Cenaclul Alexandru Sihleanu – 12 Ianuarie 2018


UN PREZENT BOLNAV DE TRECUT

Vineri, 12 ianuarie, într-o zi de iarnă calendaristică, dar rudă cu o zi de toamnă târzie, parcă în așteptarea gerului și a zăpezii, membrii Cenaclului literar artistic „Alexandru Sihleanu”, de la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat, s-au întâlnit la Clubul „Femina 2”, la un eveniment editorial, lansarea romanului „Orașul închis”, Ed. Polirom, 2017, autoare Viorica Răduță.
Moderatorul evenimentului scriitorul și editorul Constantin Marafet: „Bună ziua! La mulți ani! Sunt onorat, să vă văd tineri și frumoși! Începând de astăzi am demarat lansările de carte la Râmnicu Sărat, aici, la Centrul Cultural. Astăzi lansăm cartea dnei Viorica Răduță ,,Orașul închis”, o râmniceancă de-a noastră. Mâine vom lansa cartea dnei dr. Lucreția Dediulescu ,,Pe urme de istorie”, ediția a II-a. Urmează, pe 20. 01, o carte a lui Ștefan Mitroi ,,Atunci când era mereu duminică” și în continuare o carte de poezie a unui râmnicean autentic, Constantin Feraru. De fapt Ziua Culturii era mai firesc să se numească Ziua Națională a poetului Mihai Eminescu. Am rugat pe cantautorul Manea Agheană să ne cânte două melodii pe versurile marelui poet.”
Manea Agheană: ,,De ce nu vii”. Dacă am reușit să pun pe muzică versurile eminesciene, vă rog, să-mi spuneți. Și ,,Atât de fragedă”, varianta formației Mondial.
Constantin Marafet a recitat câteva versuri din poezia eminesciană Scrisoarea III. ,,Unii dintre dvs. cunosc subiectul acestei cărți, ,,Orașul închis”. O putem numi o monografie a orașului nostru. Mă gândesc la Mihăiță pe care l-am cunoscut toți, cel care se plimba de la gară în centru, în toate umbrele noastre. Trebuia să aibă un pretext. Și cred că pretextul a fost Vișinescu, comandantul de atunci al închisorii. Încrâncenarea lui Vișinescu la televiziune i-a oferit subiectul. Dna Viorica Răduță poate să ne spună mai mult.”
Viorica Răduță: „Era un număr dublu de gardieni, referitor la numărul de deținuți. Se pare că la Râmnicu Sărat a fost cea mai cruntă închisoare. Cartea a primit girul criticilor literari. Numele orașului Râmnicu Sărat este purtat în toată țara, unde a fost lansată. Pe coperta a IV-a, Ștefan Borbély a scris: ,,Ca și Făgărașul meu natal, a cărui cetate a fost transformată de către comuniști într-un sinistru loc de detenție, Râmnicu Sărat al Vioricăi Răduță e cicatrizat de închisoarea care i-a umbrit destinul modern, devenind un reper de tăcere și de plumb pentru localnici. Ce sens poate avea un oraș, dacă în centrul său se află o tăcere? Ce menire pot avea niște oameni obișnuiți, neeroi, dar onești până la cinism față de ei însiși și față de ceilalți, dacă ei devin captivii unui timp politic uniformizant și inerțial, pentru a fi duși într-o direcție preponderent atroce? Romanul Vioricăi Răduță e construit pe logica inelelor concentrice, lipsa de libertate a închisorii repercutându-se, în exterior, în libertatea ca resemnare sau indiferența pe care o trăiesc oamenii”.
O rog pe dna Mioara Bahna să ne spună despre ce descoperim în carte.”
Mioara Bahna: „Bună ziua! Acum, aici, am să citesc acestă cronică apărută la ,,Realitatea culturală”: ,,Glisând între prezent și trecut, real și oniric, romanul Vioricăi Răduță ,,Orașul închis” – Editura Polirom -, avându-l drept personaj-reflector și liant al întregului pe Mihăiță, prezență emblematică a Râmnicului Sărat (orașul copilăriei și al adolescenței scriitoarei), așezare cu o tragică faimă creată de închisoarea în care și-au pierdut viața sau doar au fost torturați mulți dintre cei care au reprezentat elita societății românești interbelice, dar au ajuns, ulterior, să fie considerați dușmani ai regimului comunist și, în consecință, ai țării, ai poporului – se dezvoltă arborescent, împletind un număr incalculabil de situații, personaje, informații atestate sau sau doar date verosimile, într-un context, menit parcă să exorcizeze răul dintr-un spațiu (cel căruia îi este consacrat) devenit involuntar adăpost al acestuia, într-o epocă a arbitrarului, suveran în politică și în toate sectoarele vieții poporului, pe care le controla. Cartea se derulează ca un amplu monolog pe mai multe voci (uneori, intrând și în dialog, de cele mai multe ori, nu, fiind doar reflectări în conștiința unificatoare a cărții, ale unor momente din istoria orașului), unde naratorul auctorial face din Mihăiță un reper al întregului, cu multiple conotații, între care martor al vieții orașului și al alienării treptate, dar îndelungate a locului și a lumii. (…) Treptat însă, în roman se adaugă și alte personaje cărora le atribuie rolul de reflectori, unul fiind Ilinca Fânaru, iar altul, Marieta Gheba, acesta din urmă – un fel de povestaș al trecutului, trezorier al unor informații despre viața de demult a orașului și a împrejurimilor, amplificate, poate, ca urmare a rătăcirii minții. (…) Romanul are multiple semnificații, impunându-se, cu precădere, ca rechizitoriu sui-generis la adresa derapajelor politice îndeosebi, cu efecte catastrofale asupra societății românești postbelice, în care vocea narativă este, în același timp, și purtătoarea de cuvânt a celor ce au pierit striviți de faptele odioase ale unor inși care au alcătuit un sistem căruia i s-au dedicat, devenind, concomitent, arme letale în masă, împotriva semenilor lor și, mai mult decât atât, împotriva celor de același sânge cu ei, fiindcă scriitoarea surprinde societatea românească într-o perioadă în care (vorba lui Mihai Sin) ,,Diavolul s-a întins peste măsură”, anihilând normalitatea. (…) În ce-l privește pe Vișinoiu (Vișinescu n. cron.), romanul încearcă o explicație a comportamentului său inuman, nu doar ca o influență a regimului autoritar pe care l-a servit, ci și în manieră oarecum naturalistă, etapă a vieții, copil înfiat, situație despre care, la senectutea care poartă încă povara vinovăției (pe care desigur că nu o recunoaște: Domnu’ Vișinoiu nu regretă? Nu… nu-s probe… respectam regulamentu’… nu… drepturile… nu eram de capu’ mieu… nu era pușcăria mea… poți fi sigur. Domnul Vișinoiu știe că era o constituție? Domnu’ Vișinoiu, răspunde Vișinoiu, știm din 1948… nu pot fi vinovat… nu poate fi singur… era hotărâri…), în fața instanțelor, umanizat, totuși, prin suferință, fie și doar pasager, la un moment dat mărturisește: … eu nu m-am născut… m-a înfiat o familie și de la fântână până la deal tot slugă și slugă am fost și în casă… nu fac io circ… și am vorbit… m-au luat în armată și eram om… (…) Cu un timbru mereu grav, deseori sarcastic, impus de problematica pe care o dezvoltă, cartea face, așadar, incursiuni de mare densitate, atât în latura la vedere a vieții orașului de provincie, cât și în hățișul lăuntric al acesteia, printr-o sumedenie de voci care se suprapun sau se întretaie cu vocea narativă principală, blamând, direct sau indirect, deraierea de la firesc, indusă de un regim ostil propriului popor. (…) Romanul Vioricăi Răduță nu se focalizează doar asupra orașului, ci aduce în discuție și așezările rurale limitrofe, cu denumirile lor pitorești: Racovițeni, Valea Raței, Putreda, Zgârciți, Grebănu, Jideni, Dănulești, Sălcioara, Slobozia –Bradului, Paltin, Puiești… Boldu, Balta Albă, Grădiștea, Obidiți, Tâmboești, Urechești, Slobozia, Lacul lui Baban ori Dealul Lung… Bălțați, Bălăceanu, Galbenu…, care și-au unit deseori istoria cu a acestuia, ca în cazul răscoalelor țărănești din 1907. Pe de altă parte, vocea narativă readuce la viață o lume dispărută sau imagini transfigurate artistic ale unor personaje emblematice ale lumii Râmnicului de altădată. (…) Concluziile pot fi numeroase, dar mă rezum la a spune că romanul Vioricăi Răduță este o monografie sui-generis a așezării, împletită cu denunțarea unei vini difuze, neconștientizată de cei mai mulți dintre cei surprinși fulgurant în secvențe din propriul spectacol existențial sau doar prin date din care se articulează profilul lor și al universului căruia îi aparțin. (…) Vă mulțumesc pentru răbdare.”
Constantin Marafet: „În carte este evidențiat și dl Alexandru Măciucă, prezent astăzi aici, nepotul lui Octavian Moșescu. Dna Răduță are rădăcini adânci în dealul în care m-am născut și eu. După ce a băut apă din fântână, face liceul la Râmnicu Sărat și facultatea la București. Reușește să creioneze niște personaje. Se încadrează în siajul textualismului european. A debutat prin 1998, cu poezie, a scris cronici literare prin cam toate revistele importante din țară. Este prima dată când face lansare la Râmnicu Sărat. Dl viceprimar ne onorează cu prezența și îl rog să ne spună câteva cuvinte.”
Ștefan Torcărescu: „Eu o să vă spun așa cum simt, este prima lansare de carte din anul centenarului. Sunteți prezenți astăzi, aici, în număr mare și asta nu poate decât să mă bucure. Trebuie să remarc rolul Cenaclului literar-artistic Alexandru Sihleanu, condus de dl Vasile Ghinea, în susținerea fenomenului literar. Printre cei prezenți este și managerul instituției în care ne aflăm, dna prof. Violeta Vîlcu. Este o zi pe care mi-am dorit-o la Râmnicu Sărat. Dna Viorica Răduță este un ambasador al Râmnicului Sărat. Parcă eram într-o catedrală când dna Mioara Bahna pomenea de marile personalități ale Râmnicului Sărat. Am descoperit în dna Viorica Răduță un om deosebit, care a avut curajul să scrie o asemenea carte, fiind și membru USR, exigențele trebuie să fie mai mari. Este necesar să venim la izvoare, să privim cu mult respect la rădăcinile pe care le avem, să dăm mână cu mână, să ne construim un viitor mai bun. Vă invit și vă aștept la toate evenimentele, activitățile culturale, necesare, care te fac mai bun, te apropie mai mult de Dumnezeu. Viorica Răduță este un ambasador al Râmnicului Sărat pe aceste coordonate, istoric și cultural. Vă mulțumesc și vă urez un 2018 plin de lumină.”
Constantin Marafet: „Am primit un mesaj de la dl primar, care regretă că nu poate fi alături de noi, acum. Fiindcă nepotul meu se află în sală, îl rog, să ne cânte.”
Eduard Macovei: „Când s-o împărțit norocu’, o baladă populară. A doua piesă Tânăr și liber, de Ovidiu Mihăilescu.
Constantin Marafet: „Urmează Anya”
Anya Bunduc: „Bună ziua! Voi cânta Vrabia de la Poesis.”
Constantin Marafet: „ Dna Violeta Vîlcu, vă rog, 23 de cuvinte.”
Violeta Vîlcu: „Sunt onorată că instituția noastră găzduiește lansarea a două cărți de valoare. Azi, cartea dnei Viorica Răduță, ,,Orașul închis” și m-am întrebat, n-am citit cartea, de ce închis? Despre libertate este vorba, despre deschidere și de dictatură, când este vorba de închidere. Mă gândesc la tot ce este adunat în această carte, ar fi fost fericiți să trăiască o zi, pe care o trăim noi. Anul acesta, al centenarului, ar trebui să fie o conciliere. O felicit pe dna Viorica Răduță pentru ideile adunate. O felicit și abia aștept să o citesc. Am mai citit o carte despre închisoare, scrisă de Camelia Sava. Pentru cartea de mâine, o felicit pe dna Lucreția Dediulescu, a cărei carte o lansăm și vă invit la lansare.”
Constantin Marafet: „Am în sală un prieten, de o mare forță intelectuală, Vasile Șerban, coleg de liceu cu dna Viorica Răduță.”
Vasile Șerban: „Este mult de atunci. N-am apucat să citesc cartea. Am venit dintr-o curiozitate, să văd cum au evoluat vârfurile literaturii din liceu.”
Constantin Marafet: „O doamnă care iubește cartea, care locuiește la București,dna Ioana Stoica.”
Ioana Stoica: „Încep să vă spun că prima lansare a cărții, pe care am citit-o, să fie la Râmnicu Sărat. Nu a fost să fie, dar astăzi, mă bucur că este la Râmnicu Sărat. S-a împlinit, sunt foarte bucuroasă de acestă lansare. Am descoperit în librărie, pe coperta cărții este Strada Mare. Așa am cunoscut-o pe dna Viorica Răduță.”
Constantin Marafet: „Azi, dle viceprimar am fost onorat de prezența dvs.”
Ștefan Torcărescu: „Librăria este o activitate privată. Ultima librărie a fost a prof. Petrache Plopeanu, dar avem o bibliotecă, Biblioteca Municipală, în care căutăm să avem cărțile care se lansează.”
Constantin Marafet: „O rog pe autoarea cărții, dna Viorica Răduță, să ne vorbească despre carte.”
Viorica Răduță: „Aș ruga pe dna Manuela Camelia Sava să vorbească.”
Manuela Camelia Sava: „La mulți ani, pentru revederea pe anul acesta! Așteptam cu nerăbdare lansarea cărții dnei Viorica Răduță. Am urmărit, cu sufletul la gură, toate cronicile. Cărțile au bucurat bucureștenii. Iată, duce numele orașului Râmnicu Sărat în eternitate. Poeta Viorica Răduță îmbină poezia cu logica cuvântului. Este o mare onoare pentru râmniceni să o avem astăzi între noi. Să aveți sănătate și forță creatoare!”
Viorica Răduță: „De fapt, adevăratul personaj este Râmnicu Sărat, cu trecutul lui foarte frumos. O temă adițională, închisoarea din Râmnic, la care mintea mea a fost solicitată. Am debutat cu poezie și mă ocup de poezie în ce scriu. Procesul recent al unui terționar de pe vremea neagră a închisorilor comuniste, a trezit în mine un spațiu al memoriei ascunse. M-a ajuns din urmă imaginea deținuților în zeghe. Săpau în fața gării, în haine vărgate fără chipuri. În ce privește romanele, bântuie Mihăiță. În ,,Irozi” este un Mihăiță mai real. Mihăiță nu este la prima preumblare prin oraș. El este între nebunie și vizionarism. A fost o imagine. De la 10-12 ani, am încercat să dau figură imaginei purtate în mine și cu mine. Noi am trăit puternic cu Râmnicul vechi, cu Strada Mare, cu Menelaș Chircu. Vă rog, să citiți cartea în care am creat un oraș. Este scrisă din interior. Piatra poate vorbi. Pietroiul acesta care este închisoarea. Este o frază elaborată, nu scriu greu. Plăcerea lecturii a fost viața mea. Există și poeticitate și narație. O altă imagine, a lui Coposu, care dădea, lovea în piatră, nu știu de unde a venit. Coposu a luat lecții de dicție după închisoare. A fost scrisă cu sufletul pentru Râmnicu Sărat. Iubeam vechiul Râmnic, vărăria din Piață. A intervenit apoi sistematizarea. Prezint trecutul ca niște ilustrate. Mihăiță are un sindrom confuziv de detenție, este undeva, dar cu mintea se află în închisoare. Râmnicu era un muzeu. Nu cred că vă place centrul de acum. Vă mulțumesc!”
Constantin Marafet: „M-au convins cărțile dnei Viorica Răduță că ficțiunea este mai puternică decât realitatea. Urmează o sesiune de autografe.”
Sâmbătă, 13 ianuarie, începând cu ora 11:00, la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu”, va fi lansată cartea „Pe urme de istorie”, ediția a II-a, autoare dr. Lucreția Dediulescu. Vă așteptăm, cu drag!

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share