Pe urmele… Facebook-ului – Compasiune


     Știți cum dispar? Cât bați din palme o dată! Se duc iute ca gândul, lăsând nemaculată pagina….
     Mă simt atât de umil…. Nu-mi permite conștiința să las lucrurile în voia sorții altora, arogările unor fapte ce nu-mi aparțin mă determină să mă retrag cuminte. Spre exemplu, cu ce drept intru eu în casa meritelor celor ce asudă din greu la propășirea nației râmnicene, ce să caut a fi alăturat acestor făuritori de bine? Prin urmare m-am trecut la anonimi spășit. Rog astfel colegele ce cred contrariul să nu-mi mai afișeze avatarul în spații unde nu-mi fierb oalele culturale. 
    Și-apoi care? Căci nici cal breaz de muzică nu sunt, nici măgar de ham la literatură, de-un catâr bătăreț în tinichele abia ce m-am despărțit, n-am avut rezultate remarcabile, nici măcar de nivel satisfăcător cu indulgență n-am fost, poate doar o mârțoagă de abandonat în fundul…. Cum să afișez merite c-aș fi demn să zic: Da, și eu sunt coleg cu celebrul…? Fiindcă nu m-a găzduit nicio gazetă pentru inițiative naționale, oho, mi-aș fi dorit cândva să ies mândru cu nasul aruncat în vânt prin decorurile citadine, să fiu arătat cu degetul și șoșotit de îndată ce aerele mele ar fi depășit orice banalitate de trecător. Din păcate nicio acțiune a mea n-a avut succes, trebuie să recunosc, pumnul de aprecieri strâns de la câțiva este mult prea nesemnificativ. Că tot suntem la destăinuiri. 
    Titlul. Un impuls fugar. Nu ca să-mi parvină. Nevoie au alții, pesemne pentru a se decupa dintr-un ziar, dintr-un cadru televizat la bătrânețe, îmbărbătându-se între două junghiuri că fuseseră, la spartul târgului vieții, o oază cu reflexii de personalitate salvatoare, un colac de salvare pentru rătăcitorii prin deșertul necunoscutului, înaintemergătorii generațiilor de naufragiați în mările neștiinței, făcători de lume în nouă ani, cuvântătorii…. Ași! Buzunăriști, plagiatoriști cu pretenții de creatori, hoți de copilărie.
    Mă mai uit și la mămăișoarele astea descoperite precum Russo balada Miorița, mers, pozat, înscris, propagată ciudățenia că sub broboadă se ascund comori inestimabile. Aș fi mai atent, dacă postura de ziarist asumă o oarecare știre, biata străbunică, în dărnicia ei, ar putea trece în rândul celor ,,rugați” să mai dea și altora. Conform unei fixații pe creier, dar verificată, unde-au fost patru cuie odată, imposibil să nu găsești ulterior încă două.. Că mănâncă o singură dată pe zi sau nu, cele zece miare donate nu sunt rodul unei strânsuri antice, mai mult de 13 ani nu pot avea, că atât au și leii noi. Dacă peste vârsta venerabilă, 93 de ani, mai adaugă măcar pentr-o sută întreagă, tot mai face de-o mică întrebare clocită prin ,,privatizatele” rurale: ,,Mamaie, unde ții banii?” Că lumea s-a civilizat și pe-acolo, chestionează și apoi dă cu bâta.
    De altfel nimic interesat, puseuri de învârtoșare incitativă, anunțuri cu iz matrimonial, urături ordinare, concerte aniversare, campanii folk…. Am zis folk? Naiba știe ce-i aia! Poate Hrușcă să ne explice?

Distribuie:
Share

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Share