Fărădelegea lui Călin – O! Tempora…ră


Înlesnire. Cu acte-n regulă, dar după ale unora….
Speram sau nu, un crez se tot înfiripa în doctrina mea despre oricare ins și-i dădea o șansă de autodeterminare, însă epuizate sunt zilele când acel coterran lua sapa, ciocanul și toporul de-a spinarelea și-și dădea sieși de-ale gurii, fără interpusul de legătură nu mai poate sta direct de vorbă cu furnizorul potolirii propriului stomac. A nu se înțelege că interpretarea mea este unică și considerația omite necesitatea cotidiană de-a ligamenta salariatul și plătitorul serviciilor lui, fiindcă rostul fanteziilor mele umaniste îi avea candidați pe samsari și protagoniștii Art. 88, debutant al capitolului șapte din Codul muncii: ,,Al. 1 – Munca prin agent de muncă temporară este munca prestată de un salariat temporar care a încheiat un contract de muncă temporară cu un agent de muncă temporară și care este pus la dispoziția utilizatorului pentru a lucra temporar sub supravegherea și conducerea acestuia din urmă.” Asta în cazul în care genul acesta de prestație nu se cheamă sclavaj. Dincolo de ,,oferta” carnală de mușchi, minte și respirație cu frecvență crescută avem o premieră, autorii au reușit performanța de-a repeta două cuvinte într-o frază cu patru verbe de câte cinci ori. Enorm! Al. 2 face apologia primului, adică îl copiază identic de la a 12 vocabulă până la final. Al. 3 aduce noutăți, introduce Ministerul muncii, Familiei și Protecției Sociale pentru definirea ,,vânzătorului” de ,,meseriași”, din cei rămași pe dinafară. Al. 4 îl portretizează pe beneficiar, ,,stăpânul” serviciilor sub masca utilizatorului. Al. 5 depășește orice închipuire, datorită lui pot declara legea de față de domeniul viitorului, material literar scince-fiction: ,,Misiunea de muncă temporară înseamnă acea perioadă în care salariatul temporar este pus la dispoziția utilizatorului pentru a lucra temporar sub supravegherea și conducerea acestuia, pentru executarea unei sarcini precise și cu caracter temporar.” Cu toate că ,,misiune, executare, sarcini precise” aduc a militărie.
Caracterul du-te-vino al Art. 89, instituit cititorului, determină la precizări stricte. Stabiliserăm că este sub demnitatea morală, dar nu numai, ca în timpul suspendării din propria inițiativă a muncitorului pe timpul grevei să aduci un înlocuitor, deci, a reaminti și la acest capitol această interdicție, a doua oară sau a treia oară, funcțională, mi se pare o tâmpenie. Art. 89 îndrumă ,,misiunea” în zona licită: ,,Un utilizator poate apela la agenți de muncă temporară pentru executare unei sarcini precise și cu caracter temporar, cu excepția cazului prevăzut la art. 93.” Iar 93 nu dă voie angajatorului să-și facă răzbunător de cap.
Art. 90 are același caracter, cataloghează efemeritatea actului temporar undeva în zona contractului pe perioadă determinată, aici mai scurt: 24 de luni, plus câteva perioade ce adăugate nu pot depăși 36 de luni.
Trei ani de o strictețe inductivă a unei stări de incertitudine și nesiguranță. Formulări care-mi fac inima de purice. Art. 91, Al. 1: ,,Agentul de muncă temporară pune la dispoziția utilizatorului un salariat angajat prin contract de muncă temporară, în baza unui contract de punere la dispoziție încheiat în formă scrisă.” Mă sperie. Mă revoltă! Eu muncesc, iar pe munca mea altul este lăsat să ia ceea ce Al. 2 stipulează: ,,Contractul de punere la dispoziție trebuie să cuprindă: f) valoarea comisionului de care beneficiază agentul de muncă temporară, precum și remunerația la care a re dreptul salariatul;”. Lucru pe care l-am detestat de când mă știu….

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share