Pe urmele… Facebook-ului – Am per metru…



Bănuiesc că bănuiți câte ceva despre obârșiile tinereții. Am siguranța înșelării voastre. Ochi, mâini și picioare sprintene. Ten…, vorbii…, întins. Ei, nu! Totul constă în inocență, în cât mai multe fapte și gânduri rămase nedescoperite. În bucuria produsă.
Mulțumesc, Facebook! Ai acest dar de-a scoate din impas subiectele și autorii, dai…. Dați. Voi. Pierdusem farmecul primelor fraze, mă furase o ușoară stare de bine și-mi anihilase toate intențiile, mă rătăcisem în profunzimea extazului sufletesc de unde rar se lasă îngăimată o bură de cuvinte, când copilul din mine se trezește, hoinărește nestingherit, sare, aleargă cu mâinile făcute zmeu, stă în colțul privirii cu fiecare pulsație solară și le face curcubeu, călărește bureții noratici apoși și-noată în mările amiezelor, inventează bășici englezești și le trimite-n poarta din gardul vecin Messi-anic.
Ce fericire în amatorismul ăsta, chiar cu riscul de-a fi luat de ultimă găină, stau confortabil în postură, uitare, neștiință, cred că n-o să sufăr de plictisul aferent fiecărui an depus la monotona cină a vieții, timpurilor acestea supuse extracțiilor forțate de natură, pură sau smirnuită, le-am găsit un sens aparte, cum puțini se pot declara mulțumiți. Iar noutățile asimilate cu puerila dare de seamă au darul de a mă încânta extraordinar.
Devin chiar invidios, într-o sine unde competițiile au loc doar cu siamezul conlocuitor, acela ce reușește să mă abțină uneori de la comportamente mai puțin etice, și se chinuie sărmanul să mă aducă la linia de sosire a rațiunii teafăr mereu, pe inventatorii de rând ai cuvintelor. Nici nu vă puteți imagina ce construcții logice încerc, câte scenarii posibile se derulează ipotetic în încercarea rolului mintal….
Fuguța la dicționar. ,,A a vut loc brevetarea unei noi forme lexicale!”, citat propriu momentan, și-am scăpat momentul lansării oficiale. ,,Umiliant”. Raritatea unei astfel de viziuni provine nu din necunoaștere, ci din multitudinea de flexiuni atribuite lărgirii sferei cognitive, în particular unor îndrăzneți dispuși la înnodare de limbă. Primul are existența nulă, al doilea, material didactic, stă în cumpenele mele, dacă să-l accept sau dacă să-l trec la expirate și inutilizabile: ,,umiliațiune”. Atribuit lui Hasdeu.
Se spune, cineva mi-a indus un număr micșorat, că spațiul lexical românesc ar fi printre cele mai sărace, că dicționarul nostru s-ar clasa la jumătate plus unu față de limba engleză și eram gata să contrazic persoana dând exemplul americanului dispus să arunce lestul prețioaselor vorbe ronde ce-au împânzit mapamondul muzical, partea cultă, spre a comunica cât se poate de rapid și pe-nțelesul tuturor, demonstrație fără nevoi de verificabilitate, nația le-a ajuns în toate ungherele cu doar câteva silabe: go, up, down și-un is de pus la existență simplificată.
Prin urmare, zbaterea românească din secolele trecute n-a reușit să claseze etnia noastră în frunte, nici Iorga, nici vreun altul n-a avut eficiența scontată, împleticelile lingvistice reușind să scoată din noi, dintr-o fudulie mândricească (hai că-s și eu din popor!), doar prostia cea mai evidentă. Ca-n cazul citat.
?

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share