Pe urmele… Facebook-ului – Misa-n trop


Bucureștii și obiceiurile lor inepte. Ale populației, mereu înnoită cu sânge provincial nu de cea mai bună calitate.
Ca peste tot. Se găsește cineva mai cu moț, este urmat în spiritul turmei celei mai ordinare după chip, asemănare și…. Cazul lui ,,Mi s-a luat”. Expresia cea mai nepotrivită apărută în uzul limbii de capitală, lipită nefericit din lipsa curentă în vocabularul inventatorului a celei potrivite, la rândul ei construită inadecvat: ,,Ți s-a urât cu binele.” Așternut înțelesul pe hârtie, ,,Nu-ți mai este bine cu binele.”, și comparat cu originalul pare, ca variantă, mai plăcut ochiului, dar are o noimă. Pe când….
Un tânăr se încumetă să transmită același prea cunoscut multimesaj, parte din dorințele generației lui de autodeterminare, folosindu-se de preambulul propriilor ,,luări”, gândind, și văd ,,împrăștiat în eter” cu ușurința deloc la îndemâna unei figuri șterse, așa cum suntem fiecare dintre noi, cetățenii, că isprava-i va fi fost mare. În primul rând că subiectele abordate s-au banalizat, în al doilea că structurarea nemulțumirilor este rea, ea însăși eclectică, bucăți disparate aduse împreună pentru o concluzie neunitară. Proveniența este clară, defecțiunea survine de la particula ,,se”, ,,personificare” impersonală, pronume reflexiv…, introdusă ,,științific” din neștiință pentru reducerea decalajului de origine a interlocutorului și obținerea buletinului neoficial de locuitor sadea al marelui oraș. ,,M-a luat…”, bre, oameni buni!
O să-i traduc bietului târgoviștean dedat la ,,capitalisme” nemulțumirea, să priceapă și omul de rând, din popor, fiindcă, zău, nu suntem încă americani să ne reducem emisiile vocale la câteva monosilabice cuvinte și onomatopee. Zice: ,,Mi s-a luat să văd zilnic pe stradă oameni cu feţele triste, capetele plecate şi pline de griji pentru ziua de mâine. Mi s-a luat să întâlnesc persoane de vârsta mea resemnate, cu un viitor sumbru şi pentru care singura soluţie de a avea un trai decent este să plece în străinătate. Mi s-a luat să mă zbat să deschid o mică afacere şi să mă lovesc de uşi închise şi sfaturi de la cei din domeniu (să stau liniştit pentru că statul mă va îngropa prin taxele, impozitele sale şi şpăgile care trebuiesc date la administraţia publică).”; zic: ,,M-am săturat să văd zilnic…. Mă revoltă să întâlnesc persoane…. M-am săturat să mă zbat….” Spune așa: ,,Mi s-a luat să lucrez pe un salariu, conştient că el va fi acelaşi şi peste 5 ani. Şi dacă vrei un loc de muncă mai bine plătit te loveşti de aceleaşi şpăgi, pile şi relaţii din sistemul nostru bolnav.” Se repetă. Aceeași saturație. Până aici, monotonie. Continuă însă șablonard, tiparul neaparținându-i, cel doctrinar politic: ,,Mi s-a luat să văd cum vindem toate fabricile şi uzinele străinilor şi în câţiva ani ele ajung să fie demolate şi vândute la fier vechi, plus miile de persoane rămase fără loc de muncă.” Băiete, care fabrici, ce străini dărâmă și valorifică singura materie viabilă, metalul? N-ai apucat nimic din ele, nu știi dacă s-a vărsat sudoare, sânge și în ce cantitate, n-ai cunoștință dacă român sau venetic s-a înfruptat din resturile astea din a căror vină n-ai văzut ce doare mai tare ca dispariția unor clădiri: pădurea. Care oricum crește, că de-aia-i acolo, să dea și lemn de foc, și mobilă, și să mai pună și-un acoperiș deasupra. Altfel s-ar fi chinuit omenirea să facă frigul între lespezile de piatră și s-ar fi încălzit cu…. Da’ piatra nu arde.
Afirmațiile sunt surprinzătoare în lumina alteia, că provine dintr-o familie cu cel puțin un părinte cadru didactic, iar el abuzează de aceeași alocuțiune defectuoasă, se lamentează ca și cum ar avea lipsuri destule, dar deține ca tot ,,săracul” un automobil, nu necostisitor la întreținere, ce ocolește nervos bălți și gropi în asfaltul proaspăt turnat și dorește, deși nu cred că are între opțiuni pe cea socialistă, să ia de la bogătanii corupți ca să dea oropsiților corecți.
Încă una. Românească. Îl compătimesc. Dea domnul să nu cunoască pe cineva la policlinică pentru analize, sta-va la cozi o zi, să-și dorească să i se ceară ăi doi lei șpagă la doctorii pe care-i invocă. Să se-nchine la toate icoanele să n-ajungă pentr-un amărât de paracetamol să i se elibereze rețetă, să plătească legal consultația prin străinătățuri. De ce credeți că zâmbetul româncelor este atât de frumos, excludeți expozițiile ,,minelor de aur” ale celor din secolul trecut, nu fiindcă își fac dantura în țară, unde prețurile sunt încă pe măsura buzunarului?

Acum pot să închei, să nu-mi ia careva seama că ,,am luat-o” pe miriște. Ori mi s-o…?

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share