Pe urmele… Facebook-ului – Espectativă


Posibil oricând. Mai devreme ori mai târziu – mai bine decât niciodată.
Referire directă la cititul meu, evident, cum spune exact acum o actriță într-unul dintre filmele din ultima vreme ce încep să aibă acel ceva diferit de obișnuitele prefăcătorii actoricești, însă bine bibilite și ele, deh, americane, nespus de alungat către zone de timp când alții fumează creație la micul dejun și o definitivează la cină. Chiar sub formă ultra prescurtată, istoria literaturii lui Călinescu, cu ea fac clasa I la lectură serioasă, dă bătăi de cap serioase, deoarece concizia comprimă date dintre cele mai valoroase, terminologii pretențioase și cere un grad de atenție sporit. Un portret schițat din două cuvinte lasă loc de interpretări. Este undeva mai spre sfârșit, recunosc că am mai încercat acum câțiva ani să iau compendiul la trântă, o propoziție pe final de capitol cu nume și prenume, predicat, fusesem tentat să spun verb, și un complement. Dintr-atât ia autorul și pricepe ce-i cu el. Desigur, s-a strecurat bizareria unui debut stângaci, impresie momentană, așteptam ceea ce mai târziu m-a derutat profund: un nivel impresionant de cunoaștere. Nici vorbă de alambicările stilului criticii bombastice, cu uz exagerat. Doar ca idee, nu sunt trecuți la indexul citării români câți străini au parte de analogie, în cazuri diverse, traducere, material de inspirație….
De literatură și autori nu duce lumea lipsă, chiar cu unele tendențiozități, numărul lor este viguros și în plină expansiune. Cineva propunea o privire spre epitafuri ca soluție a însumării tuturor scriitorilor, sugestie a puținătății șj împuținării lor. Neveridică. Inexplicabilă tendință necrofilă. Dar nu aici îmi era ținta, să desfid acest gest, eram dator către ,,colegii” de cenaclu, nu este nicio aluzie, nimic peiorativ, cu…. Întovărășirea cu oameni diferiți de tine nu duce automat la construirea unei relații permanente, a fi coleg necesită măcar o vârstă apropiată și o filiație de gust. Am totuși educația stimei spre a păstra relațiile în limite rezonabile, atât cât să se înțeleagă rolul meu de mediere, un gând nătâng de a pune prozator lângă poet, muzician alături de muzician, artist în devenire sau consacrat în spațiul dedicat artei. Motivația este a unui voyeur, a unui participant mut, docil, un ascultător. Aici se ascunde farmecul. Nu m-a tras niciodată ața spre adunările literare, știți, eu și înclinația – baba și mitraliera, de aceea într-o zi, după ce devenisem jumătate de semnatar al unei cărțulii, mi-am propus, prima oară, să calc un astfel de cerc, curios. De atunci, ca atunci, am rămas la aceeași plăcută senzație, a cumințeniei oratorice, n-am simțit și nici nu simt o nevoie specială de a fi prezent în gurile participanților, nici să le provoc cine știe ce senzație…. Cumplit, în alte viziuni ce nu-mi aparțin, este că nici cântatului nu i-am putut satisface acest ,,moft”, necesitatea stringentă de-a fi în centrul atenției nu a avut prioritate.
Ca să îndepărtez suspiciunile. Să priceapă dânșii că schimbări nu-s, că Salonul Spațiilor culturale trebuia să ființeze, că nu-i o tabără beligerantă, ci încă un pilon, important, la facerile cetățenești locale, că doar alte datorii mă obligă…. Să știe, cel mai dificil rol îi aparține spectatorului. Iar eu….

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share