Căruța cu virgule – Câinele


În zona în care locuiesc, printre maidanezii comuni, se află un exemplar frumos de malamut de Alaska sau husky siberian… Nu fac diferența între cele două rase și probabil că și el e un metis, o ,,corcitură” între cele două rase. Se vede de la o poștă că are oarece urme de sânge albastru în el, urme ale rasei sale speciale.
Are niște ochi atât de albaștri încât par albi… Știu, pentru că ne-am privit în ochi acum câteva zile… La propriu. Coboram din mașină, iar el trecea agale pe lângă mine. Mi-a aruncat o privire scurtă, indiferentă, chiar nepăsătoare… Văzând că îl fixez și eu cu privirea, s-a oprit și m-a privit și el îndelung în ochi, la rândul lui… Ca și cum m-ar fi întrebat ceva… Am simțit pentru o secundă că în ochii aceia ai lui, am văzut o rază de speranță, o sclipire de vulnerabilitate… Parcă n-ar fi vrut să lase să se vadă tristețea lui de câine abandonat. Abandonat de stăpân, abandonat de soartă… Printr-o mișcare scurtă din cap, l-am întrebat: ,,Ce e mă, frumosule?”… Nu și-a plecat privirea ci m-a fixat în continuare, aproape hipnotic… Parcă stătea în dubiu dacă să lase la o parte aerul ăla de ,,noblețe” și să vină să se gudure la picioarele mele scheunându-și tristețea, sau să sară cu furie asupra mea… Eram la doi pași de el, nu îndrăzneam să fac vreo mișcare, însă el, în mândria lui, a considerat că trebuie să mă trateze cu indiferență… Apoi, acea sclipire de o clipă a dispărut definitiv, și-a ridicat mândru capul și mi-a întors spatele, pășind maiestuos către un gang dintre blocuri… S-a oprit totuși o clipă, și-a întors capul privindu-mă rece cu ochii ăia de un albastru-metalic tulburător… Ca și cum mi-ar fi zis: ,,Mai bine lasă… Ce știi tu? Ești doar un om! ” Acele secunde în care ne-am privit au fost atât de intense încât mi s-a părut că i-am văzut întreaga viață… Am văzut mai multă epresivitate în ochii acelui câine, decât în ochii multor oameni… Eu nu l-am văzut să fie agresiv, nu l-am văzut să se încaiere cu alți câini, ba dimpotrivă, mi s-a părut că haitele au un oarecare respect față de el, ca o recunoaștere a pedigree-ului lui special…
,,Ia-l acasă, bă, dacă ți-a plăcut atât de mult!” Aud deja vocile ,,opiniei publice”… Sincer, l-aș lua acasă, la țară! Poate că și lui i-ar fi bine să se știe util, îndrăgit de un stăpân iubitor care să-l aprecieze pentru ceea ce este. Nu știu însă, dacă nu cumva odată devenit atât de liber, ar mai accepta altă ,,libertate”… Nu știu dacă nu cumva, din memoria lui afectivă n-or fi dispărut acele reflexe ale animalului de companie…
Da, poate că eu nu știu, iar el este doar unul din maidanezii care deranjează, care agresează oamenii din zonă și care sunt marea problemă a orașului nostru! Da, poate că acel câine poate, cel puțin, inspira teamă pentru oricare din noi…Și mie chiar mi-a inspirat, de ce să nu recunosc! Da, poate că e ușor să faci ,,idile” când nu te-a mușcat un ,,tomberonist” de-ăsta, când nu te-ai văzut înconjurat de o astfel de haită de cartier… Dar, ce știu eu? Ce știu eu despre cine-i om și cine-i câine?

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share