Pe urmele… Facebook-ului – Noi, cei de la linia unu


Mrejuitor. Irezistibil.
Să fie doi ani de la supărarea lui Fănel. Eu atins de dreptate absolută, el asemenea, doar că așa se văd uneori oamenii și faptele lor, diferit, unul dintr-o parte, altul din alta se trezesc antagonici. Același gest împinge acum la aceeași optică: darul. ,,Bucuria” de-a oferi prisosul. Gest altruist cu așteptări. Gest altruist însămânțat în pământurile bietei țărișoare Facebook. Infertile.
Umpli un coș cu morcovi, cartofi, ulei, zahăr, un suculeț și câteva napolitane, te filmezi plătind la casă, ieși în parcarea supermarketului, agăți primul copil cu geacă mărime-adulți și-l întrebi, după prezentarea publicitară detaliată, cum are să i le ducă mame-sii acasă. Postezi în zona aferentă: ,,Dăruiește din inimă”.
Întreprindere jenantă, cu accept zero din partea mea. Aș fi curios ce reacție ați avea în locul puștiului aflat pe nepregătite în înconjurul sentimentelor părintești grijulii, și nu cunoaște deloc nici circumstanțele, nici profunzimea căldurii lor, singura știință pe care o deține este teoria probabilităților, își numără potențialii milostivi pe degete, are îndosariate înălțimea, vârsta, culoarea hainelor, orele și locurile propice capătării, știe până și de câte ori pronunță pe zi ,,Dă-mi și mi’ un leu!” Eu aș fi suspicios, aș da un pas în spate din două motive: nu i-a propus spre luare nimeni mai mult de-un obiect deodată și a fost tratat cu batjocură în prea multe rânduri, a fost momit ca un câine amăgit cu un os fără să primească mai puțin de-un șut în dos. Un cărucior plin în laterala magazinului arată a invitație la o donare de organe sau, cine știe, vreo adopție ilegală.
Fiindcă, surprinzător, mințile indivizilor au strâmbături dintre cele mai diverse, mamaile aparent îngrijorate te agață de mânecă, te obligă să le treci strada, să le conduci până acasă și…. Ferească sfântul de ascunzișuri. Virtualul mai este cum îl tot răsfoiți, să vedeți cele pipăibile, vizibile, mirosibile și audibile. Pe-ntâiul gării, în noapte, se-ncinsese-un chef…. Prima impresie: Mă, și-a pus omul călător pe telefon de joc, amintire din revelionul proaspăt consumat. Pasul de la amăgire la realitate, cel de te trece pragul din sala ghișeelor de bilete pe peron, a spulberat orice iluzie și așteptare: ,,Glasul roților de tren” fusese preschimbat după voia implacabilă a impiegatului. Cu Nelu Vlad, azureanul. Așa cum de obicei am constat că cea dintâi preferință pentru o anumită variantă în alegerile personale este greșită, opusă chiar, tot așa mi-am zis că Dj-ul de mișcare nu poate fi altul decât cel mai mărunțel dintre toți cei patru sau cinci ce slujesc cu regularitate panoul cu macazuri și paleta de încuviințare a plecării din stație. Fără să mă înșel. După câteva minute de ascultare a ieșit spre a executa partea a doua din seria traficului în siguranță: primirea trenului. Și paranghelia, după câteva momente tehnice probatorii, fixarea microfonului în dreptul emitentului de muzici de petrecere, a continuat nestingherită: Paleru.
Uite-așa, iar așa!… orășeanul nostru de linie înțelege grija pentru fiecare suflet sărman perindat pe dalele bietului peron ce a-mplinit mai bine de-o sută și-un sfert de veac. Măcar atât… și-o scovergă de brad lipit de automatul de cafea.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share