Căruța cu virgule – Pentru mama…


Ajunşi într-o anumită a vieţii, noi, copiii de mai ieri, uităm cui îi datorăm viaţa noastră, realizările noastre. Uităm cum şi cine ne-a adus pe lume şi cu câte sacrificii, cu câte eforturi şi renunţări, dar mai presus de orice cu câtă dragoste am fost binecuvântaţi din prima clipă a vieţii de cea care ne-a dat viaţă. Ea, MAMA…
În ingratitudinea noastră, ne închipuim că tot ceea ce se întâmplă acum cu noi, ni se datorează în totalitate, că noi suntem cei mai… şi mai… de pe pământul ăsta. Dacă facem o incursiune în ,,ego”-ul nostru personal, vom ajunge inevitabil la concluzia că totul i se datorează. Ea, cea care ne-a dat atât de mult din viaţa ei se mulţumeşte cu foarte puţin. Prea grăbiţi sau prea stresaţi, plângându-ne mereu de câte probleme avem pe cap, nu mai avem timp nici de un simplu ,,sărut-mâna, mamă !”. Nu se plânge, nu ne spune necazurile ei, nu vrea să ne mai supere şi ea cu ale ei. Simpla noastră prezenţă e cea mai mare bucurie, iar noi nu ne dăm seama decât prea târziu, uneori. Să-i mulţumim pentru viaţa ruptă din viaţa ei şi sufletul din sufletul ei pe care le-a pus pentru ca noi să ajungem azi oameni pe acest pământ tot mai inuman. I-am pricinuit multe supărări pentru care n-am ştiut sau n-am putut să ne cerem iertare. Deşi nu are nevoie de astfel de lucruri, ne-a iertat de fiecare dată fără a ne cere ceva în schimb. Am simţit cu siguranţă asta în privirea şi vorbele cu care ne aştepta în prag să ne întoarcem din drumurile noastre. Iar noi, nu vom fi în stare niciodată să răsplătim aceste gesturi, această dragoste şi poate că vom rămâne întotdeauna cu regretul că nu i-am mulţumit îndeajuns de mult pentru toate astea celei care ne-a dat viaţă . Poate că în procesul creaţiei divine, Dumnezeu s-a gândit că, în schimbul deşertăciunii şi zădărniciei vieţii noastre pe pământ, să ne dea acea dragoste care va fi eternă: dragostea de mamă ! Şi fiecare din noi va purta în suflet, pe parcursul vieţii sale, alături de credinţa în Dumnezeu, icoana chipului celei mai dragi fiinţe de pe pământ, ascunsă într-un ungher al sufletului, departe de învolburările vieţii.
Mulţumesc, mamă! Pentru tot! Mulţumesc pentru viaţa pe care ai rupt-o din tine şi sufletul pe care l-ai pus ca eu să ajung om pe acest pământ! Mulţumesc că mă ierţi pentru toate greşelile mele, pentru care eu n-am putut sau n-am ştiut să-mi cer eu însumi iertare!
Pentru toate astea, îţi spun smerit: Sărut mâna, mamă!

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share