Căruța cu virgule – Kim-Jong-Trump


Ce părere aveți voi, dragii mei, de cârâiala asta dintre nord-coreeni și nord-americani?
Io sesizez o nuanță de aroganță la nivel mondial, în sensul că toată lumea îl crede prost pe Kim Jong Un. Că blufează, că n-are capacitatea militară să-și pună mintea cu americanii și cu lumea-ntreagă… Că e un dictator tâmpit și un bufon care se joacă de-a puterea militară, în timp ce în țara lui domnește sărăcia și îndobitocirea poporului.
Și cine dă tonul acestei abordări la care ,,pune botul” o lume-ntreagă? Trump! Unul care din plictiseală și din prea mulți bani, a ajuns președintele lumii, când nici el nu credea, neluându-se în serios. Un bufon la fel de jalnic care se joacă cu politica la nivel mondial, imprevizibil și instabil emoțional, un răsfățat al afacerilor ale căror principii vrea să le aplice și politicii de stat. Și-a concediat strategii de campanie, șefii serviciilor, doar dintr-un capriciu de moment… Pot să înțeleg că americanii rămân fideli în continuare principiului că ,,dacă nu e nici un conflict, îl provocăm!”, dar treaba asta începe să deranjeze. Adică, de ce trebuie ca americanii să strice ,,feng-shui-ul” unei țări precum Coreea de Nord, de exemplu? De ce trebuie să vină ei cu democrația lor parașutată din bombardiere invizibile, cu ,,power to the people” scrisă pe bombele cu hidrogen, de exemplu? Le place să trăiască sub dictatura aia? E dreptul lor să fie sado-masochiști, dacă asta îi face fericiți! Poate că democrația sau orice alt sistem social nu li se potrivește! De ce să li se impună unul cu forța?…
Da, ăsta e jocul politic la scară planetară, așa a fost și așa va fi, cu și fără americani pe lume! Da, face parte din acel plan malefic numit ,,globalizare” în care nu va mai exista națiune și o singură masă de oameni, standardizată, subjugată, lobotomizată… Și atunci, să presupunem că ăia care se opun acestui plan, precum Kim, trebuie stigmatizați, ridiculizați într-atât încât cauza lor să fie ridiculizată și supusă oprobriului opiniei publice. Pentru că așa ,,ceilalți” vor accepta mai ușor și fără prea multe mustrări de conștiință ca poporul nord-coreean să fie șters de pe fața pământului. Nu vreau să spun despre Kim Jong Un că ar fi vreun erou mondial, un luptător antiglobalizare… Cum am mai spus, nu e decât un copil răsfățat, un dictator tâmpit care s-a trezit președinte într-o țară lăsată moștenire de tatăl și bunicul lui, dictatori și ei. Vreau să spun că Trump își încalcă propriile principii pe care le-a fâlfâit ca să ajungă președinte. Adică acelea ale naționalismului, a afirmării identităților naționale, a unității în diversitate…
După părerea mea, cred că și Trump și Kim-Jong-Un seamănă ca două picături de ploaie. Și dacă aș spune Kim-Jong-Trump, aproape că nu și-ar da nimeni seama de diferență.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share