Fărădelegea lui Călin – Contaminare


Poate simt doar eu, poate văd doar eu că prostia a acumulat atâția adepți încât legea a devenit un script atât de codat că-i imposibil să mai fie dezlegat vreodată.
Constatare stupidă, zeci de îndrumare așteaptă rezultatul scontat, înțelesul deplin, fără ca el să vină. Un prizonierat al minții. Nu-mi trece, blocajul rațiunii se produce cu fiecare repetare, de parcă o singură dată nu este suficient, cu fiecare mărunțire a sensurilor, cu fiecare…. Domnule, spui că nu se fac diferențe, am priceput, să-mi amintești la fiecare tipar de salariat că drepturile îi sunt egale cu ale altuia din aceeași categorie mă enervează. Art. 92, Al. 1: ,,Salariații au acces la toate serviciile și facilitățile acordate de utilizator, în aceleași condiții ca și ceilalți salariați ai acestuia.” Alineatele următoare cuvântă în același ton: dotări echipamentale, salariu egale…. Suficient era unul singur, cel puțin cele două stipulări ulterioare încropirii și dării spre folosință ale Codului muncii, Al. 3 și 4 erau incluse în ,,aceleași condiții”. Să vii cu despicarea firului în zece mă silnicește. Postură identică, OUG 91/2017, caldă, îmbogățește Art. 39 al legii 153/2017 și limpezește ceața, inexistentă, cadrului salarial actual. Sechele actuale, deh!
Plictisitor. Flit. Art. 93 se joacă de-a matematica, folosindu-se de condițional: dacă și cu parcă. Știe. 51, 52, 82…. De ce să le mai amintesc și eu? Este interzis chiar și să te gândești că prostul de muncește, grevist de ocazie, poate fi înlocuit. Darămite să pui în practică.
Tot generalizează fiecare capitol la începuturi obiectul din titlu, nu se putea la fel pentru remunerarea pentru contracte ne și determinate, pentru muncă temporară sau de care-o mai fi? Nu se putea scrie că…. Este și asta sigur. O fi în Constituție. La muncă egală, plată egală. Pierdere de cerneală. Scris. Toate contractele sunt valabile doar negru pe alb și toate cerințele lui sunt tot acolo. Art. 94 – moft.
Mai interesant și ciudat pare Art. 95 la Al. 2: ,,Agentul de muncă temporară poate încheia cu salariatul temporar un contract de muncă pe durată nedeterminată, situația în care în perioada dintre două misiuni salariatul temporar se află la dispoziția agentului de muncă temporară.” Pentru că leagă două noțiuni opuse, temporarul cu nedeterminatul devenit prin durată permanent. Așa și-ar reconsidera orice întreprinzător poziția și-ar ține muncitorii o zi la muncă, zece acasă. Una este să-i ții fișa cu ce e-n stare să facă și alta să-l tratezi ca pe un obiect la cheremul tău.
Iar șah. Ori bambilici. Dilemă. Cine dă banii, agentul sau utilizatorul? Și ăștia merg la judecată? Iar? Art. 96: ,,1) Pe toată durata misiunii salariatul temporar beneficiază de salariul plătit de agentul de muncă; … 4) În cazul în care în termen de 15 zile calendaristice de la data la care obligațiile privins plata salariatului și cele privind contribuțiile și impozitele scadente și exigibile, iar agentul de muncă temporară nu le execută, ele vor fi plătite de utilizator, în baza solicitării salariatului temporar.” Al. 2 are două calități: inepție și semilegalitate. ,,Salariul primit de salariatul temporar pentru fiecare misiune se stabilește prin negociere directă cu agentul de muncă temporară și nu poate fi mai mic decât salariul minim brut pe țară garantat în plată.” Unu – pentru că ,,misiunea” poate fi mai scurtă de-o lună și nu se specifică un cuantum, ceea ce duce, pentru rezolvare, la unitatea de plătit, ora; doi – induce cumva ideea că minim pe țară este doar apanajul lucrului temporar.
Tot ce am iterat rămâne valabil și-n Art. 97. Spuse și răspuse.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share