Pe urmele… Facebook-ului – Fondul… blastic


Dăruiți fi-vor buzoienii, de aceea fac un apel alor mei: ,,Râmniceni din toate colțurile, căiți-vă!”
Sper ca bunii mei prieteni, Teo și Costel să nu se simtă întinați, nota lor discordantă atitudinal, fără pretențiile emise de alții exagerat, au gestica oricărui trecător prin viața capitalei de județ, au curajul să rămână la periferia titulaturilor efervescente și-și fac meseria de cetățean onorabil: poeții sunt de pază peste drăgăicile și fluviile potabile. A se lua aminte la modestia lor.
Contrar, maniera exuberantă a unor jurnaliști de a induce pilde acolo unde nu sunt mă scoate din pepeni, fără să pot găsi merchezul demersului. Adică da, activitățile școlare de dincolo de manualul de clasă încearcă să adauge caracterelor în formare griji permanente pentru viitor, printre ele maldărele de obiecte nefolositoare, pierdute din vederile avide la început, perimate mult prea repede sau uitate pur și simplu, ignorate, strânse cu miliardele de când industrializarea și comercializarea de larg consum fete mari. Reciclarea – obiect de studiu și practică pentru ciraci, sursă de venit lejeră pentru…. Că nu ‘geaba se aprinseră torțe în vinele întregului cuprins de țară și catalogară mai ieri apa de cântec sinulescucian plină de roșu flamură, de mă mir cum de suntem teferi și n-am încheiat încă parteneriat pe vecie cu Ceaușică. Am fost și fi-vom pe veci comuniști. Revenind la jurnalism, nu-mi dau seama dacă Iulian Bunilă, am aflat ulterior că pe el îmi vărsam nemulțumirea, a avut intenții bune, cum îl știu de ani de zile corect, ori din entuziasm și drag de puștime a uitat cât disconfort poate crea, pe cea mai bună dreptate, conținutul informativ. Nu saturația de concursuri inutile, aici ,,Let’s do It, Romania”, bașca,-i numit americănește, ci prefecătoria că toate-s normale, chipurile nespus de frumoase. O bătaie de joc. Aduni copii, de la țară, îi pun profesorii să închipuie din… bici, promiți orice și recompensezi…. Doar din fotografie se pot număra peste 40 de scrobeli la uniformă, prea elevi îmbrăcați, și ei… împart un pai…. Laptopuri or fi, dar specificația primară, dacă tot ne-am englezit, este Personal Computer, deci omul și mașina. În cel mai înaintat grad de măgărie oferite la mâna a doua. Nici noi, nici ale fiecăruia. Dubioșenia abia acum începe, calculatoarele fuseră proprietatea gărzii de mediu, instituție publică supusă ca omoloagele acelui secret de servici, ascuns în pântecul hard disk-ului, dat pe mâna puștilor, din păcate sau fericire, chestiune relativă, din sămânță de hacker, capabil măcar unul să găsească după câteva formatări fișierele ,,deocheate” ale statului. Ca să pară că au dres-o, fac specificația că portabilele ,,… au trecut printr-o temeinică operațiune de recondiționare…” Proștii să creadă că se mai poate scoate electronică performantă dintr-o vechitură. Și m-a durut că niște ăia, trust, ceva-ul acela care nu-i o intreprindere, ci o chestiune cel puțin dublă ca mărime financiară și întindere zonală, le-a ,,oferit”, după ce își făcuse treaba cu mâinile învățăceilor, apă minerală și dulciuri ca ultimilor sărăcii. Peste toate i-au mai păcălit cu o viitoare competiție. Că vine alt an.
Pe Iulian îl iert, deține în portofoliu multe reportaje bune. Nu știu însă ce rezoluție să pun pe întrebările domnului Frâncu, retorice, de vreo două luni rămase fără răspuns: ,,Cine-i, dom’le, Călin Sorin ăsta, cum își permite să-l vorbească de rău pe Oproescu?” Eu i-am oferit contra dovada, dânsul nici măcar nu s-a sinchisit să semneze ,,recipisa”.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share