Fărădelegea lui Călin – Cu tata și frații…


O echipă cunoscută în sânul primitor al urbei râmnicene, acceptată în curți, peste și prin case doar datorită priceperii și încăpățânării că orice deficiență are cel puțin o rezolvare. O formație de ciocănari inscriptibili la categoria muncă temporară scurtă. De la o banală tăietură de bonfaier la hale de 93 de metri.
Câți n-au încercat clanța atelierului ori li s-a răspuns c-un hămăit de conștiință canină, câți n-au sosit cu gânduri necurate, dibuite imediat de flerul truditorului pățit, câți n-au încercat să facă pe agenții de muncă temporară promițând contracte avantajoase în schimbul unei sume frumușele. Vreo două cazuri s-au lăsat strecurate și, din pricina relațiilor amicale anterioare, au sfârșit în dezavantaj: terțul își rezolvase treburile, noi ne-am ales cu câte o buză umflată de îmbufnare și câștigul sfârtecat de o bună parte. Oameni cu credința dreptății divine ulterioare, ne-am resemnat cu promisiunea că următoarea acțiune similară nu va mai exista. Promisiune uneori greu de ținut.
Art. 92 mă trimite către amintiri dureroase, începând cu armata, șirul dezamăgirilor și situațiilor în care expresia ,,ultimul om” nu a atins cotele cele mai joase. Sunt sigur că legislatorii nu cunosc jena unui astfel de stadiu, altfel ar fi scris ,,obligat” în dreptul fiecărui alineat, pot băga mâna în foc pentru neîndeplinirea Al. 1: ,,Salariații temporari au acces la toate serviciile și facilitățile acordate de utilizator, în aceleași condiții ca și ceilalți salariați ai acestuia.” Numai privirea încruntată a noilor colegi și boscorodelile din spate, lipsa acțiunilor sau lenea îndeplinirii unor cerințe stringente, ignorarea lor să nu le simți, împotrivirile fățișe, perturbarea și împiedicarea ducerii la bun sfârșit a activității pentru care ai fost angajat. Să vrei să urci o scară, sa muți o schelă și să te trezești în imposibilitatea de-a continua fiindcă alții robotesc exact pe aceeași linie verticală în același timp. Și până să vezi echipamentele necesare, neprevăzute din partea ,,utilizatorului” de la Al. 2, te-apucă năstavul, pierzi o oră, două cât să nu duci la capăt jobul în orarul preconizat. Vii și-a doua zi. Benzină, alți clienți amânați, bani pierduți…. Al. 3 – Ei, nu!, să auzi beneficiarul urlând, invocând și inventând fel de fel de nefăcuturi, tăind verbal lei, așa încât ,,Salariul primit de salariatul temporar pentru fiecare misiune nu poate fi inferior celui pe care îl primește salariatul utilizatorului, care prestează aceeași muncă sau una similară cu cea a salariatului temporar.” să rămână doar pe hârtie. Răni noi. Al. 4 m-aduce din nou în starea de nemulțumire cauzată de interpretarea legii 153/2017. Există aici un termen ce lasă portițe unora spre a nu duce la împlinire sarcini salariale corecte, tabelate, matematice, precise, ,,din leu în leu…”, citat din rotunjirile aceleiași 153. ,,În măsura în care utilizatorul nu are un astfel de salariat, salariul primit de salariatul temporar va fi stabilit luându-se în considerare salariul unei persoane angajate cu contract individual de muncă și care prestează aceeași muncă sau una similară, astfel cum este stabilit prin contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul utilizatorului.” Numai aberații. Nu există salariat în plată, nu ai cum calcula retribuția, astfel, ,,aceeași muncă” devine non-sens, iar pentru ,,similar” nici atât, cuvântul se poate întinde pe o plajă largă de înțelesuri, din aproape în aproape putând transforma un zidar tencuitor, să zicem, în salahor ordinar.
Raționament păgubos. Păgubitor.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share