Pe urmele… Facebook – Anul de… rație


Ne degradăm într-un fel imposibil de perceput și remediat. Privesc și nu-mi vine să cred, aud și rămân înmărmurit.
Salut maniera arogantă a bucureștenilor, a deștepților toți, superficialul merită a i se da peste nas când caută stamba cea mai viu colorată pentru ceea ce el își închipuie că este propriul spectacol. Doar că numărul minților treze are tendințe, ca unele limite matematice, spre zero și se amestecă nefiresc cu acelea ce dețin prea puțină glagorie. Am ajuns astfel în punctul critic al nedeosebirii lor, toți ocupă același palier, subsolul gândirii raționale, zonă de captură comună. Rămân stupefiat să-i văd pe intelectuali prinși acolo unde prostimea se lăfăie în dezmăț și voie bună, treapta pe care sunt ridicați în slăvi nu-i decât o trapă spre hăul ignoranței. Cauza? Slăbiciunea omenească, aceeași care urcă, dar și coboară, descinderea în sânul mulțimilor prosternante, apropierea de norodul provincial, chiar doct, dar ordinar, cine nu-i în urbele de periferie?, dania culturală, schimbul inic, având așteptări benefice se transformă în jenă. De ambele părți.
Am fost martorul unor astfel de episoade cu protagoniști celebri mânați, bănuiesc, de cea mai păcătoasă boală: ochiul dracului. Să rețineți, oricât de puțini. După pedanteria gestuală, sapiența verbală și încă două, trei trucuri uzate îndelung, o asistentă din public, crezând că jocul este sincer, a căutat un tâlc nou la chestiunile ,,extraordinare” ale domnului Dulcan legat de psihiatrie. Fiind doar manipulant de microfon i-am zărit și înregistrat reacțiile, o strâmbătură facială și un dezacord aproape mut: ,,Nici vorbă!” Părțile erau la ceva distanță, astfel că sinchiseala față de interlocutoare a conferențiarului a fost nulă. Am uitat pur și simplu să vă înștiințez în articolul cu referire la dânsul că avea deja o serie de ucenici de serviciu, ridicați din senin pentru încurajarea aducerii participanților la fileul interacțiunii interpelative și că nu dă doi bani pe adularea sinceră, ci îi ia cu amândouă mâinile: cuvântarea-i a fost contabilizată la șaptezeci de leuți de persoană.
Domnul Varujan a sosit a treia dată la Râmnic, îndrăgostit cu siguranță de edificiul cultural gazdă, liberalizând intrarea cu credința că zecile monetare se vor strânge cu nesaț, volumele aduse sperând la un troc echitabil. Cele câteva fraze de deschidere ale amfitrionului Constantin Marafet m-au iscodit comparativ: cum adică Solenoid 80 și Copiii războiului doar 40? O așa mare diferență între doi accedenți la pretențiile Nobel-ului, primul propus de somitățile române, al doilea de Costică la lansare?…. Și eu cât să cer pentru ,,Ora…” mea? Deh, Cărtărescu-i unu, ,,anormal” pentru planeta asta, susține Liiceanu, 800 de pagini de ,,anomalii” personale, Varujan și el, cu 600 bucăți față-verso, scrise cu simț de răspundere, asudate….
Tot atunci încercam să mă plantez sub pielea lui Vosganian la afirmația ,,Nu credeam că va mai scrie o carte.”, consemnată fidel de secretarul evenimentului, Vasile Ghinea. Rezoluția? Numai academician să nu fii!

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share