Pe urmele… Facebook-ului – Confesiune


Eu, eu, doar eu. Noi: eu Călin, eu Dodan, eu Manciulea, Cernea, Fănel…. Noi. O masă mai puțin manevrabilă.
Un colectiv amical răzlețit de câțiva ,,părinți” nătângi ce-au hotărât că ne putem vedea singuri de drum. O greșeală. Părinți…. Acei cineva ce-au ordonat vieților noastre… nimic. Astfel, rămași fără repere dictate, fără îndrumări folositoare ne-am trezit dintr-o dată egoiști, atât de prinși în vâltoarea facerilor proprii încât orice al altcuiva nu contează. Și cred că avem tot dreptul.
La opinii. Din această îndreptățire de sine consider lipsită de temei o posibilă zi națională a celor puțini, cum și alte asemenea acțiuni trecute în contul celor mulți, dar cu vag interes pentru ei, mi se par inutile. Este cel puțin sfidătoare propunerea, tot în Decembrie, după ce majoritarii minoritari se împotriviseră evidențelor, că tot românii erau mai mulți prin Ardeal. Nu spun că deja erau pe-acolo.
Apreciez totuși că Ardealul, cu aportul acestor mai sălbatici și mai nestatornici ca dacii de origine, a fost privilegiat, altfel silvele dintre Carpați ar fi rămas adevărate jungle, văduvite de arhitecturi urbane civilizate, adevărate monumente, încă în picioare. De-ar fi rezistat și-ale noastre pe jumătate. Nu pot însă pricepe de ce, dacă tot ne îmbărbătăm cu 2000 de ani de existență continuă, trebuie să ne ploconim în fața unora care numai lapte și miere nu le-au dat șerbilor români. Nu-s multe altele raționale și nici prețul plătit, decis prin coterii tainice, știut. Cazul de față face excepție, motivul discordiei și rezolvarea, înjosirea totală, sunt prezentate sec: închiderea unui liceu catolic târg-mureșean, promisiunea de redare circuitului de învățământ, smulgerea promisiunii lui Orban de susținere la intrarea într-un alt organism trebuincios interesului statal: OCDE. E-ul – economic.
De-un dram de jonglerie politică se învinovățește această strategie liviudrangneanceană, maestrul-președinte al roșiilor speranțe, al farselor doctrinare și programelor gata de pus în aplicare, sucombate dintr-o conjuncturală criză de moment, motiv pentru alte promisiuni de neonorat, decis, cu mâna pe biblia personală, inima samariteană, promite rezolvarea imposibilă. Au nu știe Viktor că peste justiție nici măcar el, Dragnea, nu a reușit să se întroneze, că un verdict definitiv nu poate constitui prilej de tocmeală? Ori în Ungaria se practică?
De-o amânare a sentinței pentru ziua faptelor de apoi are parte și această rubrică, decizia irevocabilă de punct și-un alt capăt capătă răgaz până la epuizarea exceselor purtate de voi din postare în postare. Sper.

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share