Căruța cu virgule – 24 Ianuarie. Lecție de istorie (?)


Furaţi de vârtejul evenimentelor politice contemporane, am uitat nepermis de uşor de o zi importantă din istoria trecută a ţării noastre: Unirea Principatelor Române. Deşi în anii trecuţi ziarul nostru a avut articole pe această temă, anul acesta, ele au lipsit.
Ne asumăm această regretabilă omisiune, iar celor care pe bună dreptate aşteptau acest lucru de la noi, n-o să le ofer în schimb vreo încercare de reparaţie a acestei erori. O să le ofer însă, o încercare de analiză a ceea ce mai înseamnă acum ziua de 24 Ianuarie în conştiinţa românilor.
Deşi face parte dintre puţinele zile cu adevărat importante din istoria noastră ca naţiune, în timpurile noastre de azi, semnificaţia ei se pierde în mulţimea de nimicuri cu care ne-am obişnuit. Au fost vremuri – prea repede uitate – când astfel de aniversări istorice, erau adevărate lecţii de istorie şi de patriotism. Cu mijloacele rudimentare de atunci, fostul regim făcea o adevărată campanie de îndoctrinare a tuturor românilor. Astfel încât, în cele două ore de program tv., îşi găseau locul piese de teatru şi film inspirate din evenimentele Unirii şi de spiritul acelei epoci. Generaţiile acelor ani ai comunismului, au învăţat vrând-nevrând cine este Cuza, ce a făcut el, cine a fost Moş Ion Roată şi pilda lui despre unire sau ce înseamnă 24 Ianuarie 1859… Cârcotaşii vor spune că sunt un nostalgic alacelor vremuri sau că acele lucruri erau folosite exagerat pentru a se masca adevărata faţă a sistemului comunist. Din perspectiva de trăitor din plin a acelor vremuri, trebuie să recunosc că au parţial dreptate. Chiar dacă acest patriotism forţat era promovat excesiv, aproape până la narcisism, scopul era unul nobil. Măcar aşa, copii din şcoli, licee şi facultăţi, muncitorii din fabrici şi uzine, aveau măcar minimele cunoştinţe despre trecutul istoric şi cultura acestui popor. Şi chiar dacă erau prezentate doar faptele în care noi ieşeam mereu învingători de fiecare dată, oricare ar fi fost adversarul, toate acestea ne făceau să ne simţim chiar mândri că suntem români. Nu sunt nostalgic şi nici nu vreau să proslăvesc acele timpuri ale comunismului. Acestea au aparţinut unei epoci, unei alte ere şi fac parte din istoria lumii. Au reprezentat o etapă istorică prin care lumea a trebuit să treacă pentru a intra în alta, cea de 20 de ani încoace. Se spune că istoria se repetă, că este ciclică şi că unele perioade revin după un timp. Chiar dacă noi românii, frustraţi, am vrut să condamnăm acele vremuri printr-o simplă lege, acest lucru nu ne va face mai curaţi moral. Condamnând comunismul, ne-am condamnat de fapt pe noi înşine. Pentru că nu putem nega o parte a istoriei noastre. Cu toţii am fost mai mult sau mai puţin comunişti, cu toţii am înghiţit nedreptăţile acelui sistem, iar unii se mai mândresc şi acum cu acel carnet roşu de partid. Cu toţii ne-am complăcut cu ,,liniştea şi pacea socială’’ a acelor vremuri şi am trăit cu instinctul de turmă, pentru ca în final să ne bucurăm ipocrit de o revoluţie despre care nici măcar nu ştim dacă a fost a noastră sau nu…
Sigur că între Unirea din 1859 şi Revoluţia din 1989 nu pot exista asemănări. Există însă o mare deosebire: despre Unirea de acum 150 de ani ştim mai multe decât despre Revoluţia de acum 20 de ani. Despre Unire ştim clar în ce condiţii s-a făcut, cine a contribuit la triumful acesteia şi cine a fost Cuza. În schimb, despre aşa-zisa Revoluţie, nu ştim mai nimic. Nu ştim dacă am făcut-o noi, poporul sau ,,agenturili străine’’? Nu ştim cine a tras în populaţie şi pentru ce au murit atâţia oameni? Cine şi dacă au fost terorişti? Şi mai ales, nu ştim totuşi cine este Iliescu?
Pare nepotrivită alăturarea dintre aceste două evenimente: Unirea Principatelor şi Revoluţia română, aşa cum nepotrivită este şi comparaţia dintre Cuza şi Iliescu. Poate aşa şi este, ţinând cont de vremuri şi oameni. Dar cine să mai facă diferenţa?

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share