Pe urmele… Facebook-ului – Eleveză


Defel mulțumit. Și nu de-o teamă nouă că puhoaiele pot da buzna și nenoroci, ea există oricum, fie bambilini ori pubertini, fie rumâni apatici sau activați prin pedaliere, nu mai pot respira aerul închis al clocitoarelor de intelect, cum percep zăbreaua pusă în calea ochiului virgin se declanșează în ei zăluda libertate desclaustrantă. Gratii la figurat pentru un comportament reținut, ponderat, la propriu încrucișări metalice pentru întemeiate spaime la parter de hoții cu dor neîmplinit de școală, nostalgice apucături cu gând de lucru manual și cascadorii înălțate c-un etaj.
Când aveam timp să batem străzile? Abia dacă pridideam să ne procurăm o biată prăjiturică dospită pe fugă în pauza cea de zece minute, între două cursuri. Făceam uneori pe rebelii și ne luam porția îndrăzneață de ,,ai nimănui” o dată pe lună, poate și mai puțin, silitori și outsideri în clasamentul materiilor prime de ars în furnalele societății la eliberarea din jugul educațional obligatoriu. Caznă grea, exercițiu fizic epuizant starea în bancă, mișcări corporale prinse în lațul bunului simț cu un singur scop: foiala cu folos a rețelelor cerebrale, ațintirea atenției spre raționamente noi de uz mecanico-logic îndelungat. Za lângă za la picioare, cătușă prinsă de mâna dreaptă, nevăzute, captivitate tentantă de-o rebeliune finală.
Nimic. Posibilitate unică de-o eră a întoarcerii la cele firești, imagine idilică a începutului de univers. Nu mâine. Încă mai tronează rezidurile intelectuale, mai cu forța, mai prin învăluire, cu răbdarea la maxim până… poimâine când, sătul, puietul rasei deștepte va trece la o zbenguială în apele repezi ale râurilor de inacțiune. Ochelariștii ăia miopi, acoperiții de erupții acneice vulcanice se vor înfrupta din plăcerea imediată. Și le dai dreptate, până când o viață de prizonier al regulilor?
Interesanți puștii ăștia al căror păr, mult sau ioc, caută motive…. Lor le alătur vajnicii noștri căutători de inedit, încuviințați că au găsit și pentru azi ceva ieșit…. Ba din pragul mormântului, ba de la grădiniță. Chiar din ograda cu arătări partinice. Știrea este omul, omul lumea și lumea o epavă eșuată la malul speranței de-a mai fi. Și mi-e ușor să văd ce nu se va mai vedea. Interesante puștimea și crezul ei aproape de perfecțiunea divină, cine să le mai spună că au parte doar de o primă experiență, dintre cele imperfecte cu totul, că numai curajul încercării nu te pune pe nicio culme? Cine? Părinții neglijenți, profesorii extaziați de monologurile personale, trecătorii bolnavi de indiferență?
Nimeni. Am căutat stropul acela de impertinență la școlarul de clasa întâi, la cel de clasa a cincea, am scormonit în visele primei închipuiri de iubire din clasa a opta, m-am învârtit pe holurile liceului, prin cazarma și câmpurile de bătălie cu porumbii armatei, nicăieri n-am găsit vreo urmă de îndrăzneală supărătoare. Ce folos să fi avut? În fața cui, a unei mări mici de inși cu mult mai insignifianți decât mine, prea puțin importanți sau deloc pentru nația din care se trag, inexistenți în orice raport de evaluare cu alte seminții?

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share