Căruța cu virgule – Ecouri de la Festival


Carevasăzică, ediția a X-a a Festivalul Internațional de Creație Literar-Artistică ,,TITEL CONSTANTINESCU”, și-a desemnat câștigătorii. În stilul deja consacrat până acum și aceasta s-a bucurat de un mare succes și de o prezență numeroasă a oamenilor care au legături cu fenomenul cultural local și național.
Spațiul de la etajul unu al Centrului Cultural ,,Florica Cristoforeanu” s-a dovedit aproape neîncăpător pentru cei prezenți. Beneficiind de un juriu care n-a avut alt criteriu decât cel al valorii operei supuse atenției lor, indiferent de cine e cel din spatele paginilor scrise, Festivalul propune cititorilor autori cunoscuți sau ,,surprize” plăcute ochiului unui cititor avizat și avid de carte bună. Pentru că trebuie să mă credeți pe cuvânt când vă spun că nu poate fi altfel de carte premiată la Râmnicu-Sărat, la un festival de asemenea anvergură. Cu dl. Constantin Marafet ca director-organizator al Festivalului, cu d-na Bahna și dl Florin Dochia în juriu, mă gândesc că sunt întrunite condițiile necesare și suficiente ca acele cărți să fie apreciate la adevărata lor valoare. Și când spun ,,mă gândesc”, mă refer la faptul că mai execut și eu din când în când operațiunea asta de agitare a neuronilor din capul meu, precum bulele din apa minerală, înainte de a deveni șpriț… Așa că, luați aceste opinii drept unele modeste, profane chiar… Așa am văzut eu lucrurile din locul de unde am privit desfășurarea evenimentului. Poate din altă perspectivă se vede altceva, ca să parafrazez titlul unei cărți premiate, intitulată ,,FIECARE VEDE ALTCEVA” . Apropo, există și un film cu acest titlu… Au fost multe ,,FRĂMÂNTĂRI”, ,,VERSURI ÎNTRE PARANTEZE” și ,,CONJUGĂRILE IUBIRII”, dar și ,,MESAJUL SCRIITORULUI” din ,,CAIETUL NEGRU”, ,,PE TIBIA-N JOS”… Ne-am bucurat că ,,PLOUĂ PESTE GALBEN”, ,,AM DAT CU DIMINEAȚA DE CER PÂNĂ AM SPART-O”, ne-am răcorit ,,DIN DOI ÎN DOI” cu ,,CARTE PENTRU ZÂMBIT”. Pentru că, nu-i așa?-,,ÎMI IAU PANTOFII, SUFLETUL, RUJUL, DISPAR”. Deci ,,LET’S ZEPPELLIN! Toate astea într-o armonie binefăcătoare și o atmosferă călduroasă (într-un mod plăcut, nu ca aceea de afară). N-au lipsit momentele umoristice ale maestrului Matincă și intermezzo-urile muzicale ale domnului Agheană, care au creat acele momente de divertisment necesare pentru a completa în mod fericit desfășurarea evenimentului. Am văzut oameni fericiți! La propriu! Pe dl. Marafet, fericit că a reușit și de această dată organizarea acestui festival. Pe d-na Violeta Vîlcu pentru că a reușit să fie din nou gazdă primitoare în ciuda transformărilor care au loc în Centrul Cultural. Juriul, pentru că, probabil că nu au fost contestări ale rezultatelor. Câștigătorii pentru că își vor vedea cărțile publicate. Cei prezenți în sală, pentru că, în ciuda căldurii, s-au putut bucura de adierea blândă a paginilor de carte. Sau a celor de ,,GLAS RÂMNICEAN”, care a ajuns, iată, la a ediția cu numărul 11, promovat cu farmec de distinsele doamne din colectivul de redacție. Ar fi fost frumos să fie prezent și ,,SENSUL RÂMNICEAN” în sală, dar n-a fost să fie…
Deși Titel Constantinescu nu este una și aceeași persoană cu Constantin Marafet, așa cum am auzit povestindu-se că avea impresia cineva, cred că este necesară continuarea acestui Festival în viitor, pentru că, după părerea mea umilă, aduce beneficii de imagine orașului nostru, o recunoaștere a eforturilor depuse de organizatori și autorități locale la promovarea culturii și a valorilor autentice, multe dintre ele trăgându-și seva din acest pământ udat de apa sărată a Rîmnicului. În partea a doua Festivalul va continua la Balcic, unde vor avea loc seri literare și unde participanții își vor da din nou măsura valorii lor.
Ce-ar mai fi de spus? Din punctul meu de vedere, nu mare lucru!… Să mă ierte cei prezenți în sală dacă n-am dat mai multe nume, dar, așa cum v-am spus, n-aș putea să-i cuprind în câteva rânduri pe toți! Până data viitoare, la o următoare cronică de Festival, rețineți un lucru: NU PUTEM FI TOT TIMPUL EXTRAORDINARI!

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share