Fărădelegea lui Călin – This i…legal game


Dacă aș fi la fel de înverșunat precum ar trebui să devină orice lector al oricărui îndrumar de reguli, n-aș ezita să trimit o directă de dreapta puternică oricărui obiect din preajmă.
Văd și înțeleg realitatea, dar să accepte cine-o vrea acest v-ați-ascunselea al Art. 47, depus în file ca un posibil avantaj, dar cazuistic bun pentru litigii interminabile: ,,1) Drepturile cuvenite salariatului detașat se acordă de angajatorul la care s-a dispus detașarea; Pe durata detașării salariatul beneficiază de drepturile care îi sunt mai favorabile, fie de drepturile de la angajatorul care a dispus detașarea, fie de drepturile de la care angajatorul la care este detașat.” Trăiesc, citind, o confuzie nedezambiguizantă. Alte drepturi nu impun un nou contract, stipulări suplimentare la cel existent, chiar o nouă negociere la noul loc de activitate cu proaspătul șef? Scrie undeva anterior așa ceva? Al. 3 suferă de inepție logică și imposibilitate de acțiune, duce lipsă de mijloace pentru dezideratele propuse: ,,Angajatorul care detașează are obligația de a lua toate măsurile necesare pentru ca angajatorul la care s-a dispus detașarea să îndeplinească integral și la timp toate obligațiile față de salariatul detașat.” Mai mult de-un telefon, o imputare scrisă și în cea din ultimă fază de sprijinul judecății drepte nu poate. Fiecare cu afacerea lui, de nici statul cu toate mijloacele nu poate impune celeritatea și stringența achitării celor cuvenite bietului muncitor. Al. 5 îl lasă tot pe el, verigă ultimă în producție, să se descurce, dacă și unul, și celălalt dintre ,,mârlani” uită să-i achite retribuția lunară, cu omisiunea, cred voită, de a se adresa instanței, fiindcă ultima parte face obiectul unei autorități publice, nu vreunei acțiuni pe cont propriu, din practică știută ca lipsită de izbândă: ,,În cazul în care există divergență între cei doi angajatori sau niciunul dintre ei nu îndeplinește obligații potrivit prevederilor alin. 1 și 2, salariatul detașat are dreptul de a reveni la locul său de muncă de la angajatorul care l-a detașat, de a se îndrepta împotriva oricăruia dintre cei doi angajatori și de a cere executarea silită a obligațiilor neîndeplinite.” Al. 4 pare corect, îl pune pe angajatorul inițial să facă plata pentru situația în care omologul se face că plouă.
Dumnezeu!-ul…. Iată, tatăl, fiul și duhul sfânt al economiei – patronul, managerul…. În binele și răul, până la…. Moartea umanității. Partea cea mai consistentă. Art. 48: ,,Angajatorul poate modifica temporar locul și felul muncii, fără consimțământul salariatului, și în cazul unor situații de forță majoră, cu titlu de sancțiune disciplinară sau ca măsură de protecție a salariatului, în cazurile și în condițiile prevăzute de prezentul cod.” Apăi de mâine mă las de muncă!
Sigur nu se înșeală? (Lăsați-mi grafia așa!) Sigur putem, eu și angajatorul, să aplicăm Al. 1 din Art. 49: ,,Suspendarea contractului individual de muncă poate interveni de drept, prin acordul părților sau prin actul unilateral al uneia dintre părți.”? Eu să zic că am nevoie de x timp pentru nevoi personale, aproximativ un an, iar angajatorul să mă îngăduie, să mă aștepte cu postul și salariul călduțe, conform cu anterioara stipulare. Imposibil. Pentru postul scos la concurs, oricât de frumoși ochii și mâinile dibace, oricât de indispensabil omul, treaba are prioritate, ea trebuie dusă la îndeplinire. Că și el este responsabil, că nu poate chiar de capul lui să te uzeze ca pe-un Hopa-Mitică și să te suspende la nesfârșit nu încape îndoială, are datoria de a hotărî care ți-e soarta. Însă de obicei aninarea în cuiul așteptării miroase a concediere ori a demisie. O amăgire că relațiile de muncă se pot redresa.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share