Căruța cu virgule – Povestea bradului de Crăciun


Odată-n an, pomul de Crăciun, trece de la extaz la agonie.. Da, am zis bine! Nu e invers! În perioada sărbătorilor, el e în extaz! Se simte dorit, căutat, apreciat… Nu mai contează că a fost tăiat și scos din mediul lui, dintre ai săi… Suprema lui bucurie e că va aduce, la rândul lui, altă bucurie celui care îl va lua acasă. Așa că, își împinge seva către toate frunzele, să arate mai mândru, mai semeț, mai atractiv…
Și stă așa, într-o grămadă, sau, dacă are noroc, expus pe un suport metalic, așteptându-și ,,stăpânul”… E în culmea fericirii, pentru că aude tot timpul ,,O, brad frumos, o, brad frumos, cu cetina tot verde” sau ,,Cetină verde de brad…” ceea ce-l face să creadă că oamenii sunt buni, îl iubesc și îl doresc în casa lor pentru totdeauna! Și într-un târziu, apare EL!… Acele frunzelor îi tremură, dar rămâne drept și semeț… EL îl cercetează mai întâi din ochi, apoi se apropie, pune mână, îl scutură… Vânzătorul îi spune ceval!… Bradul se simte din nou măgulit de valoarea mare pe care i-o dau oamenii și asistă tăcut la negocierile pentru el… EL se hotărăște să-l cumpere! Bradul se bucură că a fost apreciat așa cum se cuvine de noul ,,stăpân” și se lasă împachetat, aruncat în portbagaj… Neștiind ce-l așteaptă din partea LUI, pentru că nu s-a întors niciunul de-ai lui în pădure să le povestească, Bradul abia așteaptă să cunoască Lumea Cealaltă! Deși simte încă durerea tăierii în josul tulpinei, bucuria e prea mare s-o bage-n seamă!… În brațele LUI, se simte sigur, liniștit!… Ajunge în casa LUI și vede unele creaturi mai mici, asemănătoare LUI, care sar și râd în jurul său. Îl pipăie, îl ating peste tot și aleargă de colo-colo, iar perechea LUI își atinge fața de el pentru un timp mai lung… El îl așează în mijlocul casei, și toți ceilalți încep să-i agațe în crengi chestii rounde, colorate, steluțe strălucitoare, așa cum văzuse el nopțile, când era printre ai săi, lanțuri colorate și luminițe sclipitoare… Ce fericit era! Nu înțelegea deloc foșnetele celor mai bătrâni și solitari care spuneau că nu e bine să mergi în Lumea Cealaltă și că nu trebuie să ai încredere în EI! Poate că erau invidioși pe ci ca el, care reușiseră? Poate că erau prea bătrâni și frustrați că nu fuseseră și ei ,,aleși” la vremea lor/ Cine știe? Dar acum se simțea în culmea fericirii văzându-i pe toți ceilalți ai casei învârtindu-se pe lângă el într-un carusel al bucuriei!… Pe zi ce trecea, simțea o oarecare sfârșeală în crengi. Intră în panică la gândul că nu va putea ține până la capăt toate cele agățate de EI în crengile lui… Își strânse puterile și se făcu și mai verde! Tăietura de la topor îl durea din ce în ce mai tare, dar el rezista! Apoi, într-o noapte, sub crengile lui, EL și EA, puseră multe cutii frumos colorate și legate, iar un bătrân gras, roșu șicu un sac în spate, își făcu apariția! Cu toții părură foarte surprinși și bucuroși de venirea lui și începură să ia acele cutii de sub el… Țipetele lor de bucurie, cântecele și toată acea agitație, îl făceau să se mândrească cu norocul de a fi părtaș la așa ceva! Se simțea unic, se simțea important, se simțea într-adevăr copac… Apoi, din când în când, creaturile cele mici mai veneau în jurul lui și-l mai priveau minute bune, după care, luau câte ceva din crengi și fugeau tiptil-tiptil… Trecură în șir, câțiva Sori și câteva Luni, iar el se simțea la fel de fericit, deși, slăbiciunea îi dădea târcoale. Își pierdu vreo câteva ace, dar se gândea că e normal, doar e într-o casă, nu în pădure…
O perioadă a fost liniște în casa LUI. Timpul bradului trecea minunându-se în continuare de luminițele care-l împodobeau și de steaua cea mare din creștet! Cum să nu fii mândru, când nimeni dintre ai lui nu avea așa ceva în pădure?…
Până într-o zi când, din nou, EL, EA și ceilalți mai mici ca ei, apărură în jurul lui. Bradul se semeți și mai mult, străduindu-se să fie plăcut…
Mai întâi, EL îi luă steaua din creștet!… Apoi EA și ceilalți mici, desfăceau pe rând luminițele, chestiile colorate…
,,- Ce nu le-o fi plăcut? se întreba el, nedumerit? Am făcut ceva?”… Rămase gol, așa cum intrase în Lumea Asta!… Rămase așa un timp, căci se făcu liniște în jurul lui. Atunci observă că își pierduse mult mai multe ace decât credea… Se strânse în el rușinat și o neliniște crescândă i se furișa în trunchi. Tăietura toporului începu să-l doară și mai tare!…
Și veni EL! Din nou!… Se învioră o clipă la gândul că se va întâmpla din nou ceva frumos! Dar, nu!… EL îl smulse din suportul unde stătuse și luându-l la subsuoară, ieși grăbit din casă…. Bradul vedea pământ, pietre, auzea zgomote ciudate și nemaiauzite până atunci, apoi…. o scurtă plutire în aer, după care se trezi la pământ!… Îl văzu pe EL, aprinzându-și ceva din care ieșea fum, apoi se răsuci scurt și se îndepărtă… Gol, slăbit, căzut pe pământul rece, Bradul foșni din toate frunzele care-i mai rămaseră, își mișcă crengile, lovindu-le dureros între ele… El se întoarse o clipă, privindu-l din depărtare, apoi se pierdu în negura ce se lăsa peste lume…
Încet-încet, Bradul își pierdea frunzele, mișcat de colo-colo de vântul rece. Acesta îl aducea uneori în calea altora ca EL, care se împiedicau și îl dădeau la o parte, scuturându-și picioarele grăbiți… Simțea cum seva i se scurgea și odată cu ea și verdele măreției sale… Începu să viseze că era între ai lui, undeva sus, unde a fost odată fericit cu adevărat! Îi auzea pe cei bătrâni, uitați de vreme care spuneau să nu te bucuri că pleci pe Lumea cealaltă și să nu ai încredere în EI!….

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share