Pe urmele… Facebook-ului – Anul vechi se… omenește


Pomana porcului. Alipirea municipalității de toate acțiunile orășenești. Să lase oamenii să facă și singuri, să înțeleagă mai bine procesul, deloc simplu, deloc lipsit de o pregătire profesională prealabilă. Sentimentul amatorismului prepus peste acțiunile lucrului bine ticluit este din ce în ce mai evident și ea, autoritatea publică, trebuia să ceară expres minima cotă de participare: jumătate din piațeta primăriei, partea semisferică din dreptul intrării principale. Râmnic, un orășel, a nu se înțelege neimportant, dar cu o pondere industrială ce numără pe degetele de la o mână două, trei complexuri de creșterea porcilor, două supermarketuri și câte altele singulare. Normal ar fi fost ca organizatorii să atragă parteneri de afaceri din cel puțin două localități mari apropiate, Buzău și Focșani, se pare însă că nici ei nu există, concurența pe piață reducându-se la ,,cât vindem noi alor noștri”. Utopica propunere de a pune mâncăi și melomani laolaltă, nefericita alăturare între denumirea populară de recunoștință pentru cei ce ajută în bătătură la căsăpirea râtanului și ,,tradiția” ultimelor două decenii de ofertă gratuită era normal să atragă antipatii și prin urmare o lipsă totală de la antonimia între vorbe și fapte. Așteptările prezumau ca zona să geamă de guri pline, de polonice pe post de limbă de clopot bătând toaca-n ceaune, de cârlige de măcelărie înfipte-n coastele și jamboanele porcilor rânjind cu vino-ncoace către viitorii posesori bucuroși că-și iau o fleică, dar discordanța a dus acolo unde trebuie, spune că dă, da’ pe partea cealaltă ia. Banii. L-ai ucis sufletește pe cetățean, i-ai omorât sărbătoarea pătrunsă ghimpe-n suflet că a mai venit o dată Moșul.
Descinderea în mijlocul poporului, normală, scrie în codul de conduită – fără perdea, te descoase ca la anchetă, venirile și orarul vedetelor, numărul de puncte ,,legale” de desfacere, grija lipsă pentru fiecare categorie socială, fiind capitolele cele mai incitante la ordinea zilei. De ce-urile se lasă retoric pogorâte asupră-ți, jobul explicativ neobținând minima răsplată etică, un mulțumesc provincial megieș…. E ceva-ul acela specific, o masă mare de gherțoi deveniți peste noapte orășeni, încredințați că apartenența la o urbe ce are gravitante spațiile din care provin începe și se termină cu cartea de identitate pe care s-a bifat municipiu. Sintagma are nevoie de o scurtă explicitare, proveniența ascunzând un adevăr de netăgăduit, țăranul dezrădăcinat, cu o rușine incipientă de negăsit ulterior, se muta la lumina ultimului pătrar cu gazdă, boarfele și cele câteva obiecte de uz imediat ar fi întors pe zi capul fiecărui locuitor ce n-ar fi ezitat să-i arunce batjocoritor invective, mai dulci ori mai înțepate, în ton cu puținul personal la vedere și obârșie. Și să te ferească sfânții toți de mișto-ul de oraș.
Ajunserăm și-acolo unde gratuitatea devine pretențioasă, unde cerșetorii vor să se pozeze neapărat cu Aurel Moldoveanu, unde însuși fadul cântăreț se simte onorat a se poza c-un ,,Mihăiță” de-al locului, aici de față una Manda, unde grețurile comportamentale ar da cu barda și-n Dumnezeu (a se observa că-l menționez de data asta cu literă mare pe cel mai mare dintre ei), după ce, fără sfială, au acceptat să ia, și încă nu s-au dezbărat de incalificabila deprindere, depunând perfid (de ce naiba sunt tentat să spun pervers?) săru’mâini de recunoștință.
Și mi-a oferit anul 2017 în trei rânduri dovada celor din urmă depuse: de 1 Iunie, la piesa de teatru cu Busu și acu’ la finele lui, când ultimii pași (măsura 44) ai Irinei Loghin lăsaseră amprente vizibile pe scena din fața Primăriei. Bătăi, de altfel copilărești, pe baloane, sarmale și câteva căni.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share