debutant și ca atare îi apreciez lectura de astăzi.” (Matincă Costea)
​„Viorel Dodan întotdeauna te inspiră. Dacă dl Ghinea a spus că are trei cuvinte, eu am trei epigrame: (Anu’ Viorel Dodan) – Astăzi, început de an/ Lector Viorel Dodan,/ Timpul vine, timpul trece/ Poezii… de nota zece; (Viorel Dodan) – Pune proză-n epigramă,/ Poezie cu piper,/ Lasă rima, pentru dramă,/ În cenaclu, unii sper’!; (Ploi albastre) – Ploi albastre în cascadă/ Cad pe dealuri peste flori,/ Cuzăpada fac rocadă/ Viscolu’ ce dă fiori; (Timpul) -Timpul ce ne-a fost probabil/ Diferența de un nor,/ Cine l-a făcut gonflabil?/ Domnu’ Busu și „Topor.”; (Scrisori pierdute) – Mai primesc câte-o scrisoare,/ Prima conținea un praf,/ M-a lăsat cu ochi-n soare,/ Ultima… de la ANAF.” (Dumitru Hangu)
​„Am audiat, cu mult interes, recitalul dlui Matincă Costea și am remarcat, încă o dată, talentul lui de actor și mi-am adus aminte de ceea ce povesteau foștii elevi ai lui Costache Florea, care când preda teatru era o delectare. I-am făcut o epigramă dlui Matincă: Nu mai mergem înapoi/ Când e vorba de război./ De-acum mergem înainte,/ Vom fi primii la plăcinte! Am audiat, deasemenea și am fost încântat de evoluția dlui Agheană. Ne surprinde, mereu, cu ceva nou, deși unele piese sunt vechi, interpretarea este inedită. Trecem la dl Viorel Dodan. Îl știam prozator, dar este interesant și ca poet. Ce surprinde la dl Viorel Dodan este varietatea, bogăția mijloacelor utilizate. Nu ne referim numai la tropi, dar ne referim și la mijloacele de versificație: monorima, rima împerecheată, încrucișată, toate servesc aceluiași țel, de a îmbrăca ideea într-o formă cât mai frapantă. Dl Viorel Dodan surprinde prin inedit. Este foarte modern, foarte apropiat de timpul nostru, deși promovează un sorescianism, este foarte aproape de Marin Sorescu transpune limbajul tradițional, colocvial, în mijloacele artei. Mai remarcăm teatralismul, talentul său la proză. ,,Dacă ai vreo supărare,/ Te rog, nu te ambala,/ Că am inimi de vânzare,/ Cu care te voi salva.” La epigrame, multă sensibilitate, este un maestru al disimulării, al ironiei fine. Stăpânește foarte bine mijloacele artei literare. Felicitări!” (Mihail Constantinescu)
​„În primul rând, îl felicit pe dl Matincă Costea pentru că m-a ajutat să revăd, chiar dacă, numai în memorie, filmul ,,O noapte furtunoasă”. Referitor la dl lector, dl Viorel Dodan, îl văd ca un veritabil Moromete, a fost un copil precoce, se vede că a trăit la țară unde a cunoscut toate tradițiile, pe care le-a tradus în moartea bunicii. Îl felicit pe dl Dodan, că în orice împrejurare s-ar afla, întotdeauna găsește esențialul. Are darul de a se exprima și în epigramă și în proză.” (Valeria Popa)
​„Am participat la un Cenaclu bogat în creație literar-artistică din cauza unor participanți de onoare, de astăzi, începând cu patriarhul scenei râmnicene prea talentatul Matincă Costea, care a interpretat cu deosebită energie scene din dramaturgia caragialeană. Alt participant la Cenaclul literar-artistic este dl trubadur și veșnic îndrăgostit de muzică, dl Agheană care aduce o vibrație de iubire. Dl Viorel Dodan este un mare analist politic, mare capacitate de a surprinde momentul politic prezent. Este înzestrat cu talent scriitoricesc și în același timp dă dovadă de curaj în mesajele transmise. Succes în activitatea literară și are tot sprijinul cititorului în lupta pe care o duce.” (Adrian Câmpeanu)
​„Consider că este binevenită prezentarea fragmentelor din piesa ,,O noapte furtunoasă”de I.L.Caragiale de către dl Matincă Costea, pentru că luna februarie este luna Caragiale. Și noi care ne aplecăm asupra scrisului, nu trebuie să neglijăm pe acest titan al literaturii române. Pamfletele de Sadi Rudeanu au ca temă actualitatea vieții românești după naționalizare, iar a treia piesă prezintă aspecte de viață din epoca actuală. În ambele piese se vede atât talentul cât și simțul umorului ale autorilor și pentru prezentarea minunată, felicitări dlui Matincă. Lectorul de serviciu, de astăzi, ne-a prezentat câteva poezii, prin care descoperim încă o dată talentul autorului. Prima poezie în vers alb, ascunde mesajul printre figurile de stil. ,,Dodan nu accelerează,/ Ci la ralanti el scrie/ Și cu simț perseverează/ În pamflet și poezie.” De asemenea ironia predomină și se desprinde tema poeziei. Ospitalitatea românului simplu și goana după înavuțire a celor care au ajuns în vârful puterii și au uitat de unde au plecat. În tema morții, abordată de majoritatea scriitorilor noștri este prelucrată, cu măiestrie de autor în poezia ,,Scară către cer”. Ideea poetică este desprinsă din tradiția țăranului român și preocuparea acestuia privind acest moment. Fragmentele de proză pe care le-am audiat constituie o frescă a vieții satului de câmpie din vremurile noastre. Nicolae, personajul din această scriere este prototipul opus al lui Ilie Moromete din Moromeții lui Marin Preda. Vocabularul folosit de autor este specific zonei. Sărăcia în care trăiește țăranul român se desprinde din descrierea calului de la căruță. Tema este desprinsă din realitatea crudă a perioadei după anul 2000. Felicitări și așteptăm romanul! (Aneta Pioară)
​„Despre dl Matincă Costea aș zice că este deosebit de talentat întrucât prin interpretare dă valențe operelor artistice. Despre dl Agheană o notă aparte dă textelor muzicale prin frazarea muzicală. Despre dl Dodan, lectorul de azi, pot spune că abordează un orizont larg, dovedind sensibilitate și spirit de observație. În poezia sa este prezentă antiteza, cât și comicul de situație. În general poezia este filozofică, cu idei profunde, mascate, și umor fin. Are un stil inedit. Îi doresc succes!” (Georgeta Iuga)
​„Ca de fiecare dată dl Matincă ne descrețește frunțile. Și legat de cupletul ,,Să se știe»!”, mi-a plăcut încât m-a inspirat: ,,D-lui mare artist/ Simte chiar dacă ești trist/ Și-ți spune, să se știe,/ Cu Matincă-i veselie!»” Legat de momentele muzicale, chiar dacă vremea ne joacă feste, când îl ascult pe dl Agheană simt că a venit primăvara: ,,Și pe strune de chitară/ În acord de primăvară,/ Ne încântă cu vocea sa,/ Manea, dar nu cu Manea!” Referitor la dl Dodan, vreau să mă refer la poezia ,,Cum ar fi”, în care văd reflectat lașitatea și fariseismul oamenilor de astăzi, care l-ar vinde din nou pe Dumnezeu: Dumnezeu de ar veni/ Pe Pâmânt s-ar îngrozi! De-o așa democrație/ Plină de ipocrizie.” Trecând la următorul moment, pot să spun că mi-a plăcut foarte mult proza și aștept produsul finit: ,,Dodane, azi mi-ai plăcut!/ Cu plăcere te ascult,/ Lăudându-ți bine gloaba,/ Numindu-se Zmeu, degeaba.” (Nicolae Constantinescu)
​Ședința s-a încheiat cu muzica invitatului special Manea Agheană și chitara sa.
​Sâmbătă, 24 februarie, începând cu ora 11.00, ședința Cenaclului literar-artistic ,,Alexandru Sihleanu”va fi închinată lansării de carte: ORA DE MUZICĂ, autor Sorin Călin. Vă așteptăm, cu drag!

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share