Pe urmele… Facebook-ului – Sitarul


Am vrut să mă dedau la o afirmație și s-o port vitejește vreme de-o scriere întreagă. ,,Muzica, singura manifestare artistică sinceră.” Mi-o asum.
Dan și-a închis contul sătul…. Puteam să bag mâna-n foc pentru motiv. Și-a avut tot dreptul. Investiția lui sufletească a dat faliment, speranțele de percepție și recepție ale mesajelor melodice s-au dovedit deșarte, sinceritatea….
De cealaltă parte, eu, căci am fost și rămân acea bucată ce-a împlinit unul dintre visele râmnicene de a ajunge pe marile scene ale țării, am fost răzbunat, sesiunea de diplome s-a încheiat cu succes, n-am avut nimic de demonstrat, dar, dacă tot mi s-au căutat chichițe în străfunduri, le-am oferit potrivnicilor un set de faceri ca la carte. Patru premii întâi în patru luni fac cât un trofeu în a cincea. Sau tot atâtea nedecernate. Era greu de crezut că sub 14 ani se va găsi cineva să le schimbe sistemul de evaluare. A fost să fie Delia Porumb. Și a mică s-a ținut băț după ea. Anya.
Nu m-ar deranja să apelez la vulgarități, așa i-aș explica lui Dan care este secretul succesului cantautorului, și-l știe el destul de bine, din păcate plaisir-ul încă deschide uși, așează muzicienii pe trepte, îi declară câștigătorii buzunarelor pline, (impresionism de îmbărbătare la un pahar cu trei spectatoare vrăjite în regie proprie de fantasmele de apartenență) și asigură cartea de vizită pentru eternitate.
Pe unde n-a fost, câtor nu le-a cântat în și din strună în zadar, cineva acolo are deja lista cu ierarhiile și de afurisit nu predă ștafeta la rescriere, măcar s-o publice, să se știe cine este agreat, după care criterii. Deranjezi, Dane! La fel cum am tot deranjat în trecut. Vino tu, mai bune, mai rele, cu câtece pe bandă rulantă și așteaptă să fii glorificat de critica de specialitate și colegi. Ai uitat ce ochi a făcut Ivanițchi când i-am spus, rușinați, că nu știm piese ,,de-astea obișnuite” în afara alor noastre, uiți de Dana Andronie care ,,se-mpiedicase” de noi ,,și aici”, la festivalul Mamaia? Te mai și ,,lauzi”, din modestie și lipsa banilor necesari, că-ți orchestrezi și înregistrezi singur piesele. În fața cui?
În definitiv de ce? Ce să-l mâne pe cântăreț să se-nflăcăreze atât de tare de dorința de-a fi ascultat? Sinceritatea și nonșalanța de-a expune neliniștea muzicală, ceva între mințile unuia copt aproximativ și imboldul copilăresc de reacție la orice stimul, o creștere de aripi și-o plutire răzleață deasupra tuturor supărărilor. Bucuriilor. Aventurarea pe tărâmul sublimării cântecului are un rost, întâietatea conferită un singur motiv: darul de-a ridica toți perii. Oricât ai contempla reușita plastică, doar ochiul se umple de culoarea și forma ei, cât de mulți pași și contorsiuni, poante, piruete și volte ar încerca fiecare fibră musculară, sudoarea și relaxarea de la finalul reprezentației satisfac doar un corp obosit, poemele cele mai lungi declamate, ilaritatea rolurilor de comedie pot în mică măsură să atingă întreaga îngâlmoșare a simțurilor…, când te așterni la cântat uiți unde și cine ești, milioane de furnicături se pornesc deopotrivă cu aerele împrăștiate sonant. Se gâfâie a sfârșeală extatică totală după două note lungi, în dosul retinei fug herghelii de iepe sirepe, aleargă nebune pe toate câmpiile imaginare, cuvintele melodiate iau calea nemuririi și bat la ușa domnului: inima.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share