Pe urmele… Facebook-ului – Orații


Vin c-o idee. Hai și-om găsi o soluție ca să navigăm naibii mai repede. Căluș gurilor prin alte căși. Am obsesii, nu le ascund, dar fără a le etala în văzul tuturor, dară propunerea mi-e simplă: dă-ne doamne o arhivă că-i greu șenalul pe-aici, una să comprime preumblările de plăcere printre amici, arată-ne nouă o postare în loc de o sută, un like pentru tot atâtea.
Și-am fost hărăzit cu gând pașnic când din atâția Nadali dat-am de-un Guevara, de-am zis bun venit, revoluție! Tehnică. Că multe petrecutu-s-au de două zile încoace, fără importanță majoră, părțile răzlețite ale lumilor devenit-au agitate în hoaștele lor artizanale, fără turbulențe destabilizatoare pentru semeni de aiurea, ci comunitar-celebral. Asamblând toturile, bag seamă că umblă vânturi de neliniște nestingherite, iele de vorbe nebune ațâțate de regimul anilor de mult prea mult bine. Năravul ăl mai periculos. Unul ce mă obligă să devin cumva contra…. Poveștile cu și despre polițiști au umorul lor, mai popular ca obiceiurile însele depuse în catastiful națiunii din vremuri precoce. De-un timp încoace mă chinuie întrebarea prostească de ce oare trebuie să…? Pățesc la fel ca Dan Teodorescu, amuțit la silabisirea întreagă a prețiosului zălog de legământ, dacă nu pe viață, măcar…, și-mi vine, și n-aș vrea să mă tratați ca pe-un potrivnic. De data asta am argumente: tocmai uneltele de înzestrare cu spirit și inițiativă ale poliției. Haina rațiunii. Fetele-mi serviseră de model pentru înzestrarea uniformelor de stat cu plus de estetism, gingășie interpusă curajului nebunesc civil de-a ,,circula” pe arăturile câmpiilor ilicite. Poate și un soi de moșire și dojană maternă pentru colectivul național de bădărani deprinși cu pulanul drept translator pentru orice situație, că de urgență, sau de aiurea, nu importă. Și cuvântă frumos fetișoarele când li se dă ocazia, când deschid gura inspectoratul… de poliție devine credibil și… frecventabil, infractorii se îmbulzesc să declare, pe proprie răspundere, vechea ,,dogmă” revoluționară: ,,Poliția e cu noi!”
Aveam așteptări. Cum se întâmplă însă în aproape sută la sută dintre situații, capătă izul generalist de neîmplinire și cetățenește resemnarea cade peste zilele fericite. De aceea rog iarăși să luați considerentul evaluator în serios, femeie, nefemeie, polițistul român a creat un tipar tândălesc pentru oricare dintre faptele sale. Întâmplarea părea ruptă din filmele americane, după cum ,,miscarederezistenta” îmbie cititorul cu ,,bombe” de presă, ele, aparent dotate cu normă întreagă, mergeau spre a se dedica trup și suflet corpului (altul, că de, corp la corp trage!) ofițeresc printr-un concurs de încadrare, ca supraveghetoare, se spune, dintr-o structură neoperativă. Suita obișnuită de fărâmițări statale ca nimeni să nu răspundă întrutotul de faptele sale și, să recunoaștem, acolo, o jucărie pentru fii și fiice spre mândria taților și mamelor…. Un dram de matematică sportivă. Un bărbat scoate la suta de metri vreo zece secunde, femeia-fată vreo doișpe, parcă. Ține oricine minte de la școală regimul separatist. Prin urmare, cele 15 minute în care Larisa, cum care?, polițista!, acoperă, cu echipament cu tot, un minim de trei kilometri, în ai capitalei cam de la Universitate până la Operă în linie dreaptă, cu ispite și trafic, librării, muzeu, ceainării, pizzării, taverne cu paste, mcdonalds-uri, primărie și Cișmigiu ademenitor, shaorma la preț de nimic, facultăți de elită, săli de spectacole, plus o baie-n Dâmbovița la final, în fugă. Focului de treabă! Nimeni, dom’le!, doar patru personaje ziua-n amiaza mare pe bulevarde, doi bătrânei stăpâni, spun redactorii, pe-un singur telefon, șparlit de-un tânăr cu inițiativă, se vede bine din descriere, cu aptitudini de atlet și variabil două aspirante, cea de-a doua în urmărirea colegei cu mașina. Parcă o văd pe Cristina gonind bolidul pe lângă rigolă, cu geamurile deschise, descheiată la cămașa până-n…, chibițând: ,,Hai, Larisa, pe el și pe mama lui! Arde-l!” Dar lucrurile nu stau cum cred eu. Pe traseul vorbelor de ziarist se adaugă un set nou de protagoniste care încetinesc hoțul cu ,,somații din partea colegelor”, imobilizat în cele din urmă. Așa, din curiozitate, cum se numesc? Nu-s apte și ele de-un roman polițist?
Urzeala, intriga și deznodământul se sting după ce nu un servant al ordinii publice aduce în parametri normali viața tumultoasă a Bucureștilor, ci tot un ins stradal conexează fetele cucuiete cu întregul aparat de intervenție printr-un 112 salvator. După șase minute. Operative.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share