Pe urmele… Facebook-ului – Pui… la ceaun


A văzut, n-a văzut bine Camelia, fi-va ceva. S-a aciuat un aer la Râmnic cu aromă de… orez. La București, sigur, nici nu se pune problema, bobul alb și-a făcut cuibarniță și-și plutește pilaful de la un capăt la celălalt. Da’ nu-i boală care să se ia și Teo e sănătos, Cami!
Așa, din fotografie, aparențele pot induce o impresie…, o fi vreo oboseală de învățăcel, cartea-i bună, numai că ajunge galben-chinez oricine după câteva răsfoite pe unități de timp scurte. Soluții? Un țâr de odihnă, mese regulate și îndestulătoare și….
Chinezi. Chinezoaice. Iată că avem, încă una, în urbea noastră, deja demult o comunitate cosmopolită, ce m-a determinat să râd, nefiind singurul trecător ce a făcut o remarcă internă înspre ea. Îmi închipuiam că-i inovatoare, că a descoperit soluția perfectă, mi-am notat eu ,,rezolvări chinezești la probleme femeiești”. Așadar, picioarele arondate privirii migdalate, de la natură curbate, au primit o fustă care ține genunchii împreunați, ai protagonistei, nefirești de plăpânzi în comparație cu capul și corpul suficient de dezvoltate. Am râs și-am mers mai departe. Cu pași mari. Ai ei erau de-o șchioapă, materialul negru se strânsese aproape de glezne ca o cătușă.
În felul acesta mi-e foarte ușor să abordez o postare a unei prietene, perspectivă comparabilă cu a concetățencei noastre, departe de locurile natale, dar prinsă iremediabil în furnicarul deprinderilor vestimentare din pricina…. Geneticii. Cel puțin așa lasă la vedere cele șase puncte din seria curiozități și cinci variante posibile ca urmare a lor. Mie mi-au lăsat impresia unei ecuații primare cu patru necunoscute și o serie de variabile alăturate pentru derută totală și mi-au adus aminte de recenta căutare a unui număr de consolare că nu-s atât de nătâng pe cât mă cred, eu și alții, uneori, în genul: Ana este mai mare cu șase ani ca Dana, Dana cu trei mai mică decât Maria. Câți ani au împreună dacă…? Dacă doar pentru atât se poate conferi certificatul de minte isteață, să mă lăsați să cred ba în veridicitatea testelor IQ. Dar…. Într-o primă fază specialiștii îndeamnă la fixarea ideii că băiat fiind nu capeți de la tată nici idioțenie, nici genialitate. Doar pentru conținutul științific n-aș fi poposit, desferecarea logicilor de clasa a 5-a este tot atât de greoaie ca orice exercițiu aritmetic cu adunări, modul de adresabilitate m-a determinat să arunc o privire. Spune articolul, prin ,,pana” vreunui ,,deștept”, cam așa: ,,Dacă sunteți geniu…” sau ,,Dacă sunteți cretin…” Hai, în cazul celui cu mintea pe umeri propunerea este viabilă, ai parte de pricepere, ești pe deplin înțeles, însă sensul unui dialog cu o persoană fără discernământ pare scoborât din irealitate, nici măcar un doctor psihiatru nu s-ar încumeta la un parteneriat verbal de la egal la egal cu pacientul a cărei vindecare este imposibilă. Spuneți-i dumneavoastră idiotului că fiul nu-i va călca Adn-ic pe urme, că nu va suferi de aceleași lipsuri cerebrale. Mai mult, că fiica va fi proastă pe jumătate. Cum or fi măsurat ei tăntăleala și-or fi dat-o-n două…. La fel și pentru intelect. Pe baza acestor ipoteze-relevanțe se pune parafa ireductibilă și irefutabilă că ,,De aceea aproape nu există femei genii, la fel cum nu există femei total idioate.”, pe când bărbații au parte de toate extremele. Și-am râs cu gura până spre urechi la continuare: ,,De aici și generația păgubașă de alcoolici, mame singuratice, dar și laureați ai premiului Nobel (aproape toți bărbați).”
Sincer. Mână de bărbat, altfel n-ar fi pus femeia purtătoare doar a genelor bărbătești, pregătitoare, mijlocitoare între bunic și nepot. De-o laudă.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share